G4Media.ro

Salina Praid: Constructorul a dat asigurări că lucrarea de deviere a pârâului…

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Salina Praid: Constructorul a dat asigurări că lucrarea de deviere a pârâului Corund va fi finalizată la 1 iulie

Instituţia Prefectului – Judeţul Harghita a informat, marţi, cu privire la gestionarea situaţiei de urgenţă de la Salina Praid, că au început lucrările de pregătire a terenului pentru lucrările de impermeabilizare a canalului de deviere a cursului pârâului Corund, iar firma constructoare a dat asigurări că lucrările de deviere a pârâului pe ţevi corugate cu diametrul Dn2000, ancorate în versant, vor fi finalizate la data de 1 iulie, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Prefectura Harghita, în şedinţa operativă a instituţiilor implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă de la Salina Praid din după-amiaza zilei de 3 iunie 2025 s-a stabilit că la faţa locului va merge, miercuri, un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă, pentru a se asigura că toate lucrările din perimetrul minier se desfăşoară cu respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.

„În cursul zilei de azi operatorul regional care asigură alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor din comuna Praid a comunicat că apa furnizată este potabilă şi sigură pentru consumul casnic, conform analizelor efectuate în lunile mai şi iunie. Captarea apei pentru comuna Praid este situată în amonte de perimetrul minier al salinei”, menţionează sursa citată.

De asemenea, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Mureş efectuează evacuări controlate din acumularea de la Bezid, judeţul Mureş, pentru diluarea concentraţiilor ridicate de sare din râul Târnava Mică, după ce s-au înregistrat valori de aproape două ori mai mari decât limita admisă pentru apă potabilă la priza de captare Târnăveni, precizează comunicatul Prefecturii Harghita.

Pentru evitarea oricărui pericol, măsura evacuării populaţiei rămâne în vigoare, menţinându-se cele două posturi fixe de jandarmi şi patrulele mobile mixte ale structurilor MAI. Accesul în zona este restricţionat, urmând ca zona să fie supusă patrulării de structurile MAI, menţionează comunicatul.

„Autorităţile monitorizează în permanenţă evoluţia situaţiei, iar măsurile implementate până în prezent oferă deplina siguranţă atât pentru localnici, cât şi pentru persoanele care tranzitează zona”, se mai afirmă în comunicatul Prefecturii Haghita.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.