Home » Articole » Sute de kilograme de merluciu cu larve, retrase de la comercializare de DSVSA Buzău / Ce deficiențe au mai constatat inspectorii sanitari

Sute de kilograme de merluciu cu larve, retrase de la comercializare de DSVSA Buzău / Ce deficiențe au mai constatat inspectorii sanitari

3631
Sute de kilograme de merluciu cu larve, retrase de la comercializare de DSVSA Buzău / Ce deficiențe au mai constatat inspectorii sanitari
foto: ID 31125883 © Mikhailg | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău au retras de la comercializare peste 600 de kilograme de peşte din specia merluciu, după ce au fost detectate larve de Anisakis spp. şi alte 90 de kilograme de peşte neconform, în urma unor verificări în domeniul siguranţei alimentelor.

Potrivit DSVSA Buzău, în luna octombrie au fost efectuate controale la 421 de operatori economici, pe întreg lanţul, de la producţie la comercializare, fiind vizate, între altele, aspecte referitoare la respectarea condiţiilor generale de igienă, a cerinţelor de trasabilitate sau a modului de etichetare a produselor alimentare.

- articolul continuă mai jos -

„În urma controalelor efectuate au fost constatate următoarele neconformităţi: deficienţe structurale, lipsa verificării stării de sănătate, lipsa monitorizării temperaturii din spaţiile frigorifice, deficienţe de etichetare, depozitare şi manipulare a produselor alimentare. Urmare a acestor neconformităţi au fost aplicate 11 amenzi contravenţionale în valoare totală de 56.600 lei şi 28 avertismente”, informează DSVSA Buzău.

Totodată, instituţia a prelevat peste 280 de probe de produse alimentare pentru a determina dacă sunt conforme cu prevederile legale.

„În aceeaşi perioadă, DSVSA Buzău a intervenit pentru soluţionarea a opt notificări de neconformităţi primite prin Sistemul de Asistenţă şi Cooperare Administrativă şi s-au retras de la comercializare 610 kilograme de trunchi de merluciu având ca neconformitate detecţia larvelor de Anisakis spp. şi 90 de kilograme de peşte cu raport proteină/apă neconform”, a transmis sursa citată.

În cadrul activităţilor desfăşurate, DSVSA Buzău a mai soluţionat trei alerte alimentare primite prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.