Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Curtea Supremă de Casație din Bulgaria a autorizat schimbarea legală de sex în patru cazuri, primele astfel de hotărâri din 2020, în urma unei hotărâri a Curții Europene de Justiție. Aceasta marchează o schimbare în recunoașterea drepturilor persoanelor transgender în Bulgaria, transmite Mediafax..
Curtea Supremă de Casație din Bulgaria, cea mai înaltă instanță a țării în materie civilă și penală, a autorizat schimbarea legală de sex în patru cazuri, potrivit AFP.
Acestea reprezintă primele astfel de hotărâri din 2020.
Trei hotărâri și o ordonanță au fost emise în ultimele zile de diferite complete de judecată. Ele au fost emise în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Într-una dintre hotărâri, judecătorii bulgari au declarat că un refuz bazat exclusiv pe o concepție biologică a sexului, pe considerații morale sau religioase sau pe absența unei legislații detaliate ar constitui un tratament inegal.
Într-un raport publicat în septembrie 2025, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE a indicat că Bulgaria și Ungaria erau singurele țări ale UE care nu ofereau nicio modalitate legală de recunoaștere a genului.
În încercarea de a unifica jurisprudența bulgară, Curtea Supremă de Casație a deschis proceduri în 2020. Acestea au dus la suspendarea tuturor cauzelor aflate pe rol. În 2023, aceeași Curte a decis că legislația bulgară nu permite modificarea indicatorului de gen, a numelui și a numărului de identificare personală în actele de stare civilă ale unei persoane transgender.
Cu toate acestea, unii dintre judecătorii săi au considerat că o astfel de interpretare a legii ar putea fi contrară dreptului UE. Ei au sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit sursei.
În martie, Curtea a decis că dreptul european interzice orice legislație care împiedică modificarea datelor referitoare la sexul, numele și numărul de identificare al unui cetățean care și-a exercitat dreptul de a circula și de a ședea într-o altă țară a UE.
De asemenea, a clarificat că instanțele statelor membre nu pot fi obligate să respecte interpretarea celei mai înalte instanțe a lor, care împiedică aplicarea dreptului european, mai arată sursa citată.