Mateusz Morawiecki

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a criticat obiectivele politice germane în UE, cu ocazia vizitei cancelarului Olaf Scholz

13 dec. 11
Noul cancelar german Olaf Scholz, aflat duminică în prima sa vizită în Polonia, a reafirmat dorinţa Germaniei de parteneriat cu ţara vecină în pofida unei serii largi de probleme asupra cărora există divergenţe profunde, relatează dpa, citată de Agerpres. Cu această abordare, Scholz a declarat, într-o întâlnire cu prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki, că guvernul de […]
Noul cancelar al Germaniei vizitează duminică Polonia. Olaf Scholz va fi primit cu onoruri militare

12 dec. 3
Cancelarul german Olaf Scholz va efectua duminică o vizită în Polonia, unde va fi primit cu onoruri militare de premierul polonez Mateusz Morawiecki, transmite dpa. Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului german, discuţiile se vor axa pe chestiuni bilaterale, europene şi internaţionale. Întrevederea din Varşovia marchează totodată şi împlinirea a 30 de ani de […]
Premierul polonez Mateusz Morawiecki, critici la adresa cancelarului german Angela Merkel, pentru că a discutat cu președintele belarus Alexandr Lukașenko, în contextul crizei migranților de la granița UE

27 nov. 8
Premierul polonez se opune oricărui tip de negocieri oficiale cu administrația din Belarus a lui Lukaşenko

18 nov. 6
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a denunţat orice tentativă de discuţii oficiale cu regimul belarus al lui Aleksandr Lukaşenko, apreciind că aceasta ar însemna o ”legitimare” a regimului de la Minsk, relatează Agerpres, conform AFP. „Trebuie să conştientizăm faptul că orice discuţie directă cu Lukaşenko îi vine (acestuia) în ajutor, pentru că îi legitimează regimul”, a […]
Premierul Poloniei: „Dacă nu ne protejăm acum, în curând vor veni sute de mii sau chiar milioane de imigranți spre Europa” / Morawiecki nu exclude riscul unui război: „Forţele belaruse fac provocări tot mai directe”

18 nov. 5
Premierul Poloniei cere „pași concreți” din partea NATO pentru soluționarea crizei migranților de la frontiera cu Belarus: „Avem nevoie de angajamentul întregii Alianţe”

14 nov. 5
Premierul Poloniei: Criza migranților de la frontiera cu Belarus amenință stabilitatea și securitatea întregii Uniuni Europene / „Nu ne vom lăsa intimidaţi şi vom apăra pacea în Europa cu partenerii noştri din NATO şi UE”

09 nov. 4
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, acuză Uniunea Europeană că ameninţă Polonia cu „pistolul la tâmplă” şi invocă un al treilea război mondial

25 oct. 21
Premierul Poloniei: Ca urmare a situaţiei extrem de dificile din România cauzate de COVID-19, am decis să trimitem o misiune medicală în România

25 oct. 11
LIVE TEXT Parlamentul European dezbate cazul Poloniei/ Von der Leyen: Sunt profund îngrijorată. Este un atac direct la unitatea ordinii juridice europene/ Premierul Morawiecki: Nu vom fi de acord să ni se impună dictate. Nu asta înseamnă UE

19 oct. 20
Premierul polonez avertizează liderii europeni privind riscul ca Uniunea Europeană să devină „organism gestionat într-un mod centralizat de instituţii lipsite de orice control democratic”

18 oct. 21
Premierul polonez Mateusz Morawiecki acuză instituţiile UE că încalcă drepturile statelor membre, în timp ce se pregăteşte să prezinte săptămâna viitoare în faţa Parlamentului European poziţia ţării sale în disputa cu Bruxellesul privind statul de drept

14 oct. 6
Scandalul deciziei Tribunalului Constituțional polonez privind primatul dreptului UE asupra legislației naționale: Premierul Poloniei, chemat marți la dezbaterile Parlamentului European, alături de Ursula von der Leyen

14 oct. 7
Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, acuză opoziția că minte în legătură cu un posibil „Polexit”

12 oct. 3
Polonia nu vrea să părăsească Uniunea Europeană, a declarat marţi, la Budapesta, premierul polonez Mateusz Morawiecki, acuzându-i pe politicienii de opoziţie că răspândesc ceea ce el numeşte a fi minciuni despre un posibil „Polexit”, potrivit Reuters, citată de Agerpres. Comentariile sale vin după ce Tribunalul Constituţional din Polonia a decis săptămâna trecută că părţi din […]
VIDEO Polonia: Zeci de mii de persoane au protestat în stradă pentru a susţine apartenenţa ţării la Uniunea Europeană, după decizia de vineri a Curţii Constituţionale poloneze care contestă întâietatea dreptului european în faţa celui naţional

10 oct. 41
Premierul polonez dă asigurări că „locul Poloniei este și va fi în familia europeană a națiunilor”, la o zi după ce Tribunalul Constituțional s-a pronunțat împotriva supremației dreptului UE / Experții avertizau că mișcarea ar putea conduce la un „Polexit”

08 oct. 4
Premierul Poloniei sfidează decizia CJUE privind amenda zilnică de jumătate de milion de euro: „Nu intenţionăm să oprim operaţiunile de la mina Turow”

21 sept. 19
Guvernul din Polonia cere stare de urgență pentru regiunile de la granița cu Belarus din cauza escaladării trecerilor ilegale a migranților

31 aug. 3
Polonia şi-a rechemat ambasadorul din Israel, după un gest similar al Tel Avivului. Scandalul diplomatic, provocat de legea poloneză privind proprietățile confiscate

16 aug. 3
Premierul Poloniei a declarat că decizia ministerului israelian al afacerilor externe de a reduce rangul reprezentanței sale diplomatice la Varșovia este „nefondată și iresponsabilă”

15 aug. 8
Polonia critică decizia Curții europene de Justiție prin care s-a dispus închiderea minei de cărbune de la Turow

22 mai
Decizia luată vineri de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) conform căreia Polonia trebuie să închidă exploatarea minei de cărbune de la Turow, situată în apropiere de Republica Cehă, este contrară principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, a reacţionat premierul polonez Mateusz Morawiecki, conform Agerpres, care citează thenews.pl. Într-o declaraţie publicată vineri seară, şeful executivului […]