Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a felicitat duminică, într-o convorbire la telefon, pe omologul său francez Emmanuel Macron pentru decizia de a recunoaşte Palestina, la Adunarea Generală a ONU, în septembrie, anunţă într-un comunicat preşedinţia turcă, relatează agenția de știri AF, citată de News.ro.
Această decizie a Franţei înfurie Israelul şi derutează, între alţii, Germania.
”O soluţie cu două state este esenţială în vederea unei păci durabile în regiune”, a subliniatv şeful statului turc.
El îndeamnă comunitatea internaţională ”să acţioneze” de ugenţă împotriva dezastrului umanitar în Războiul din Fâşia Gaza.
Adjunctul ministrului turc de Externe Nuh Yilmaz urmează să participe luni şi marţi, la New York, la o Conferinţă ONU privind soluţia cu două state la conflictul israeliano-palestinian, coprezidată de către Franţa şi Arabia Saudită, la New York, în vederea unei relansări a procesului de pace.