Home » Analize » Republica Moldova și Polonia – acord de cooperare în domeniul apărării

Republica Moldova și Polonia – acord de cooperare în domeniul apărării

Republica Moldova și Polonia - acord de cooperare în domeniul apărării
sursa foto: army.md
Ascultă articolul

Republica Moldova și Polonia vor coopera în domeniul apărării. Guvernul a aprobat miercuri proiectul cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului în acest sens, transmite MOLDPRES, citată de Rador.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că inițiativa pornește de la necesitatea actualizării acordului interministerial încheiat în 1998, prin extinderea ariilor de cooperare importante în conformitate cu rigorile mediului actual de securitate.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit oficialului, noul cadru va permite consolidarea parteneriatului în domeniul comun, cum ar fi politica de apărare și planificarea strategică, instruirea și exerciții militare, educația și cercetarea militară, logistica, securitate cibernetică, comunicarea strategică, precum și participarea la misiuni și operații internaționale.

„Această cooperare extinsă dintre Republica Moldova și Polonia va contribui la avansarea procesului de modernizare a Armatei Naționale, sporirea securității naționale și, respectiv, garantarea unui mediu sigur și stabil pentru cetățeni”, a punctat Anatolie Nosatîi.

Șeful de la Apărare a subliniat că prevederile acordului sunt conforme cu Constituția Republicii Moldova, inclusiv cu principiul neutralității permanente, nu contravin angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova și nu necesită modificarea cadrului normativ național.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole