Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Secta Moon anunţă luni că face apel împotriva unei hotărâri a unui tribunal japonez de a o dizolva juridic, în urma asasinării fostului premier japonez Shinzo Abe, relatează AFP, citată de News.ro.
Un reprezentant al Bisericii Unificării – înfiinţată în 1984 în Coreea de Sud de către Sun Myung Moon – Tokushige Kondo anunţă că hotărârea dizolvării, pronunţată la sfârşitul lui martie, ”nu este acceptabilă” şi că s-a depus un apel – luni – la Curtea de Apel din Tokyo.
La 25 martie, un tribunal de la Tokyo a emis o ordonanţă de dizolvare juridică a aripii japoneze a Sectei Moon.
Potrivit acestei hotărâri, gruparea religioasă îşi pierde scutirile fiscale, în pofida faptului că, potrivit sistemului juridic japonez, acest lucru nu o împiedică să-şi continue activităţile.
Ea a intervenit în urma unei anchete guvernamentale, în urma asasinării fostului premier japonez Shinzo Abe în iulie 2022.
Bărbatul inculpat cu privire la asasinarea fostului premier, Tetsuya Yamagami – care se află în prezent în detenţie provizorie şi care ar putea fi condamnat la moarte, în cazul în care este găsit vinovat – ura această sectă, căreia mama sa i-a donat aproximativ 100 de milioane de yeni (aproximativ un milion de euro la acea vreme).
În decurs de zeci de ani, membrii japonezi ai sectei i-ar fi putut dona sute de milioane de euro, potrivit unor estimări.
Secta Moon a devenit celebră în anii ’70 şi ’80, prin căsătoriile sale în masă, organizate adesea pe stadioane.
Japonia este folosită de zeci de ani pe post de bastion fiannciar de către Biseria Unificării.
Secta le cere credincioşilor săi japonezi să răscumpere ocuparea Coreei în timpul războiului şi să cumpere diverse obiecte pentru a obţine iertarea păcatelor comise.