G4Media.ro

Șeful de facto al Sputnik Moldova, Iurie Roșca, are interzisă intrarea în…

Șeful de facto al Sputnik Moldova, Iurie Roșca, are interzisă intrarea în România timp de 5 ani, și nu 3, cât susținuse el

Fostul deputat și lider al Partidului Popular Creștin-Democrat (PPCD) din Republica Moldova, Iurie Roșca, a primit o interdicție pe cinci ani de zile, potrivit unor surse din cadrul Poliției de Frontieră din Republica Moldova, și nu trei, cât ar fi declarat el în video-ul postat sâmbăta trecută pe pagina sa de Facebook. Astfel, Roșca are interzis să intre în România până în septembrie 2025, începând cu luna septembrie a anului trecut.

Motivul pentru care acesta a primit interdicția de a mai intra pe teritoriul României rămâne necunoscut. Cert este că Iurie Roșca este un apropiat al Moscovei și un adept a teoriilor ideologului Kremlinului, politologul Alexandr Dughin.

Cine este Iurie Roșca?

Roșca și-a început cariera ca jurnalist la ziarul „Tinerimea Moldovei”, după care a lucrat la postul național de televiziune din Republica Moldova. Ulterior, acesta a realizat emisiunea „Megafon” la postul NTV Moldova.

În 1988, Iurie Roșca a fost ales membru al Grupului de inițiativă al Mișcării Democrație din Republica Moldova, devenită în 1989 Frontul Popular Creștin Democrat / FPCD, unde a deținut și funcția de președinte al acestui partid (1994, 1996 și 1999). Ulterior, în 1999, după aderarea FPCD la formațiunea politică Internaționala Democrat Creștină și Populară, acesta a fost redenumit Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD). Iurie Roșca a deținut o serie de funcții în Parlamentul Republicii Moldova, respectiv: deputat din partea PPCD (1994-2009); membru al Biroului Permanent al Parlamentului Republicii Moldova (1994-1998), iar ulterior cea de vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău (2005-2009).

După ce a pozat în fervent adept al unirii Republicii Moldova cu România, Roșca este de mai mulți ani adept al ideologiei eurasianiste promovate ideologul Kremlinului, Alexandr Dughin. Roșca promovează activ ideile și teroriile politologului rus și participă la diverse lansări de cărți ale acestui, inclusiv în România.

De atfel, Dughin a și afirmat despre Roșca că este „prietenul Rusiei”, un „promotor activ al identității moldovenești”, parte a teoriei moldovenești conform căreia românii și moldovenii nu au nimic în comun ca istorie și vorbesc o limbă diferită. Adepții acestei teorii promovează nu numai schisma identitară români-moldoveni, dar sunt în fapt și filoruși și anti-occidentali.

Promotor al extensiei ideologice a Moscovei printre vorbitorii de limbă română

Roșca a promovat cărți ale lui Dughin în România, precum „Destin Eurasianist”. Roșca l-a însoțit pe 5 aprilie 2017 pe Alexandr Dughin la lansarea cărții acestuia în București. A ținut prezentări și a acordat interviuri, promovându-i acestuia ideile anti-occidentale.

Potrivit unei analize semnate de unul dintre cei mai buni analiști pe spațiul estic, Andreas Umland, Dughin a devenit un comentator politic prolific și, unii spun, un expert influent în noua Rusie a lui Putin.

Cunoscut teoretician al fascismului în anii `90, Dugin se prezintă astăzi ca un „centrist radical” și susținător înflăcărat al politicilor externe autoritare interne și anti-occidentale ale Rusiei. Atât articolele sale pasionate în apărarea lui Putin, cât și anti-americanismul său deosebit de incisiv sunt, aparent, populare la Kremlin și la „Casa Albă” din Moscova (sediul guvernului federal). Nicio altă explicație nu este posibilă pentru aparițiile frecvente ale lui Dughin în emisiunile populare de seară de pe canalele de televiziune controlate de guvernul rus, sau pentru numeroasele sale articole din numeroasele ziare și site-uri web de la Moscova fiind pe aceeași linie a Kremlinului în relația cu poporului rus”, scrie Umland.

Creșterea lui Dughin în ultimii ani a fost irezistibilă. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că, în anii 1990, acest auto-numit „neo-eurasiatic” a salutat cu bucurie nașterea iminentă a „fascismului fascist” în Rusia și a lăudat organizatorul Holocaustului, Reinhard Heydrich, pentru că a fost un „convins eurasiatinst”. Pe atunci, Dughin și-a descris sincer ideologia drept „revoluționar-conservatoare”, afirmând că ideea de bază a fascismului este „revoluția conservatoare”. De-a lungul anilor nouăzeci, „neo-eurasianistul” Dughin a făcut un număr mare de declarații similare, inclusiv diverse scuze mai mult sau mai puțin calificate pentru cel de-al Treilea Reich, mai afirmă Umland.

„În ultimii ani, cu siguranță, retorica lui Dughin s-a schimbat – dacă nu în ton, atunci în stil. Acum, ciudat, se poartă adesea ca un „anti-fascist” deschis și nu ezită să-i eticheteze pe oponenții săi, atât în interiorul, cât și în afara Rusiei, drept „fasciști” sau „naziști”, mai afirmă expertul.

De altfel, Dughin a avut și o serie de aserțiuni ideologice la adresa României, țară care, spune el, ar trebui să co-existe în acest spațiu eurasiatic pe care el în promovează.

Cred ca integrarea Romaniei în spatiul eurasiatic poate avea loc sub zodia identității culturale ortodoxe. În cadrul Comunității Eurasiatice aceasta țară își va putea rezolva problemele economice și teritoriale, dar mai mult, va fi acceptata cu bucurie”, spunea în vara lui 2013, într-un interviu pentru postul de radio Vocea Rusiei, Aleksandr Dughin.

Menirea mesianică a Rusiei de salvare a lumii creștine și teoria celei „de-a treia Romă”

Drept „momeală ideologică” pentru România, Dughin nu uită să ofere României pentru intrarea în acest spațiu eurasiatic Republica Moldova, care la rândul ei va îngloba și regiunea separatistă transnistreană. Totul într-un cocktail ideologic ce amestecă misticismul, religia, morala creștină și politica.

De altfel, Dughin promovează principalele teme ale propagandei Kremlinului despre România ca vin să descrie România ca pe un stat odebient, de mâna a doua, tratat cu dispreț de un Occident decăzut moral care desconsideră valorile morale creștine.

România se afla la periferia Uniunii Europene, este un oaspete nepoftit, tratat mai rău decât țările care se afla în dificultate precum Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda. În Uniunea Europeană, aceste țări sunt catalogate peiorativ drept „Grupul PIIGS”, adică „grupul porcilor”. Înseamna ca în acest context România este o țară de mâna a zecea? În Europa există o percepție negativă și injusta a românilor”, spune Dughin care alunecă spre misticismul creștin-ordotox ca argument suprem pentru această „comuniune” a României cu acest spațiu.

La rândul său, în martie 2020, Roșca și-a lansat, la București, cartea „Interesul Național ca Modus Vivendi (Cronicile unui disident eurosceptic)”.

La fel ca și mentorul său Dughin, Roșca promovează aceleași teze ale propagandei ruse de portretizare a României ca un stat slab la cheremul Occidentului, dar introduce în subsidiar și teme militare anti-NATO. Portalul Veridica.ro semnalează săptămânal fake news-urile și dezinformările lansate de publicații pro-Kremlin în România, Republica Moldova și Ucraina. Una dintre aceste este Sputnik Moldova, unul dintre principalele canale ale propagandei rusești în limba română ce își coordonează activitatea pentru Republica Moldova, România și prțile Ucrainei unde există vorbitori de limba română.

Toate aceste teme concordă, fiind ambalate diferit în funcție de evenimentele cotidiene. De altfel, în România, tot mai multe site-uri de știri au început să opereze direct sau subliminal cu tezele propaganstice ale Kremlinului. 

Primim [Republica Moldova] invitații insitente să urmăm calea Bucureștilor de integrare în UE și NATO. Altfel nici nu e voie să gândim. N-avem decât să urmăm calea falnică și plină de realizări majore ale României de a fi colonizați definitiv: politic, militar, economic, cultural, mediatic, dar ce e și mai grav, axiologic (de la Sorin Dumitrescu citire!). De parcă n-ar fi suficientă semi-colonizarea în care ne aflăm ca stat asociat al UE și în parteneriat cu NATO (Constituția noastră stabilește că suntem un stat neutru și deci nu putem adera la blocuri militare)”, declarat Roșca într-un interviu, în februarie 2020, înainte de lansarea cărții sale la București.

Foto: Fostul președinte prorus de la Chișinău, Igor Dodon, ține un discurs la lansarea cărții lui Alexandr Dughin la Chișinău, acolo unde acesta stă în prezidiu alături de coordonator editorial de facto al Sputnik Moldova, Iurie Roșca. Sursa/ Facebook Igor Dodon

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. ce prostie ! adica dupa cinci ani se schimba ?

  2. Cum sa spui ca exista in Ue o perceptie a Romaniei ca tara de mana a zecea??!

    Fara nicio legatura: Dracnia, Adrian Nastase, Gigi Becali si Dan Diaconescu e hoti. PeNaLii la guwernare!

  3. Nu stiam de ce le e frica la progresistii stangisti , la postmodernisti de Dugeen de il tot pomenesc…

  4. Cred ca nu numai Iurie Rosca trebuie interzis ,mai sant vreo cativa ,inclusiv cei di România care trebuie exilati la Moscova.

    • …. si nastase ca tare-i mai place sa pupe poala lu’ dughin ….

  5. Puric si Georgescu cu banda,Ilici si Nastase cu banda samd!

  6. De ce nu 15 sau 50? Dacă-i așa rău in Romania sa stea la distanță!

  7. Pai si nu sintem colonie? Unde minte Roșca sau Dughin? Deocamdata dupa cartile lui Dughin se studiaza in academii militare in Turcia si China.

    Dughin a avut mentor un roman, Jean Parvulesco. Un roman emigrant din Franta, scriitor, filosof. In Romania nu era cunoscut . El era adeptul conceptului Europa de la Lisabona la Vladivostok. Dughin il aprecia foarte mult.

  8. Wow . Ce bine seamana multe din comentariile facute pe articolele g4media
    cu pasajele de carte si ideile acestor persoane controversate cu interdictie de a intra in Romania sau in alte tari din lume .
    Expresii ca „Romania colonizata” , ” Romania la cheremul occidentului” , ” Occidentul e rau ” , „Occidentul ne fura ” , ” Occidentul ne cumpara” apar de foarte multe ori pe forum
    incat te intrebi de unde vine „efortul” ,
    de a promova ideiile unor asa de apropiati de Moscova ,
    printre romani .
    G4media , asteptam episodul 2 .
    Cu siguranta aveti mult mai multe informatii pe „ruta” Dughin
    (care indemna pe canale de socializare la uciderea cator mai multi ucraineni si care s-a considerat in tinerete fascist mistic iar acum s-a transformat in fascist orthodox , mana dreapra a lui putin si combinatia letala pentru tot ce inseamna libertatea individului ) , Nastase , colonelul Dogaru , Ilie Badescu , Calin Georgescu , Pompiliu Diplan , Iosefina Pascal …

  9. Îmi pare rău că l-am votat pe acea Iuda… De 3 ori
    AUR e același lucru ca PPCD…, o muscam rău cu ei

  10. euțule ….
    …. alooooo , da’ daca e rau cu NATO-SUA-UE de ce fuge lumea de voi si vine in NATO-SUA-UE ???
    …. aud ???
    ….. scrii bazaconii bre …. nici tu nu crezi ce scrii p-aici…. te faci de ras …..
    ….. nu-ti ia nimeni suveranitatea bre … din contra … n-ai ce cauta in NATO-SUA-UE fara suveranitate ….
    …. vai si-amar de tine …..
    …. nu mai scrie dupa dictare …. zau asa … rusine bre ….