Închiderea școlilor pentru limitarea epidemiei COVID-19 în România a fost o măsură luată relativ repede, față de alte state europene. Pe 9 martie România anunța că de pe 11 martie se suspendă cursurile în toate unitățile de învățământ din sistemul preuniversitar. Mongolia a fost prima țară care a închis școlile – pe 16.02.2020. I-a urmat […]
“Dragi părinți, după ce veți parcurge acest articol, este posibil să recunoașteți că ați avut ideea că o plimbare până în parc sau în jurul cartierului ar fi binevenită, acum, când este din nou vreme însorită. Răspunsul experților este unul foarte clar – pentru moment nu mergem cu copiii în parc, la leagăne sau în […]
China a anunţat marţi că examenul de bacalaureat va avea loc la începutul lunii iulie, și nu în luna iunie în care este susținut de regulă, informează AFP, preluată de Agerpres. Decizia autorităților vine la capătul unor luni de incertitudine, din cauza epidemiei de COVID-19. Cu aproximativ 10 milioane de elevi înscrişi în medie în fiecare an, […]
Câteva sute de studenți și-au anunțat, până miercuri la prânz, dorința de a-i ajuta pe medici, ca voluntari în spitale, în contextul pandemiei cu coronavirus. Agerpres relatează despre 200 de studenți care s-au înscris ca volunari la București și câteva zeci la Sibiu, după măsurile anunțate în acest sens, marți deară, de autorități. Agenția citată, care preia […]
Articol semnat de Virgil Iordache, profesor și cercetător la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București. Analiza trimisă Edupedu.ro: Un element important în consolidarea încrederii și solidarității publicului instruit este să înțeleagă raționalitatea din spatele informațiilor aparent contradictorii care apar în media cu privire la […]
Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor pune dispoziția femeilor însărcinate o broșură cu informații despre coronavirus și dă câteva răspunsuri la întrebări pe care viitoarele mame le pot avea. Este vorba despre modul în care se răspândește, simptomele, cum se poate evita infectarea sau răspândirea virusului și câteva sfaturi specifice pentru femeile însărcinate, familiile […]
SNSPA anunță suspendarea tuturor cursurilor, până pe 13 martie, din cauza noului coronavirus. “Problematica infectării cu noul coronavirus (Covid-19) este într-o dinamică insuficient cunoscută, așa că prefer o abordare precaută, care să ne ajute să-i protejăm pe studenți și să evităm eventuale probleme”, susține Remus Pricopie, rectorul SNSPA, într-un comunicat remis Edupedu.ro Școala Națională de […]