
Sindicaliştii feroviari cer întâlnire urgentă cu ministerele transporturilor și finanțelor: Nu se mai pot asigura plata salariilor angajaţilor / Calea ferată din România se confruntă de ani de zile cu o subfinanţare cronică
Întregul sistem feroviar naţional este în pragul colapsului, cu riscul iminent al blocării activităţii şi al intrării în insolvenţă a unor companii feroviare, atenţionează Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, într-o scrisoare oficială adresată premierului Ilie Bolojan, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Sindicaliştii solicită prim-ministrului convocarea în regim de urgenţă a unei întâlniri la nivel guvernamental, la care să participe toţi factorii implicaţi – Ministerul Finanţelor, Ministerul Transporturilor, societăţile feroviare şi organizaţiile sindicale reprezentative – pentru identificarea unor soluţii concrete şi imediate pentru salvarea sectorului feroviar de la colaps, în contextul subfinanţării cronice, al degradării infrastructurii şi al lipsei investiţiilor în materialul rulant.
Federaţia avertizează că, în lipsa unei intervenţii rapide şi coordonate, sistemul feroviar naţional riscă să îşi piardă capacitatea operaţională şi rolul strategic în economia României şi în reţeaua de transport european.
„Este momentul ca Guvernul României să trateze calea ferată ca pe un domeniu de importanţă strategică naţională, nu doar ca pe o problemă bugetară. Soluţiile există, însă este nevoie de viziune, voinţă politică şi un plan coerent, aplicabil imediat. Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane îşi reafirmă disponibilitatea de a colabora cu toate instituţiile implicate pentru stabilizarea şi dezvoltarea transportului feroviar românesc, în beneficiul angajaţilor, economiei şi societăţii”, se arată într-un comunicat al FNFMCV, dat vineri publicităţii.
În scrisoarea adresată premierului, se atrage atenţia că societăţile feroviare se află într-o situaţie financiară critică, nu mai pot asigura plata salariilor angajaţilor care muncesc pentru menţinerea siguranţei circulaţiei trenurilor. Totodată, nu îşi mai pot achita facturile către furnizori, reparatori de material rulant şi prestatori de servicii, acumulând datorii de peste un miliard de lei.
„Calea ferată din România se confruntă de ani de zile cu o subfinanţare cronică, realitate demonstrată de starea actuală a infrastructurii şi a materialului rulant. După 35 de ani de democraţie, sectorul feroviar, în loc să se dezvolte, s-a degradat continuu, ajungând pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât în ceea ce priveşte condiţiile de transport, cât şi gradul de încredere al cetăţenilor. În prezent, societăţile feroviare se află într-o situaţie financiară critică – nu îşi mai pot asigura plata salariilor angajaţilor care muncesc neîntrerupt pentru menţinerea siguranţei circulaţiei trenurilor. Totodată, nu pot achita facturile către furnizori, reparatori de material rulant şi prestatori de servicii, acumulând datorii de peste un miliard de lei. Această stare de fapt a adus întreg sistemul în pragul colapsului, cu riscul iminent al blocării activităţii şi al intrării în insolvenţă a unor companii feroviare (a se vedea cazul CFR Marfă). În conformitate cu prevederile Legii nr. 202/2016, Guvernul României are obligaţia de a asigura finanţarea dezvoltării infrastructurii feroviare, iar potrivit Regulamentului European nr. 1370 şi Hotărârii de Guvern nr. 1453/2022, statul are datoria de a compensa tarifele de călătorie şi de a sprijini serviciile publice de transport feroviar de călători”, se menţionează în document.
În aceste condiţii, sindicaliştii feroviari îi solicită premierului să convoace o întâlnire de urgenţă cu toţi factorii implicaţi, pentru analizarea situaţiei şi adoptarea unor măsuri imediate de redresare a sectorului feroviar, astfel încât acesta să fie salvat de la colaps.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.