Home » Analize » Statuia lui Theodore Roosevelt din New York a fost demontată şi expediată în Dakota de Nord / Anunţul retragerii statuii a venit la puţin timp după moartea lui George Floyd

Statuia lui Theodore Roosevelt din New York a fost demontată şi expediată în Dakota de Nord / Anunţul retragerii statuii a venit la puţin timp după moartea lui George Floyd

Statuia lui Theodore Roosevelt din New York a fost demontată şi expediată în Dakota de Nord / Anunţul retragerii statuii a venit la puţin timp după moartea lui George Floyd
Sursa foto: Wikipedia
Ascultă articolul

Muncitorii au demontat, miercuri, impozanta statuie a fostului preşedinte american Theodore Roosevelt din faţa Muzeului American de Istorie Naturală de la New York, anunță News.ro. Statuia ecvestră, comandată în 1925 şi dezvăluită publicului în 1940, îl reprezintă pe Roosevelt pe un cal, având alături un amerindian şi un african în picioare. Ea a fost criticată pentru că reprezintă colonialismul şi rasismul.

- articolul continuă mai jos -

Comisia de proiectare publică din New York a votat în iunie anul trecut în favoarea retragerii ei, a indicat muzeul pe site-ul său.

Noua sa destinaţie va fi biblioteca preşedinţială Theodore Roosevelt de la Medora, în Dakota de Nord, potrivit The New York Times. Statuia lui Roosevelt va fi găzduită aici în virtutea unui împrumut pe termen lung. Acest muzeu înfiinţat în onoarea fostului preşedinte american, care trebuie să se deschidă în 2026, a promis să recontextualizeze obiectul considerat „problematic”, consultându-se cu reprezentanţi nativi amerindieni şi afro-americani.

Anunţul retragerii statuii, în iunie 2020, a venit la puţin timp după moartea lui George Floyd, un afro-american ucis de poliţia din Minneapolis, care a provocat o undă de şoc în Statele Unite cu privire la rasism. Atunci, multe alte figuri istorice au fost ţinte, precum foştii preşedinţi Andrew Jackson şi Thomas Jefferson. Şi în septembrie, statuia uriaşă a generalului confederat Robert Lee, simbol al trecutului sclavagist al ţării, a fost demontată în Virginia. Dacă aceste acţiuni par legitime unora, personalităţi politice şi istorici sunt îngrijoraţi în privinţa unei curse fără sfârşit în această, aparentă, potrivit lor, „cancel culture” (anulare).

Recent, oraşul New York a anunţat că o statuie a lui Jefferson, părintele fondator al SUA, va fi retrasă din sala de Consiliu a aleşilor, pentru că el a deţinut sclavi pe plantaţiile sale din Virginia.

Alături de George Washington şi Abraham Lincoln, Thomas Jefferson şi Theodore Roosevelt constituie cei patru preşedinţi ale căror chipuri sunt sculptate în roca celebrului Munte Rushmore, din Dakota de Sud.

Sursa foto: Wikipedia

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole