Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Casație și Justiție au publicat lista judecătorilor care aspiră la un post la Înalta Curte și care îndeplinesc condițiile legale de promovare.
Este vorba de primul pas în cadrul concursului de promovare care se desfășoară în perioada iulie – octombrie 2026. Potrivit legii, concursul constă într-un dosar cu sentințe relevante ale candidaților și un interviu ținut în fața CSM și a președintei Înaltei Curți.
Dintre candidații declarați admiși în această fază se remarcă câteva nume sonore: Liana Arsenie, președinta Curții de Apel București, personaj devenit extrem de popular în urma documentarului Recorder „Justiție capturată”, Dana Gârbovan, președinta Curții de Apel Cluj, fostă șefă de asociație de magistrați și chiar aspirantă la un post de minsitru al Justiției în timpul guvernării PSD, și Adrian Chiriac, vicepreședinte al Curții de Apel Iași, cunoscut mai degrabă ca soț al procurorului general al României, Cristina Chiriac.
Imediat după ce Cristina Chiriac a fost desemnată de președintele Nicușor Dan în funcție, Adrian Chiriac a fost transferat la Inspecția Judiciară, de unde aspiră acum la un post de judecător suprem.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Faspiranti-la-ICCJ-1024x676.jpg)
Este o sfidare absolută să vezi cum cea mai înaltă instanță a țării devine o feudă personală a elitelor cu spate tare, unde soți de procurori generali și șefe de instanțe controversate își securizează posturile de judecători supremi. Acest concurs plin de „pile” grele demonstrează clar că justiția este complet capturată de propriile clanuri instituționalizate, transformând meritocrația într-o simplă formalitate de fațadă.
Se strânge gașca de putregaiuri….vine 10 august…
Dacă ajunge toată gașca asta la ICCJ, ne putem lua adio de la decizii corecte în justiția din România