G4Media.ro

Spitalul Județean Neamț, aflat în subordinea Consiliului Județean condus de Ionel Arsene,…

Spitalul Județean Neamț, aflat în subordinea Consiliului Județean condus de Ionel Arsene, este la al optulea manager în ultimul an. Actualul director e fostul primar din Roman, declarat incompatibil de ANI / Șirul numirilor făcute de PSD și PNL la conducerea spitalului de la începutul pandemiei

Spitalul Județean Neamț, unde sâmbătă seară au murit zece persoane într-un incendiu la Secția ATI Covid, se află în subordinea Consiliului Județean Neamț și este la al optulea manager în ultimul an. Actualul director, Lucian Micu, este fostul primar din Roman, care nu a mai putut candida la alegerile din septembrie pentru că a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI).

Lucian Micu a fost numit manager al spitalului județean din Piatra Neamț la sfârșitul lunii octombrie. Este al optulea manager numit într-un an la conducerea spitalului aflat în subordinea Consiliului Județean Neamț, al cărui președinte este Ionel Arsene (PSD).

Cel mai scurt mandat la conducerea spitalului județean a fost al lui Marius Ghineț, de trei zile, între 17 – 20 mai 2020. Marius Ghineț, membru PNL, era un patron de firmă de pompe funebre și fusese numit de guvern, în perioada în care spitalele județene erau coordonate de la centru, la începutul pandemiei.

De altfel, actualul manager, om politic, a ajuns la conducerea spitalului după un șir de numiri politice și de acuzații între PNL și PSD privind aceste numiri.

Nu mai puțin de opt manageri s-au perindat la conducerea spitalului în ultimul an, unii pentru mandate de câteva zile:

Până pe 18 decembrie 2019, a fost manager economistul Codruţ Munteanu, de pe 19 decembrie 2019 până pe 17 martie 2020 chirurgul Alexandru Juncu, iar pe 17 martie a urmat Toader Mocanu, fost prefect şi senator de Neamţ.

Imediat după ce România intra în stare de urgență, șeful Consiliului Județean Neamț, social-democratul Ionel Arsene instalează în fruntea spitalului un vechi politician de-al locului, fost prefect şi senator, Toader Mocanu. Imediat, numărul cazurilor de COVID-19 explodează în spital. Depăşit de situaţie, Mocanu îşi dă demisia. După plecarea lui Toader Mocanu, în 3 aprilie, șeful Consiliului Judeţean îi găsește rapid un înlocuitor – directorul spitalului din Târgu Neamţ, Florin Apostoae, trimis în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene. Coincidenţă sau nu, tatăl acestuia, Ilie Apostoae, este consilier judeţean din partea PSD, după cum relata Digi24.

În starea de urgenţă, Ministerul Sănătăţii preia în subordine spitalele din provincie. După numai şase zile, Florin Apostoae este demis de ministrul Nelu Tătaru, la propunerea prefectului de Neamţ, fost prim-vicepreşedinte al organizaţiei PNL Neamţ. Oficialul spune că mulți colegi au reclamat comportamentul nepotrivit al managerului. Nelu Tătaru o aduce la conducerea spitalului pe Daniela Marcoci, medic epidemiolog la DSP Neamţ, care gestionase și criza de la spitalului din Suceava pe perioada conducerii militare. Aceasta rămâne în funcție între 9 aprilie și 17 mai, când anunţă că vrea să se întoarcă la DSP.

Urmează Marius Ghineț, liberalul cu firmă de pompe funebre. Pentru trei zile.

Vine Silviu Verzea, chirurg din spital, numit de Consiliul Județean condus de Arsene. Acesta demisionează la începutul lunii octombrie, după ce televiziunea locală TV Neamț a publicat imagini cu pacienți suspecți de COVID care așteptau până la 14 ore în curtea spitalului ca să fie consultaţi de personalul de la triaj. Detalii aici

În 28 octombrie, Consiliul Județean îl numește la conducerea spitalului pe fostul primar din Roman, Lucian Micu, declarat incompatibil de ANI.

Cu puţin timp înaintea alegerilor locale de anul acesta, edilul PNL a fost demis din funcţie de către prefect după ce ANI şi, ulterior, două instanţe, au constatat că Micu este incompatibil. În tentativa de candida, el a trecut la PSD, dar o hotărâre judecătorească l-a scos definitiv din cursă. Iar pentru accederea în funcţia de manager s-a recurs la un tertip, fiind numit în funcţia de consilier juridic pentru câteva zile, în baza unei ordonanţe ce vizează angajările în perioada de urgenţă şi alertă, după cum scria adevarul.ro.

Lucian Micu fusese declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate în 2016, când era viceprimar al municipiului, după ce inspectorii de integritate au constatat că a ocupat concomitent funcția de viceprimar și pe cea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Roman, lucru interzis prin lege. Micu a contestat decizia, iar în 2020 a venit decizia definitivă a Instanței Supreme, când era primar la Roman.

Toți aceștia manageri au fost numiți cu titlu interimar, pentru că pentru desemnarea conducerii spitalelor trebuie organizate concursuri, potrivit legii.

De altfel, Consiliul de Administrație al spitalului a anunțat, în 9 noiembrie, organizarea concursului pentru postul de manager.

Zece persoane și-au pierdut viața sâmbătă seară și alte șapte, printre care medicul de gardă și o asistentă, au fost rănite, aflându-se în stare critică, în urma izbucnirii unui incendiu la Secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț.

Sursa foto: Facebook Lucian Micu

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

21 comentarii

  1. Publicati care este salariul lui lunar legal si va confirmam noi ca ala nu e manager pentru banii aia.
    Poate nu vrea nimeni sa fie manager la stat. Toti cei care accepta totusi sunt pentru …altceva… acolo.

    • Managerii astia sunt pusi in fruntea spitalelor ca sa vamuiasca fondurile si sa trucheze licitatiile pt materialele sau renovarile pe care le face spitalul.

      Zice bine cineva aici: nu doar coruptia ci si incompetenta ucid. In occident e plin de politicieni corupti care vamuiesc si ei bugetul public, dar macar sunt competenti. Macar stiu sa faca lucrurile asa cum trebuie. Stiu sa-si instruiasca echipele, stiu sa numeasca oamenii competenti in pozitii cheie, stiu sa formeze un lant al deciziilor care functioneaza corect. La noi e vraiste.

  2. Din pacate de ani buni de zile si Prefectura si DSP-ul sunt numiri pur politice, fara nici un fel de justificare pentru a ocupa postul lor, in afara legaturii cu partidul de guvernamant. Asa a ajuns judetul Neamt sa fie condus, in perioada pandemiei, de oameni care nu au nici un merit profesional pentru a fi numiti acolo.

    Cine sunt seful DSP-ului, prefectul, managerul spitalului? Cum au ajuns acolo, ce mari realizari i-au recomandat? Si chiar daca incendiul a fost ceva ce oricum nu putea fi evitat, cum putem avea incredere ca astfel ca numiri (in cazul de fata ale guvernului PNL) ar fi putut preveni astfel de tragedii?

    Modul in care tara asta este administrata este tragic si duce la consecinte tragice din pacate.

    • cum sa nu poata fi? doar daca se dovedeste a fi o mana criminala mu putea fi evitat. daca e o carenta umana sau materiala, atunci putea fi evitat si cineva ar trebui sa plateasca. dar va fi ca la colectiv: mortii sunt singurii vinovati. vina lor e ca s-au nascut in romania.

    • Pai si Inspectoratele Scolare cum sunt? Si multe multe alte deconcentrate. Asta a facut din tara noastra politizarea deconcentratelor – impostura la maxim. Fini si amante cu liceul termina dupa 30 de ani, cu asa-zisa facultate facuta la fabrici de diplome si apoi pusi in posturi cheie. Ati vazut la DSP Bucuresti? Au trebuie sa vina voluntari din privat de la ONG-ul Geeks For Democracy ca sa le arate alora cum se organizeaza un call-center. Sistemul public romanesc este un dezastru si de asta sunt vinovati toti politicienii vechi.

  3. Bravo pnl, bravo iohanis, bravo guvernul lui. Iar „a trebuit sa moara oameni”

    Asta este romania educata si normala, pas cu pas

    • Pai spitalul tine de cj, unde e baronul arsene mosier

    • Si crezi ca daca la CJ era PNL erau mai breji? PNL a recrutat o armata intreaga de primari de la PSD inainte de alegerile locale. Asa ca hai mai lasa-ne cu ce scrie pe tricou ca voi politicienii astia vechi va schimbati partidele cum isi schimba fotbalistii tricourile. Azi esti esti FSN, maine esti PDL, poimaine esti PSD si apoi esti PNL. No problem

  4. Corupția ucide. Spitalul covid era in subordinea lui Tătaru, ca atare corupția psd_pnl a dat rezultate.

    • Miorița! Tuzgurea!!

    • Spitalul este in subordinea CJ, al carui presedinte este de mai multi ani Arsene (PSD). Terminati cu prostiile!

    • Nu doar Coruptia Ucide. Si Incompetenta Ucide!

      Cum e posibil sa pui intai un sef de restaurant si apoi un patron de pompe funebre drept directori la un spital judetean.

      Partidele vechi (PNL, PSD, PMP, ProRom) au distrus Romania cu Incompetentii si Coruptii pe care i-au promovat. E timpul sa ne luam tara innapoi. Eu unul vreau oameni Competenti si Onesti in pozitiile de decizie. Oameni cu scoala si cariera facute pe bune nu de astia cu diplome false si doctorate plagiate.

    • @Cristina,

      Si cu Vasile Rambu pus de baronul PNL Gheorge Flutur de la Suceava a fost mai bine?

      PNL = PSD = USL = Aceeasi Mizerie.

  5. Numiri politice, bugete de zeci de milioane de euro pentru partide politice,totul este politic,politizat corupt pana in maduva oaselor , cand depolitizati romania ?

    • Nu politizarea e problema. Aia e o tema falsa. Orice partid are tendinta asta chiar si in tari cu traditie in democratie. Problema e de competenta. E ok sa pui un om numit politic si la DSP si in fruntea spitalului judetean si la inspectoratul scolar, atata timp ca omul ala e competent. Problema la noi e ca foarte multi ani, oamenii cu adevarat competenti au stat departe de politica si atunci partidele au folosit ce au avut. Pana cand oamenii competenti nu-si sufleca manacile si se apuca sa intre in politica sa faca treaba si pana cand poporul nu voteaza masiv partidele care promoveaza oamenii competenti, tara asta va balti in stagnare, saracie, mizerie, boala si moarte.

    • @costel
      Zici că politizarea e o problema falsă?! Să vedem cum ar arăta un anunț de angajare manager spital județean: ” angajam un bun manager, competent, cu experiență minim 5 ani administrare echipe mari, să nu fi fost membru de partid altul decât al nostru. Daca sunteți apolitic, musai sa vă înscrieți in P**. Daca e mai mult de un candidat din partidul nostru P**, departajarea se va face la centru”.
      Competență maximă, coane Costel!

  6. INCOMPETENTA Ucide la fel ca si Coruptia!

    Ipar partidele vechi fie ca sunt PSD, PNL, PMP, ProRomania au umplut sistemul de stat cu incompetenti corupti si impostori.

  7. Va aduceti aminte de Vasile Rambu – managerul spitalului Judetean Suceava plasat acolo de baronul local PNL Gheorghe Flutur? Ala care i-a chemat pe toti medicii la spital prin SMS de s-au infectat toti de COVID. E bine tipul ala, Rambu a avut ca principala sarcina sa se asiguura ca da lucrarea de renovare a spitalului firmei care trebuie, o firma prietena a PNL si apropiata de Gheorghe Flutur. Ce a mai construit firma aia intre timp? O viloaca cu domeniu forestier pt baronul Flutur in una din comunele de munte ale Bucovinei. Bineinteles ca vila nu e pe numele baronului ci a unei rude, ca doar nu e prost sa se bage in gura DNA. De fapt care DNA? Ce vorbesc eu aici? Ca DNA-ul lui Johanis a ajuns ca DNA-ul lui Nastase. Aresteaza chelneri si controlori.

  8. Dle Johanis, daca aveti consilieri care citesc pe-aici va transmit doar atat: puneti mana si reformati drastic PNL-ul dupa alegeri daca vreti sa ramaneti in istorie ca un adevarat om de stat. Aveti in PNL trei sferturi de membri la fel de corupti si de incompetenti ca cei de la PSD dar aveti si un sfert din oameni onesti si competenti. Faceti tot ce puteti, folositi SRI-ul lui Helvig, folosit dosare si trimiteti-i „in conservare” pe PNListii corupti dar mai ales pe cei incompetenti. Promovati-i doar pe cei competenti si onesti. Faceti cu aceasti si cu USR+ un guvern care sa „rastoarne masa” in 4 mari domenii: sanatate, invatamant, infrastructura, reforma si digitalizarea sistemului public.

    Voi sti ca vreti sa ramaneti ca un mare om de stat in istorie daca veti renunta la placa „Ludovic Orban este alegerea mea de premier” si veti iesi dupa alegeri sa ne spuneti: „Ilie Bolojan este nominalizarea mea de premier”. Vedeti? Nu va spun sa-l nominalizati pe Ciolos. Ciolos poate ajuta tara de-acolo unde este cu relatiile la varf pe care le are in foarte multe capitale europene si mai ales Franta. Dvs. aveti relatii de 100 de ori mai bune decat au presedintii Ungariei si Poloniei cu Germania, Luxemburg si cu SUA. Intr-un tandem de asta puteti marca o adevarat cotitura in istoria Romaniei. In al doilea dvs. mandat Romania poate reforma sanatatea, invatamantul, infrstructura si poate digitaliza sistemul public. Ar fi ceva nemaiintalnit.

    Ati fi la 10 nivele peste Basescu daca veti face asta. Altfel daca veti continua sa va complaceti cu Ludovic Orban ca premier veti fi un presedinte de acelasi nivel cu Constantinescu, adica unul care „nu lasa nicio dara” in cartea de istorie. Alegerea este a dvs!

    • Zii tu bine doar ca si sa-i tragi pe unii pe linie moarta nu e usor. Uitate-le la Florin Roman ce face in parlament. Daca-l trimiti pe unu ca Ludovic Orban in parlament si in plus cu orgoliul ranit ca nu l-ai mai pus premier, asta te poate sabota ca un adevarat Hrebenciuc. Deci da, poate ca ce zici de metodele lui Basescu cu dosarele facute de SRI poate fi o metoda sa-i tii in lesa pe cei ca Florin Roman. Doar ca pt asta iti trebuie un DNA puternic, iar Johanis si-a numit procurori slabi si obedienti. La urma urmei „scopul scuza mijloacele” in politica.

  9. https://adevarul.ro/news/politica/romania-eminescu-romania-icoane-vechisi-icoane-noua-1_52d3e64cc7b855ff567151d1/index.html

    România lui Eminescu şi România noastră – Icoane vechi şi icoane nouă

    Au trecut 137 de ani, de la mărturisirea făcută de Mihai Eminescu în paginile Timpului, s-au produs schimbări multe în coloritul hainelor constituţionale şi teritoriale îmbrăcate de statul român, dar chipul celor care ne conduc în rătăcirea noastră prin mahalaua Europei a rămas acelaşi: ”Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui…” Quo vadis, Romania?
    Mărturiseşte Eminescu despre starea de rătăcire a aşa-ziselor elite ”româneşti” ale timpului său: „E o zicală veche că, de-ai sta sa numeri foile din plăcintă, nu mai ajungi s-o mănânci. Drept că e aşa, dar cu toate acestea acele foi există. Şi dacă n-ar exista n-ar fi plăcinta. Asemănarea e cam vulgară, dar are meritul de a fi potrivitî. Condiţiile placintei noastre constituţionale, a libertăţilor publice (…) sunt economice; temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, puind mâna pe o bucată de piatră, îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statuă, din in pânzătura fină, din fier maşine, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei? Clasa noastră de mijloc consistă (mai ales n.n.) din dascăli şi din ceva mai rău, din advocaţi. Dl.X bunaoara e plătit de stat ca să învete pe studenţii de la universitate limba româna din punct de vedere filologic şi istoria românilor, două obiecte pe care nu le cunoaşte deloc. (…) În împrejurari normale, acest domn ajuns din întâmplare profesor s-ar fi pus pe-nvăţat carte şi, fiindcă nu este cu totului tot mărginit, încât să aibă nevoie de a fi instalat într-un spital de nevolnici, ar fi ajuns să poată împărtăşi studenţilor ceea ce au aflat alţii, de ex. învăţaţii străini, despre limba română, le-ar fi arătat calea bună şi bătută de oameni mai cuminţi. (…) Dar împrejurarile nefiind normale, dl.X nu învaţă nimic, ci face politică. Drepturile imprescriptibile, libertatea alegerilor, responsabilitatea ministerială, suveranitatea poporului sunt cuvinte care se-nvaţă pe de rost într-un sfert de ceas şi care-l ridică pe om la noi în ţară, făcând de prisos orice muncă intelectuală. Căci natura comună nu munceşte decât de sila. Silit de împrejurări normale, dl. X ar fi devenit un profesor mediocru; nesilit de nimenea, se simte în sat fără câini şi umblă cu mâinile în şolduri, lasă şcoala pustie şi vine la Bucureşti ca să-şi facă mendrele şi să-şi deie o importanţă pe care natura n-a voit să i-o deie. (…) Tot astfel e dl. Y şi bună parte din cumularzii universităţilor. Am luat profesori de universitate pentru că un institut înalt de cultură poate ilustra mai clar starea noastră de decadenţă. Şi cine plăteşte oare pe aceşti domni din clasa de mijloc a căror mâini şi inteligenţe nu produc valori de un ban roşu măcar? În linia din urmă munca ţăranului care, ca dorobanţ moare pe câmpul de război, ca muncitor se speteşte plătind dări, pentru a ţinea pe umerii lui o clasă de trântori netrebnici. (…) Ce să mai zicem de advocaţi? Întorşi din străinătate, ei nu şi-au dat silinţa să-nveţe legile şi datinile pământului, să codifice obiceiurile naţiei româneşti, ci au introdus pur şi simplu codicele pe care le învăţaseră la Paris, ca şi când poporul românesc a fost în trecut un popor de vite, fără legi, fără obiceiuri, fără nimic, şi trebuia să i s-aducă toate celea de-a gata din cea mai renumită fabrică. Dar în genere advocaţii sunt inteligenţele cele mai stricate din lume. Căci, într-adevăr, ce credinţe poate avea un om care azi susţine, mâini combate unul s-acelaşi lucru, un om a cărui meserie este să dovedească că negru-i alb şi albu-i negru? De aceea cele mai multe din discuţiile Adunărilor (Parlamentului n.n.) au caracterul de cârciocuri şi apucături advocăţeşti, de căutare de noduri în papura, de vorbe înşirate şi fire încurcate. Acestea sunt elementele cărora legile noastre franţuzeşti le dau în stapânire ţara. Plebea de sus face politica, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţare de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceştia plătiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie sa şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român. Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conştiinţă? Ce caută dl. X profesor de universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinte pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care cu toate acestea pretinde a fi mare politic şi om de stat? Ce caută? Vom spune noi ce caută! (…) Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în orasele poporului românesc, căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepadaturile Orientului şi Occidentului. (…) Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român. (…) Căci din două una. Sau aceşti oameni sunt toţi genii, şi prin ”calitatea” muncii lor intelectuale merită locul pe care-l ocupă, sau, neproducând nici o valoare, nereprezentând nici un interes general decât pe al stomacului lor propriu, trebuie reîmpinşi în întunericul ce li se cuvine. Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi, numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru că, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor. (…) Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice: „Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc, şi nimeni n-ascultă. Nefiind stapân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stăpânească cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine aşezată, vă platesc ce voi cheltuiţi cu dânşii? De aceea alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi!”. (Mihai Eminescu, Timpul, 1877) *** Întristătoare asemănare între mizeria sufletească în care se rătăciseră elitele României lui Eminescu şi haznaua în care se zbenguie vesele şi inconştiente, precum porcuşorii de lapte în căutarea scroafei, pseudo-elitele României timpurilor noastre. Au trecut 137 de ani, de la mărturisirea făcută de Mihai Eminescu în paginile Timpului, s-au produs schimbări multe în coloritul hainelor constituţionale şi teritoriale îmbrăcate de statul român, dar chipul celor care ne conduc, în rătăcirea noastră prin mahalaua Europei, a rămas acelaşi: „Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui…” Quo vadis, Romania? 5 share 1Live

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.