Home » Analize » Secretarul britanic al Trezoreriei, după deprecierea lirei și creșterea randamentului obligațiunilor: Nu este nevoie să intervenim pe piețe

Secretarul britanic al Trezoreriei, după deprecierea lirei și creșterea randamentului obligațiunilor: Nu este nevoie să intervenim pe piețe

Secretarul britanic al Trezoreriei, după deprecierea lirei și creșterea randamentului obligațiunilor: Nu este nevoie să intervenim pe piețe
Foto: Pexels
Ascultă articolul

Piețele financiare din Marea Britanie funcționează normal și nu este nevoie de intervenția guvernului, a declarat joi secretarul șef al Trezoreriei, Darren Jones, în ciuda deprecierii puternice a lirei sterline și a creșterii randamentelor suverane, transmite agenția Reuters.

„Piețele britanice (ale obligațiunilor) continuă să funcționeze într-un mod ordonat. Cererea pentru datoria britanică rămâne puternică”, a declarat Darren Jones în Parlament, adăugând că “nu a fost nevoie de o intervenție de urgență”.

- articolul continuă mai jos -

Datoria suverană britanică a fost sub presiune în ultimele trei zile, investitorii fiind îngrijorați în special de inflația ridicată din Marea Britanie și de cheltuielile bugetare considerate a fi prea mari. Cu toate acestea, creșterea randamentelor a atras interesul investitorilor, care au absorbit emisiunile de datorie programate pentru marți și miercuri.

Joi, randamentul Gilt-ului (obligațiunile britanice) pe 30 de ani a atins cel mai ridicat nivel din 1998, în timp ce randamentul obligațiunii pe 10 ani a atins cel mai ridicat nivel din 2008.

Lira sterlină era cotată joi la 1,2295 USD, după ce anterior atinsese un minim al ultimelor 14 luni de 1,2240 USD.

Vorbind în fața parlamentarilor, Darren Jones a reiterat angajamentul guvernului laburist față de noile reguli menite să echilibreze bugetul și să reducă datoriile financiare nete ale sectorului public până în 2029 sau 2030.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole