Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele României Nicușor Dan a primit-o în vizită, joi, pe omoloaga sa din India, Droupadi Murmu, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate de Palatul Cotroceni. Evenimentul a fost marcat și de un incident: o tânără care făcea parte din brigada oficială a militarilor a leșinat (foto jos).

sursa foto: G4Media/Irina Bundea
Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile dintre cei doi șefi de stat vor avea în vedere consolidarea Parteneriatului Extins dintre România și India, în contextul în care, anul viitor, se împlinesc 80 de ani de relații diplomatice bilaterale.
„Convorbirile oficiale dintre cei doi șefi de stat vor viza consolidarea Parteneriatului Extins dintre România și Republica India în contextul aniversării anul viitor a 80 de ani de relații diplomatice bilaterale. Dialogul va urmări dezvoltarea relațiilor interumane prin intensificarea schimburilor culturale, academice, sportive, precum și în domeniile cercetării și inovării, alături de aprofundarea cooperării economice bilaterale”, a transmis Administrația Prezidențială.
Instituția mai informează că relațiile României cu India au cunoscut o evoluție pozitivă, în special după adoptarea, în 2024, a Declarației Comune care a marcat zece ani de Parteneriat Extins și pe fondul consolidării Parteneriatului Strategic dintre Uniunea Europeană și India. În marja vizitei, pe 24 iulie, va avea loc un forum economic bilateral, inaugurat de Nicușor Dan și Droupadi Murmu. La eveniment vor participa reprezentanți ai mediului de afaceri din România și India, precum și oficiali ai autorităților române.
Administrația Prezidențială precizează că vizita reprezintă „un moment de referință în relația bilaterală, marcând reluarea dialogului politic la cel mai înalt nivel, după un interval de două decenii”. Ultima vizită a unui președinte român în India a avut loc în 2006, iar cea mai recentă vizită în România a unui președinte al Republicii India datează din 1994.