G4Media.ro

Românul care a adus gusturile exotice în farfuriile din Constanța. Cum a…

Românul care a adus gusturile exotice în farfuriile din Constanța. Cum a început povestea Panda Express, restaurantul cu specific asiatic deschis de un bucătar pasionat de gastronomia chineză

George Manea visa încă de mic să devină bucătar, dorind să îi calce pe urme tatălui său care era la rândul lui chef. Primul pas pe care l-a făcut în bucătărie a fost încă din adolescență, când s-a angajat la un restaurant cu specific asiatic, unde a învățat arta gătitului direct de la sursă, de la bucătari chinezi. Dorința de a face mai mult l-a ghidat spre a-și deschide un restaurant cu specific asiatic, fiind fascinat mai ales de modul în care este gătită mâncarea chinezească. George a deschis Panda Express acum 11 ani în Constanța, cu un spațiu de 50 mp, multă ambiție și dedicație pentru meserie. Dacă la început era doar el, șoferul și un asistent, acum are în grijă 20 de angajați.

George Manea este unul dintre tinerii antreprenori perseverenți și dornici să schimbe fața industriei ospitalității din România, iar povestea lui face parte din campania “Vis de Antreprenor”, lansată recent de METRO România.

„Când eram mic visam să fiu bucătar. Tatăl meu a fost bucătar, lucra detașat pe litoral de la București, mare parte petreceam pe litoral în Costinești. Și așa am crescut. Stăteam o parte din zi și cu el la serviciu, nu doar la plajă sau la distracție. Atunci când eram adolescent și eram în vacanță căutam de serviciu, iar mama unui prieten de-al meu foarte bun lucra într-o bucătărie unde cei de acolo aveau nevoie de ajutor de bucătari. Acesta a fost primul pas pe care l-am făcut în bucătărie și am început să descopăr pasiunea mea pentru gătit. Restaurantul unde am lucrat prima dată avea un bucătar chinez, fiind un restaurant chinezesc. Odată cu trecerea timpului am schimbat jobul, iar proprietarul a angajat bucătari chinezi specializați aduși special pentru a face față cererii. Eu am învățat ușor, ușor pe lângă ei și am ajuns să pot face de toate. Mai mult decât atât, bucătarii erau specializați și în decorarea produselor, farfuriilor, lucru care m-a fascinat și m-a făcut la rândul meu să îmbin bucătăria cu decorul. În timp, sculptura culinară a devenit și o pasiune pentru mine, un lucru care a prins amploare și în România. Și așa am ajuns să particip la competiții și evenimente în străinătate”, a declarat George Manea, fondator Panda Express, într-un interviu pentru G4Media.

În urmă cu 11 ani, George a investit 30.000 de euro în restaurantul cu specific asiatic Panda Express, fiind fascinat de acest tip de mâncare încă de când era adolescent. Întâmplarea sau norocul, spune el, a fost faptul că după o săptămână avea deja clienți. Constănțenii au ajuns să stea la coadă la restaurantul său. Cum a reușit să aibă acest succes? Încă de la început a avut un model de business care se diferenția față de restul restaurantelor: prepararea mâncării în fața clientului, lucru pe care George îl face în continuare.

Acesta povestește că timp de un an și jumătate a lucrat în fiecare zi. Avea liber doar de sărbători, de Crăciun și de Paște. „Am reușit de-a lungul anilor să mă finanțez cu credit de la bănci. Chiar și în momentul de față am apelat la credit de la bancă, deoarece am avut curajul de a mai deschide un spațiu tot în Constanța. Am decis să facem acest lucru datorită cererii mari, mai ales în weekend când suntem foarte aglomerați”.

Pe termen lung, antreprenorul spune că dorește să mai deschidă locații și în alte orașe din România dacă reusește să atragă personal specializat.

„Motivația nu a fost una neapărat materială, ci mi-am dorit să pot exprima mai mult propriile cunoștințe. Așa am început să caut un spațiu pentru nivelul meu, în urmă cu 11 ani, când resursele erau destul de limitate. Mi-am dorit să îmi pot pune amprenta pe produsele gătite și alese de mine. M-am diferențiat față de alte restaurante din piață prin modul în care găteam. Ideea mea a fost să gătesc în fața clienților, care cred că a fost un plus pentru că oamenii vedeau foarte clar ce se întâmplă cu preparatul lor și de atunci ne-am păstrat modelul de business. Eu în continuare sunt bucătar. În continuare lucrez cot la cot cu angajații mei. Bineînțeles că acum am multe alte responsabilități, deoarece am de plătit în jur de 20 de salarii, responsabilitățile sunt enorme, însă eu caut zilnic să rezolv din probleme”.

Atunci când a pornit în lumea antreprenoriatului, George spune că nu cunoștea absolut nimic despre cum se administrează un restaurant. Tot ce își dorea să facă era să gătească în stilul său. El spune că printre cele mai mari probleme cu care s-a confruntat de când este antreprenor au fost lipsa de personal, lipsa anumitor materii prime, precum și efortul de a face clientul să revină în restaurant. Aceasta a fost principala provocare, cea de a fideliza clientul.

Acum, George spune că în weekend-uri are parte mereu de clienții fideli care se întorc fizic în restaurant, atrași de stilul lui de gătit. Antreprenorul povestește inclusiv despre faptul că în urmă cu 11 ani avea clienți adolescenți care au plecat să studieze la București, s-au întors în Constanța și acum vin să mânânce tot la el, împreună cu familia lor.

În prezent echipa sa numără 20 de membri, inclusiv doi tineri din Bangladesh, care sunt muncitori și caută să își facă jobul foarte bine. Acesta spune că este un plus să angajezi și persoane din afara UE pentru că se creează și o competiție sănătoasă între angajați.

Un alt element prin care Panda Express se diferențiază față de alte restaurante cu specific chinezesc este faptul că George alege să colaboreze cu furnizori care aduc anumite materii prime din China pentru a avea produsul și gustul autentic.

Articolul face parte dintr-o campanie susținută de METRO.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează