Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aproape toată România intră luni sub cod roșu de caniculă, cu temperaturi care vor ajunge și la 41 de grade celsius.
Codul roșu este valabil în perioada 29 iunie, ora 10 – 1 iulie, ora 10.
Meteorologii avertizează că vor fi temperaturi extreme, nopți tropicale și disconfort termic deosebit de accentuat.
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana.
Nopțile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 25 de grade.
În aceeași perioadă, Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei vor intra sub cod portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime se vor situa de la 32 de grade în Delta Dunării și până la 38 de grade în restul zonelor, mai anunță meteorologii.