Forţele armate belaruse au început miercuri exerciţii ample pentru a-şi testa capacitatea de luptă, a anunţat Ministerul Apărării din Belarus, vecin al Ucrainei, potrivit Reuters, trasmite Agerpres. „Este programat ca testul (privind capacitatea de luptă) să implice deplasarea unui număr semnificativ de vehicule militare, ceea ce poate încetini traficul pe drumurile publice”, a transmis Ministerul […]
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, desfiinţarea Grupurilor parlamentare de prietenie cu Federaţia Rusă şi cu Republica Belarus, potrivit Agerpres. Propunerea de desfiinţare a celor două grupuri de prietenie a fost făcută de Grupul Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI). GRUI a informat Birourile permanente ale Parlamentului că grupurile parlamentare ale PSD […]
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi liderul belarus Aleksandr Lukaşenko se întâlnesc, marţi, pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi despre sancţiunile decise de occident, informează The Guardian, citată de News.ro. Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi dintre Rusia şi Belarus în Ucraina începând din data de 24 februarie. Lukaşenko a insistat că […]
Compania de închirieri de locuinţe Airbnb a anunţat luni seară că îşi suspendă operaţiunile din Rusia şi Belarus, potrivit Reuters, citată de Agerpres. „Clienţii de peste tot din lume nu vor mai putea să facă noi rezervări pentru şederi sau experienţe în Rusia sau Belarus”, a precizat compania americană într-un comunicat. „Clienţii localizaţi în Rusia […]
India, China, Venezuela sau Africa de Sud se numără printre țările care continuă să susțină regimul de la Moscova chiar și după ce președintele Vladimir Putin a ordonat forțelor Federației Ruse să atace Ucraina, la 24 februarie. Analiștii susțin că sprijinul pe care zeci de state îl oferă Kremlinului arată că Putin este mai puțin […]
Armata ucraineană a anunţat, în cel mai recent raport operaţional, că Rusia a retras trupe care se aflau în jurul Kievului, după ce a suferit “pierderi semnificative”, notează News.ro, care citează The Guardian. Retragerea a “micşorat semnificativ” intensitatea agresiunii Rusiei şi a forţat unele unităţi să se regrupeze în Belarus. Ucrainenii au adăugat că ei […]
Ucraina a cerut vineri Uniunii Europene să îşi închidă frontierele cu Rusia şi Belarus, ţară aliată cu Moscova în invazia trupelor ruse din Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres. Ministerul ucrainean al Infrastructurii a anunţat pe Telegram că „propune UE să blocheze complet legăturile terestre şi maritime cu Rusia şi Belarus”, considerând aceste măsuri „necesare […]