Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sorin Grindeau, președintele interimar al PSD, a făcut declarații vineri seară, după discuțiile cu premierul desemnat Ilie Bolojan.
Grindeanu a anunțat că sâmbătă după-amiază PSD va organiza dezbaterea internă cu cei aproape 5000 de membri ai Consiliului Politic Național și votul pe care partidul urma să-l dea vineri privind intrarea la guvernare sau rămânerea în opoziție:
Grindeanu a mai anunțat concurs pentru portofoliile de miniștri, iar doritorii trebuie să se înscrie pentru ministerul pe care îl doresc apoi ”va exista un vot pentru titulari”:
În ce privește instalarea guvernului, Grindeanu a spus că e dificil ca acest lucru să fie finalizat până luni, dar că ”marți-miercuri” putem avea învestit viitorul Executiv:
Întrebat dacă vrea să fie premier în 2027, la eventuala rocadă cu PNL care ar urma să aibă loc conform acordului politic cu celelalte partide care vor intra la guvernare, Grindeanu a răspuns: ”Hai să vedem ce se va întâmpla până în 2027, mai e mult până atunci”.
vai. Am o grijă. Intră sau nu intră. Penibili.
fiti barbati, nu intrati :)))))))!!!!!
M-ai dă-te în…noastră.
Ba nu ca ne e scârbă, în a lui terente
Adica vreti sa-mi placa marirea taxelor si impozitelor facuta de N. Dan si Bolojan, ca sa repare din banii nostri greselile si furturile lor (PSD+PNL+UDMR), in timp ce Grindeanu ranjeste ticalos si arogant din spatele lor?
Nu trebuie sa va placa, trebuie in primul rind sa asteptati sa vedeti cum exact o sa faca maririle, in ce ordine, inainte, dupa sau oarecum concomitent cu alte masuri. Si, mai ales, trebuie sa acceptati ideea ca e cea mai buna situatie dintre toate situatiile proaste posibile, rezultate din alegerile parlamentare. E mult mai bine decit a fost din 2021 pina in 2024 si decit ar fi fost cu Crin Presedinte. Este cam cum a fost in 2021, cu USR in coalitia de guvernare, cu deosebirea ca acum au si PSD-ul pe cap
inca un pesedist expirat, de arogante
Alintatul …. nimanui! Auzi la el, daca intra la guvernare! Pai, nu intrati si va mananca HAUR-ul! Oricum sunteti mancati!
Uite sfatul meu: vă rog să NU intrați la guvernare. Da. Apoi mai vedem noi la alegeri. Da! La alegerile anticipate!
Uite sfatul meu: vă rog să NU intrați la guvernare. Da. Apoi mai vedem noi la alegeri. Da! La alegerile anticipate!
Intrați în haur dacă nu la guvernare, păduchilor.