Home » Sportz » Ronnie O’Sullivan, posibil duel cu „coșmarul” Zhao Xintong, cel care l-a învins categoric la CM de snooker

Ronnie O’Sullivan, posibil duel cu „coșmarul” Zhao Xintong, cel care l-a învins categoric la CM de snooker

Ronnie O'Sullivan, posibil duel cu „coșmarul” Zhao Xintong, cel care l-a învins categoric la CM de snooker
Ronnie O'Sullivan / Sursa foto: Sportimage, Sportimage Ltd / Alamy / Profimedia
Ascultă articolul

Tragerea la sorți a turneului Masters de la Shanghai, ediția din 2025, i-a adus pe aceeași parte de tablou pe Zhao Xingong (proaspăt campion mondial) și pe legendarul Ronnie O’Sullivan.

Un posibil duel între cei doi ar putea avea loc în semifinale, fază a competiției unde Zhao l-ar putea întâlni din nou pe idolul său.

- articolul continuă mai jos -

Mulți dintre fanii snookerului au comentat pe rețelele de socializare după aflarea tabloului de concurs de la Shanghai, multă lume dorindu-și un nou duel între O’Sullivan și Xintong, relatează express.co.uk.

Ronnie poate avea șansa unei revanșe mai repede decât s-ar fi gândit după înfrângerea clară de la Sheffield.

Zhao s-a impus cu 17-7, iar apoi a cucerit titlul mondial după o finală dezechilibrată cu Mark Williams.

Duelul dintre Ronnie și Zhao de la Crucible a fost văzut de mulți ca o schimbare de generații în snookerul mondial, dar O’Sullivan nu și-a spus încă ultimul cuvânt în sportul care i-a adus consacrarea.

Până la semifinale, Ronnie (49 de ani) va avea de jucat în primul rând cu învingătorul dintre Barry Hawkins și Yize Wu în optimi.

Apoi un posibil meci contra lui Kyren Wilson, campionul mondial din 2024, iar într-o ipotetică semifinală ar da peste Zhao Xintong (desigur, asiaticul trebuie să-și câștige meciurile până la această fază a competiției).

Cine este Ronnie O’Sullivan

Ronnie O’Sullivan a cucerit 41 de titluri de clasament și șapte trofee mondiale de la debutul său profesionist, în 1992. Primul său titlu la Masters l-a obținut în 1995, la doar 19 ani, devenind cel mai tânăr câștigător al celui de-al doilea eveniment din Triple Crown. Triumful de anul trecut, la 48 de ani, l-a consacrat drept cel mai în vârstă învingător din istoria competiției, potrivit BBC.

În vârstă de 49 de ani, Ronnie a triumfat la Crucible în șapte rânduri, record pentru Era Open pe care-l împarte cu Stephen Hendry. O’Sullivan s-a impus la edițiile din 2001, 2004, 2008, 2012, 2013, 2020 și 2022.

Programul lui Ronnie O’Sullivan în următoarea perioadă:

Shanghai Masters (28 iulie – 3 august)

29 iulie: În optimi vs Barry Hawkins/Wu Yize

Wuhan Open (24-30 august)

24 Aug: Prima rundă vs Allan Taylor

British Open (22-28 septembrie)

22 Sep: Prima rundă vs Sanderson Lam.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole