Home » Articole » Se deschid mai multe pârtii în Poiana Brașov, în week-end / Zăpadă de 30 de cm în partea superioară a stațiunii / Abonamentul SkiPass începe de la 50 de lei

Se deschid mai multe pârtii în Poiana Brașov, în week-end / Zăpadă de 30 de cm în partea superioară a stațiunii / Abonamentul SkiPass începe de la 50 de lei

Se deschid mai multe pârtii în Poiana Brașov, în week-end / Zăpadă de 30 de cm în partea superioară a stațiunii / Abonamentul SkiPass începe de la 50 de lei
Sursa Foto: Facebook/ Poiana Brasov
Ascultă articolul

Condițiile meteo din ultima perioadă au ajutat autoritățile brașovene să producă zăpadă artificială pentru a deschide mai multe pârtii din Poiana Brașov, anunță Agenția de presă Rador.

Astfel, de mâine turiştii pot folosi şi pârtiile din partea inferioară a domeniului schiabil, a precizat purtătorul de cuvânt al primăriei Brașov, Sorin Toarcea: ”În partea superioară avem un strat de 50 cm de zăpadă bătută, în partea inferioară avem un strat de 30 cm, iar mâine deschidem pârtiile din partea inferioară, anume Drumul Roșu, Sulinar și partea de sub teleferic pe care se coboară înspre sulinar, ceea ce înseamnă că turiștii și brașovenii vor avea la dispoziție o mare parte din domeniul schiabil, cu o zăpadă foarte bună„.

- articolul continuă mai jos -

La acest sfârşit de săptămână sunt așteptați în Poiana Braşov până la 5.000 de schiori, începători sau avansaţi.

Recomandarea autorităților este de a folosi trenul pentru a veni în stațiune, dar există și locuri de parcare, iar cei care vin cu mașina vor putea beneficia de transport gratuit până la telegondolă.

”Recomandarea noastră este ca cei care vor să vină în Poiană să o facă cu trenul. Ceilalți au posibilitatea de a-și parca mașinile în parcarea multietajată din Poiana de Jos care are 400 de locuri, acolo vor găsi și automate pentru SkiPass, iar pe baza talonului de parcare vor avea transport gratuit din fața parcării până la baza pârtiei, la stația de telegondolă, asta însemnând că nu vor fi nevoiți să meargă cu skiurile prin Poiana Brașov până să ajungă la pârtii”, a completat Sorin Toarcea.

Abonamentul SkiPass, care facilitează utilizarea telecabinei, începe de la 50 de lei și ajunge la 670 de lei, în funcție de timpul pe care schiorii vor să îl petreacă în Poiană.

Pentru copiii de până la 12 ani există reduceri de până la 50%.

Sursa Foto: Facebook / Poiana Brasov

Comentarii
  • Cum ai putea ajunge cu trenul direct în Poiana Brașov?🤔 Cum ai putea parca mașina la intrarea în Poiană și apoi să te cari cu skiuri și echipament 3-4 Km, până la pârtie?

    • Cum o să fac eu peste o săptămână:
      iau trenul de la Constanța la Brașov, iar de la gară, Uber, până la hotel în Poiana Brașov. Mă costă fix 530 de lei, trei persoane, dus-întors, la clasa I, cu totul. Pur și simplu, mi-e silă să mai trec prin centura Bucureștilor și DN 1.

    • Mai citește de câteva ori articolul !

    • O parchezi în Poiana de Jos și te duci cu autobuzul suveică până la pârtie

  • La Transalpina în Vâlcea pârtiile merg de peste i lună cu zăpada din plin! A. ….și sunt deschise ZILNIC!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole