Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Instanţele ruse au condamnat peste 280 de soldaţi ucraineni pentru crime de război în Donbas, estul Ucrainei, a informat miercuri şeful Comitetului de Investigaţii al Rusiei, Aleksandr Bastrikin, transmite EFE, transmite Agerpres.
„Deocamdată, peste 280 de membri ai formaţiunilor armate ucrainene au fost condamnaţi”, a declarat Bastrikin agenţiei TASS.
Potrivit lui Bastrikin, majoritatea celor condamnaţi „şi-au recunoscut vinovăţia”.
Circa 20 de ucraineni au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, a adăugat el, în timp ce alţii au primit pedepse între 20 şi 30 de ani de închisoare.
„Pedeapsa medie de închisoare pentru aceste cazuri este de 23 de ani”, a spus oficialul rus.
Ucraina a informat în ianuarie că a urmărit penal 77 de soldaţi ruşi pentru crime de război.
Rușii condamnă oamenii să-și apără familiile, nu dau fiul mort mamei să-l îngroape, nu vor slujbă pentru mort. Sunt o rușine pentru ideea de om și o rușine pentru ortodoxie!