G4Media.ro

Schimbați urgent mecanismul defect prin care autoritățile locale impun restricții / Guvernul…

Schimbați urgent mecanismul defect prin care autoritățile locale impun restricții / Guvernul Orban trebuie să-și asume decizia politică în plină criză sanitară

Mecanismul inventat de guvernul Orban prin care este lăsată în grija autorităților locale decizia de a impune restricții (închiderea restaurantelor, cluburilor, limitări de circulație sau de întrunire, obligativitatea măștii) este nerelevant, incorect și riscă să producă distorstiuni riscante în comportamentul autorităților și al cetățenilor în plină pandemie.

Autoritățile locale își bazează decizia pe numărul de infectări sau așa-numita rată de incidență. Când se atinge pragul de 1,5 de infectări la mia de locuitori dintr-o localitate, intră în vigoare o serie de măsuri, când se depășește 3 la mie autoritățile sunt obligate la alt set de măsuri.

Avem aici însă diferențe mari între județe în ce privește numărul de teste realizate zilnic. G4Media.ro a arătat, pe baza datelor oficiale, că unele județe, cum sunt Clujul, Brașovul sau Alba, fac mii de teste pe zi, prin urmare descoperă numeroase cazuri de COVID-19 și au o rată de incidență mare. Ele sunt primele care au intrat în scenariul roșu, impunând o serie de restricții.

Alte județe însă, cum sunt Olt sau Călărași, fac doar câteva sute de teste pe zi sau chiar sub o sută, cum este cazul județului Giurgiu. Aici rata de infectare este mică, județele sunt verzi, nimeni nu poartă mască, nu există restricții, deși un număr semnificativ de muncitori din Giurgiu, zonă verde, face naveta zilnic în București, zonă roșie.

Foarte probabil că, dacă s-ar testa mai mult în Giurgiu, situația ar arăta la fel de prost ca în județele roșii, însă oamenii de aici au senzația că situația nu e chiar atât de gravă, deși în realitate lucrurile nu stau așa. Dovadă că spitalele sunt pline, secțiile de terapie intensivă la fel, și în județele considerate verzi, în care autoritățile locale n-au motive să intervină.

Alte distorsiuni și situații aberante generate de acest mecanism gândit de experți pe care nu-i știe nimeni au apărut în privința regimului de funcționare a școlilor în București comparativ cu zona metropolitană. Deoarece Capitala a depășit rata de infectare de 3 la mie, școlile s-au închis peste tot în oraș. Dar în buza Bucureștiului, în Voluntari – Pipera, școlile internaționale, cele private sau de stat funcționează bine-merci deoarece ele figurează administrativ în județul Ilfov, unde rata de infectare este mai mică.

În aceste școli vin inclusiv copii și profesori din București, adică din zona roșie. Nu doar că avem de-a face cu situația profund nedreaptă în care, în același areal, unele școli pot funcționa, dar altele nu, din cauza unor reguli stupide, dar mai este și vădit periculoasă.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în conferința de presă de la Cotroceni, răspunzând unei întrebări G4Media.ro, că va transmite grupului de experți ai Guvernului problema legată de măsurile luate în funcție de rata de infectare Covid, dată fiind diferența de teste între județe.

E foarte bine că șeful statului a realizat rapid că avem o mare problemă.

Mecanismul trebuie schimbat urgent, altfel riscă să genereze distorsiuni și mai grave. Orașele și județele în care se fac multe teste vor fi tentate să scadă numărul de testări pentru a coborî procentul de infectări și pentru a scăpa de restricții, iar cei care fac puține teste nu vor avea niciun interes să le crească.

Așa facem să ne mințim singuri în plină pandemie și, mai grav, autoritățile să-și bazeze decizia pe date care nu reflectă realitatea din teren. Or, acest lucru trebuie schimbat azi. Cu fiecare zi care trece păstrând acest mecanism stupid, ne expunem cu toții la și mai multe îmbolnăviri.

Una dintre soluții este flexibilizarea deciziei și trecerea ei înapoi la Guvern. Nicăieri în Europa deciziile importante nu sunt lăsate exclusiv în mâna autorităților locale sau la cheremul unor experți anonimi. Peste tot deciziile importante sunt asumate politic de guvernele centrale sau regionale. Obligativitatea purtării măștii atât în interior, cât și în spații deschise, o măsură simplă și eficientă, ar trebui luată de Guvernul Orban și impusă la nivel național, așa cum vecinii bulgari au făcut-o deja.

Alte restricții, cum ar fi limitarea circulației pe timpul nopții pentru a descuraja petrecerile în cluburi sau discoteci ar trebui, la fel, asumate de Guvern și impuse pe întreg teritoriul, indiferent de rata de incidență, dat fiind că România se confruntă deja cu spitale supra-aglomerate, cu secții de terapie intensivă pline și cu personal medical epuizat.

Suntem pe buza prăpastiei și nu mai e timp pentru experimente cu viața și sănătatea oamenilor. Nu mai trebuie să așteptăm atingerea unor praguri arbitrar stabilite și fără mare relvanță pentru a intereveni cu măsuri ferme, așa cum le recomandă statelor europe autoritățile de la Bruxelles, dat fiind că valul doi al epidemiei lovește crunt pe tot teritoriul Europei. Nu cred că trebuie să ajungem în situația Germaniei și Franței, încă putem evita un lockdown generalizat dacă Guvernul realizează că merge pe un drum greșit în gestionarea pandemiei.

Alegerile or fi ele importante, campania electorală la fel, dar viața și sănătatea noastră sunt și ele ceva mai importante decât toate la un loc.

Prin urmare, întoarceți rapid decizia la Guvern, asumați-vă cu mai mult curaj conducerea țării. Chiar dacă se află în plină campanie electorală și nu dorește să-și asume decizii nepopulare, Guvernul Orban trebuie să înțeleagă că se află la putere pentru a trece țara prin foc și pentru a lua decizii dificile în momente de criză majoră.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban nu ar mai trebui să se derobeze de responsabilități invocând descentralizarea deciziei și lăsând toate măsurile nepopulare pe seama autorităților locale, deoarece vedem bine că sistemul în vigoare nu funcționează. Principiul subsidiarității nu funcționează în momente de criză națională, când trebuie luate decizii coerente și impuse reguli la nivel național.

Sigur că vor pierde procente și popularitate dacă vor lua din nou frâiele în mână ca în primăvară, evident că sondajele sunt importante în plină campanie electorală, dar marii politicieni înțeleg să se sacrifice și ei măcar puțin pentru binele public atunci când le cer tuturor celorlalți sacrificii majore.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

50 comentarii

  1. Sică mandolină bețivul și ficusul de la Cotroceni au gandit doar mecanismul alegerilor ca sa pună mâna totală pe putere lăsând baltă lupta cu pandemia sau aruncând pisica pe seama autorităților.

  2. Nu le da idei domn’ Tapalaga ca astia sint in stare de prostii si mai mari. Politicienii n-au in cap decit imaginea, mai niciodata substanta. Toti politicienii, de pretutindeni.
    Si nu sintem pe buza prapastiei, stati linistit. Unii oameni sufera din cauza bulibaselii si vor suferi in continuare, dar natia ca ansamblu e neatinsa de virus, poate fi insa atinsa serios de masurile anti-epidemie luate de cercopiteci.

  3. Dane, esti pe o pista gresita. Testele nu se pot face omogen, pentru ca nici nu ar fi util si nici nu exista capacitatea. Testele se fac pentru a urmari suspiciuni: simptome sau contact cu persoana confirmata cu SARS-CoV-19. Nici un virus nu va circyla vreodata omogen in populatie, nici chiar daca populatia are fi complet omogena (ceea ce nu are cum sa fie nici de la 1 milion de ani lumina).
    De aceea, eficienta in acest caz inseamna urmarirea indeaproape (pe cat permite logistica) a cazurilor confirmate, iar extrapolarea la populatie este cea mai buna aproximare care se poate obtine. Mai departe, masurile (bune sau rale, este alta discutie), trebuie in mod logic sa urmeze cazurile confirmate pentru ca asta inseamna „to the best of our knowledge”.
    Iar urmarirea indeaproape o poate face comunitatea locala si institutiile locale, nu guvernul. Tocmai aceasta descentralizare (care este in final mai eficienta) este decizia care trebuie asumata de Guvern, si Guvernul exact asta a facut si face.
    Te rog frumos, am impresia ca tu esti cel care se joaca cu vietile oamenilor incercand jocuri politice la nivel inalt.

    • Tu vb de contact tracking. Ei bine felul cum acesta se desfasoara poate sa difere foarte mult de la o regiune la alta. Daca vrei poti sa ai contacti putini pe care ii testezi si gata. De aia se vorbeste despre largirea definitei de caz. Parerea mea e ca acest contact tracking trebuie sa fie centralizat si (chiar daca metodologia e aceeasi) aplicat la fel. Mai departe mi se pare ok sa ramana decizia la autoritatile locale.

  4. Dan e smecher, ar vrea ca guvernul si PNL să deconteze nereușita în gestionarea pandemiei, dar nici Orban nu-i fraier!

  5. Eu cred că Veorica se descurca mult mai bine decât Șică mandolină bețivul țării care face numai gafe.

    • Poti sa crezi ce vrei, nu inseamna ca e si adevarat.

    • @Luis
      Dacă și acum crezi că VVDancila era mai bună probabil ești printre morții care votează PSD.
      Odată cu pandemia a ajuns internetul in iad!
      Să troliti bine!

  6. Nu intotdeauna- DORINTA -fie ea si acea exprimata de un ziarist cunoscut noua , este si parte a intelegerii generale . Dealtfel ,incercarile repetate, dar mereu nereusite, ale jurnalistului de a implica presedintele in decizia – ce nu ii apartine – a fost atit de evidenta , ca dealtfelsi actuala , dar gresita interpretare , ce ne este propusa in textul de fata . Guvernul tocmai asta face . Isi asuma responsabilitatea masurilor ce tin de buna gestionare a PANDEMIEI- .Comunitatile sunt parte a acestei extrem de responsabile decizii ce maximizeaza decizia punctuala atasata locurilor unde PANDEMIA loveste mai tare . Decizia guvernamentala nu poate fi parte a unei exprimari punctuale , comuna , oras judet etc , ci doar ne prezinta un cadru general .Fiecare comunitate are posibilitatea de as face planul si de a decide functie de ceea ce ei constata , la nivel local si ceea ce ne arata nevoia masurilor ce trebuiesc luate . Virusul nu este prezent peste tot si raspindirea lui nu este aceiasi .Decizia guvernamentala asta ne arata – RESPONSABILITATE – nu heirupism generalizat . Comunismul si decizia unica ne-au arata foarte clar unde se poate ajunge . Responsabilizarea tuturor – este solutia – nu concentrarea deciziei in mina unui singur om .

    • În înțelegerea ta, te prefaci că nu înțelegi ce spune Dan Tapalaga! Ai mari probleme de înțelegere a realității!

    • Adica tu pui semnul egal intre ce spune Tapalaga si adevar ? Se pare ca iti mistifici singur intelegerea , ca sa nu zic altfel . Sunt convins ca stii adevarul dar stii si de ce nu vrei sa accepti asta . totul in mintea ta are un singur nume – presedinte – si orisice ai face vad ca nu poti iesi din propria ta minciuna . Ai ramas blocat ? Dupa ce te-ai inselat de atitea ori , incercari proprii dar nereusite de ati modifica intelegerea ,nici acum nu vezi realitatea ?

    • Ai dreptate, de prea multe ori m-am înșelat cu Președintele și tot nu-mi vine mintea la cap!!!!!

    • unde ? marcele ce supraestimezi ?

  7. Au scos din pălărie niste indicatori pe care ii pot manipula ei din pix și ca un guvern responsabil a pasat decizia la altii, el nu a greșit cu nimic. După minte experților PNL daca rata de infectare in o localitate e de 1,4 e in ordine sa nu se ia nici o măsură, să așteptăm să treacă peste 3 și atunci luam ceva masuri. De prevenție gânditorii PNL nu au auzit???

    • Ți-am dat o replică, dar s-a dus la @amicu!

    • Cand dracu pricepeti astia de comentati p-aci, ca poate sa ia guvernul si 1000 de decizii, solutia este numai la oameni, cata vreme nu-si baga mintile-n cap si nu se protejeaza, numarul va tot creste. Despre asta e vorba si nimic altceva, nu se poate o stare de urgenta din nou, ca in primavara, nu numai pentru alegeri, dupa cum pareti toti a-i acuza pe liberali, ci si pentru ca se duce dracului toata economia asta care mai merge cat de cat, si ajungem in faliment de tara, sunteti grei de cap, nene! Vad p-aci formulari din articolul trecut al lui Tapalaga, da’ bine vi s-au lipit de memorie, e ca manipuleaza bine si usor, mai ales daca sunteti predestinati pentru asta?

  8. Sunt perfect de acord cu cele spuse, in special cu lipsa de asumare a responsabilitatii la nivel central. Nu sunt de acord cu restrictia pe timp de noapte.

    Aceasta se justifica vara sau, in tari cu climat mediteranean, tot timpul anului.
    Pt cine a calatorit prin Europa, este o diferenta mare intre cata lume este pe strada in Italia sau Grecia, sudul Frantei si sa zicem UK si nord. Vrem nu vrem, in curand frigul in sine ne va tine in case. Nu vad rostul sa facem curfew, sa stam cu ochii pe ceas si declaratii, doar pt ca > 22:00.

    Eu personal fac plimbari/alerg seara tarziu si da, comentez din acest motiv personal 🙂 Ieri m-am intersectat cu maxim 5 persoane pe o ruta de 5km prin cartier.

    Cat despre petreceri/cluburi/discoteci, trebuie sa intelegem ca pana la urma tine de responsabilitatea si instinctul de conservare al fiecaruia. Acestea pot fi inpuse doar pana la un punct prin legi si restrictii.

    • Nu se justifica statul fortat in case noaptea in nici un caz, nici in sud, nici in nord. In plus, dupa cum ne demonstreaza in mod incontestabil cazul Frantei, statul in casa noaptea e exact vax albina. Singurul efect e asupra psihicului cetatenilor, deplasindu-l usor spre depresie.

  9. O mare parte din votanii de dreapta sunt oameni Cu scaun la cap. Credeti ca se va grabi cineva sa voteze un grup de criminali care isi pun interesul propriu mai presus de sanatatea lor si a familiei lor? Niciodata dle Johannis si Orban! Sunteti orbiti total! V-am votat in nenumarate randuri dar ce faceti acum este o blasfemie! Luati exemplu de la Macron!

    • confunzi planurile

    • Fereste sfintul sa ia exemplu de la Macron. Poate doar daca 250- 500 de morti pe zi si 40000 – 50000 de cazuri zilnice sint realizari de admirat.

    • Mara nu confundă nimic, el vede mai bine de acolo de unde e! Mă bucur că s-a convins și el de fățărnicia atât a lui Orban cât și, mai ales, a lui Iohanis!

    • exact asa! ai ramas agatat marcele

    • Amicu, Franta are 200-300 de deceae la 66mil de locuitori si Romania are 100 la 19mil de locuitori. La ei aproape jumatate din locurile ATI sunt oculate iar la noi cam 2/3. Deci Romania sta deja mult mai prost (asta daca intelegi matematica) iar guvernul si presedintele se ascund dupa “expertii lui peste” in tip ce Macron deja a bagat lockdown. Dar Macron nu are alegeri parlamentare care sa il incurce…

    • Mai mara, da’ cand psdistii si avocatul poporului si ccreu’ faceau ce faceau, ai iesit sa strigi ”blasfemie”??? Cum dracu de sunteti atat de fatarnici, ma lasati cu gura cascata efectiv!

  10. lockdown national dupa alegeri pana la Craciun.

    sarbatori de iarna libere.

    🙂 🙂 🙂

  11. Ar fi o eroare enorma propunerea Tapalaga! Tarile care au raspuns cel mai bine au delegat decizia la nivel local (Elvetia, Germania…) Local se stie cel mai bine situatia si se poate lua decizia pe care o accepta comunitatea. Unde decizia a fost centralizata (Franta Spania Italia …) rezultatele au fost catastrofale.
    Curios cum apar „expertii” caciupercile dupa ploaie. Zdranganei ce se cred epidemiologi si contrazic stiinta, saltimbanci care cred ca detin adevarul absolut si neaga toate cercetarile medicilor, popime ce ignora igiena elementara in numele „traditiei de secole..” Ziaristi relansati in fulminante cariere de organizare medicala si care rezolva instant problemele planetei… Brave new World :-)))

  12. Dane,
    Vezi ca ai gresit editorialul! Asta era bun pentru Scanteia de pe vremuri, cand partidul si guvernul erau singurii decidenti. Ce ai vrea d-le Tapalaga, sa decida guvernul pentru orice judet sau localitate? Si atunci autoritatile locale ce mai fac, ele nu trebuie sa-si asume nici un fel de responsabilitati?
    Se pare ca nu prea intelegeti cum vine cu descentralizarea: guvernul si parlamentul adopta masuri si, respectiv, legi iar autoritatile locale le aplica conform specificului local.
    Ceea ce sugerati dvs este tipic regimurilor centralizate, in care autoritatile locale sunt lipsite de orice initiativa, oricat de neinsemnata.
    Ceea ce facusi acum cu acest articol este similar cu publicitatea agresiva zilnica, ceas de ceas, de luna trecuta pentru Huawei si alte chinezarii, pana cand s-a apucat ambasadorul SUA la Bucuresti sa ne intrebe: „ce faceti d-lor, va dati cu chinezii dar vreti pateneriat strategic si investitii SUA?”
    Si, de abia atunci, am scapat de agasantele reclame pro China de pe site-ul g4 media…..

    • Auzi, da chiar refuzati sa intelegeti gravitatea situatiei.

      Daca maine avem un cutremur catastrofal, ce face guvernul? Lasa fiecare primarie sa isi rezolve problemele?

      Daca maine avem un razboi, lasam mobilizarea sa se faca local, fiecare primar dupa cum il taie capul?

      Deja exemplele din test sunt nenumarate: oameni care fac naveta intre sectorul Ilfov sau judetul Giurgiu si Bucuresti, adica in zone cu masuri total diferite de protectie. Ca situatie e rosie cica in Bucuresti si albastra in Ilfov si Giurgiu. In ritmul asta, in cat timp o sa fie rosie si in Giurgiu sau Ilfov?

      Ce e atat de greu de inteles ca e doar o problema de doar 1-2 saptamani pana cand situatia o sa fie pe rosu in toata tara, in orice judet? Atunci o sa aiba de gand guvernul sa faca ceva sau lasa tot asa, „expertii” de Corabia sau Strehaia sa ia masurile care trebuie luate?

  13. Putin ironic, dar cel mai mare avantaj al romaniei este infrastructura de transport de tot kkt-l. Si cu asta mobilitatea redusa a populatiei. Singura exceptie este (de altfel si folosita in articol) Ilfov si Bucuresti..dar pentru asta nu trb generalizat la nivel national.
    E clar insa ca unele autoritati locale nu isi fac treaba (au cazuri detectate putine dar spitalizari multe) si aici trebuie o corectie rapida, altfel vom merge din rau in mai rau.

  14. Romania, din pacate, nu este nici Elvetia, nici Germania, deci masurile trebuie luate la nivel central pe baza analizelor unor adevarati specialisti.
    E foarte grav ca presedintele Iohannis si Guvernul nu inteleg ca a lasa spitalele pe mana autoritatilor locale, reprezinta un risc major, un atentat la siguranta populatiei.
    E nevoie urgenta de o decizie ferma pt. ca spitalele sa treaca in directa subordonare a Ministerului Sanatatii si trebuie creat un mecanism care sa monitorizeze atent activitatea acestora si a DSP-urilor.
    Cum sa poata coordona un spital, un presedinte de Consiliu Judetean, agramat si semianalfabet, grobian si fara scrupule, care nu areusit sa-si depaseasca conditia pana la varsta de 70 ani?!!!!
    Interesele majore ale mafiei politico-administrative, au adus sistemul sanitar in colaps iar acum e nevoie mai mult ca oricand de o implicare a adevaratilor specialisti, nu a celor care urmaresc doar interesele personale si jefuirea banului public.

    • Îți explică John Paul!!!

    • Vad ca tot nu intelegi nici tu nici ceilalti care ii tin isonul d-lui Tapalaga. Guvernul a luat hotarari pe care le-a publicat, iar autoritatile locale trebuie sa le aplice.
      Guvernul nu are atatia functionari la nivel central incat acestia sa fie trimisi in teritoriu sa se ocupe de toate localitatile din tara. Nu sunt suporterul guvernului liberal, dimpotriva, le reprosez multe, in special, intelegerile pe sub masa cu psd, care dateaza din perioade vechi, dar cel mai evidente au fost in 2007-2008, atunci cand Tradiceanu i-a dat afara din guvern pe oamenii PD si a guvernat cu sprijinul pesedeilor, care clamau in gura mare ca sunt in opozitie, dar sustineau pe sub masa pnl-ul in parlament.
      Acum, haideti sa stam stramb dar sa judecam drept: autoritatile locale au datoria sa aplice deciziile venite de la centru, au datoria sa urmareasca evolutia infectarilor cu Covid-19 si sa aplice masurile convenite la nivel central.
      Tot vorbim de desceentralizare, dar ne limitam la vorbarie goala.
      Pana cand sa toleram situatia asta in care autoritatile locale sa stea cu degetul in gura si sa astepte sa vina guvernul sa-i rezolve problemele?
      E clar ca si guvernul are bubele lui, dar nu aici sunt ele, ci in necorelarea sarcinilor trasate autoritatilor locale, cu nivelul finantelor de care dispun acestea.
      Cine nu crede, n-are decat sa citeasca legea 215/2001 cu modificarile intervenite pe parcurs, pentru a constata care sunt atributiile primarilor, consililor locale si judetene….

  15. Jurnalist : „centralizati decizia, responsabilitatea la Bucuresti”. Aauleu, pai tocmai au fost alegeri locale. In pandemie, cu riscurile aferente. De ce le-am mai facut? Tot jurnalist – „măsuri ferme, așa cum le recomandă statelor europene autoritățile de la Bruxelles”. Adica sa centralizam direct la Bruxelles? Acolo nu-s experti anonimi ? Sau anonimii lor îs mai ezperti decat ezpertii nostri ? Că daca ne uitam in Feb – Aprilie la valul 1, par muuult mai prosti. Vezi ca ezpertu nr.1 din Franta tocma a zis ca sunt surprinsi de cat de nasol e valul 2. Iarna nu-i ca vara ce chestie. Ăia nu-s nici macar alesi, de unde responsabilitate politica? Si domnule Tapalaga, de unde aceasta pornire contra expertilor? Lisăn to ďă science.

    • Deciziile se iau pe baza unor analize facute de expertilor. Dar se iau POLITIC. Si se comunica la fel, POLITIC.

      Ca pe astia i-am ales sa ne conduca, politicienii, nu stiu ce epidemiolog (absolut onorabil profesional, sa fiu bine inteles). Epidemiologul nu are credibilitatea publica necesara si nu e treaba lui sa faca asta.

      Daca politicienii refuza sa faca asta (sa ia decizii si sa comunice cu populatia asupra acestor decizii), inseamna ca i-am ales degeaba.

  16. Ma bucur foarte mult ca ati atras atentia asupra acestui fapt.

  17. Tăpălagă ești praf, dar pe undeva ai putea avea dreptate.
    Doar o lună de scenariu roșu pentru școli ar rezolva problema.
    Dar ce să-i faci, prostia este una dintre comorbiditatile care duce la forme grave de Covid-19.