
Putin a lansat din nou acuzații la adresa NATO, indicând furnizarea de arme forțelor ucrainene
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) că participă la conflictul din Ucraina prin furnizarea de arme forţelor Kievului, relatează Agerpres conform AFP.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Ei (ţările NATO) trimit Ucrainei arme în valoare de zeci de miliarde de dolari. Aceasta este cu adevărat participare” (la conflictul din Ucraina), a spus Putin într-un interviu pentru canalul Rossia-1, difuzat duminică.
„Aceasta înseamnă că ei iau parte, zilnic, la crimele regimului de la Kiev”, a adăugat preşedintele rus.
Ţările occidentale, a mai afirmat Putin, au „doar un singur scop: să distrugă fosta Uniune Sovietică şi partea sa principală, Federaţia Rusă”.
„Doar în acel moment ei ne vor accepta poate în aşa-zisa familie a popoarelor civilizate, însă doar separat, fiecare parte separat”, a continuat Vladimir Putin, în acest interviu acordat în marja unui concert patriotic ce a avut loc joi, cu o zi înainte de marcarea unui an de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina.
În acest interviu, preşedintele rus şi-a reiterat de asemenea apelul la crearea unei lumi multipolare.
„Suntem împotriva a ce? Împotriva faptului că această lume nouă ce apare se construieşte doar în interesul unei singure ţări: SUA. Acum, tentativele lor de a reconfigura lumea conform imaginii lor, după destrămarea Uniunii Sovietice, au dus la această situaţie, (iar) noi suntem pur şi simplu obligaţi să reacţionăm”, a spus Putin.
Rusia a declanşat o invazie în Ucraina, de la începerea căreia a fost marcat vineri, 24 februarie, un an, prima agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank