G4Media.ro

Secretarul general al ONU „regretă profund” reluarea ostilităţilor în Fâşia Gaza: „Sper…

Sursa foto: Joe Giddens / POOL / AFP

Secretarul general al ONU „regretă profund” reluarea ostilităţilor în Fâşia Gaza: „Sper în continuare că va fi posibil să se reînnoiască pauza care a fost instaurată”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că „regretă profund” reluarea operaţiunilor militare în Fâşia Gaza, după mai multe zile de încetare a focului, într-un mesaj postat vineri pe X (ex-Twitter), relatează AFP, citat de Agerpres.

„Sper în continuare că va fi posibil să se reînnoiască pauza care a fost instaurată. Reluarea ostilităţilor nu face decât să arate cât de important este să existe o adevărată încetare a focului umanitară”, a adăugat Guterres, la câteva ore după reluarea bombardamentelor armatei israeliene asupra Fâşiei Gaza.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat Hamas că a „încălcat acordul” care a dus la o încetare a focului umanitară de mai multe zile.

Aceasta a permis eliberarea mai multor zeci de ostatici deţinuţi în Fâşia Gaza de la sângerosul atac al Hamas în Israel în 7 octombrie.

Acordul prevedea de asemenea eliberarea unor deţinuţi palestinieni în Israel şi o creştere semnificativă a ajutoarelor umanitare care să intre în Gaza.

La rândul său, UNICEF i-a denunţat pe „cei au decis că uciderea de copii poate fi reluată”.

„Inacţiunea este, în esenţă, o undă verde dată pentru uciderea copiilor”, a afirmat purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder, jurnaliştilor la Geneva printr-o legătură video din Gaza.

„Este iresponsabil să se creadă că noi atacuri asupra populaţiei din Gaza pot duce la altceva decât la un măcel”, a adăugat el.

„Este profund tulburător să auzi cum unii au putut ignora moartea tragică a acestor copii, iar acum par să fie mulţumiţi de reluarea ororilor- a atacurilor”, a acuzat purtătorul de cuvânt citat, care se află în Gaza de mai multe zile.

„A accepta sacrificiul copiilor în Gaza înseamnă că umanitatea este cea care îi abandonează”, a continuat el.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...