Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE Ora 19.07: Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a precizat că „a fost raportat un caz suspect de hantaviroză, aflat în prezent în curs de investigație epidemiologică și clinică. Este vorba despre o persoană internată într-o unitate de psihiatrie din luna iulie 2023, fără contact cunoscut cu persoane bolnave sau suspecte”.
Probele biologice au fost recoltate și transmise către Institutul Cantacuzino pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului. Până la primirea rezultatelor de laborator, cazul rămâne încadrat drept suspiciune, a precizat INSP.
Articolul inițial: Un pacient a fost confirmat cu hantavirus, vineri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, dar este în stare bună, testul PCR ieşind pozitiv, însă nu s-a stabilit şi tulpina. Surse din cadrul SCJU Arad au declarat, pentru Agerpres, că este vorba de un pacient internat în 8 mai cu stare febrilă, care nu a călătorit niciunde în afara ţării în ultimii trei ani.
Rezultatul testului PCR a sosit vineri şi este pozitiv la hantavirus. Specialiştii urmează însă să stabilească ce tulpină este. Aceleaşi surse precizează că pacientul este în stare bună şi stabilă, internat la o secţie de boli infecţioase a spitalului.
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), în perioada 2023 – 2026, în România s-au înregistrat 15 cazuri (4 în anul 2023, 3 în anul 2024, 7 în anul 2025 și în anul în curs 1 caz până în prezent).