Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
România manifestă un interes puternic pentru vehiculele blindate amfibii AAV-7 americane, iar anul trecut a obținut aprobarea din partea SUA pentru achiziționarea a 21 de astfel de vehicule (în 3 versiuni diferite, 16 de bază, 3 de comandă și 2 de recunoaștere), cu un cost maxim de 120,5 milioane de dolari. Dar, după cum scrie DefenseRomania, achiziția va fi în cele din urmă mai mult decât dublă, şi anume 44 de vehicule, costul ajungând la 210 milioane de dolari, printr-o procedură FMS., potrivit Rador Radio România.
Reamintim că Grecia decisese şi ea să achiziționeze 76 de vehicule de acest tip cu un cost de până la 200 de milioane de euro, adică mult mai ieftin per unitate și complet recondiţionate. Însă achiziţia a fost anulată anul acesta, din cauza revizuirii programelor de înarmare, în vederea „Agendei 2030”. Prin urmare, Grecia a rămas cu o unitate mare și de elită, Brigada 32 de Puşcaşi Marini, care nu dispune de vehicule amfibii blindate, nici de alte ambarcațiuni mici (cu excepția bărcilor gonflabile), în condiţiile în care ambarcațiunile sale de debarcare finală sunt din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce navele suport de debarcare se află la mare distanţă, fiind acostate la Salamina. Deocamdată însă nu există niciun plan de consolidare a echipamentelor în acest sens.
Sursa: PTISI / Rador Radio România / Traducerea: Carolina Ciulu