Home » Articole » PSD anunță că nu susţine proiectul inițiat de Nicolae Ciucă și Lucian Bode prin care se înăspresc sancţiunile penale în cazul protestelor publice

PSD anunță că nu susţine proiectul inițiat de Nicolae Ciucă și Lucian Bode prin care se înăspresc sancţiunile penale în cazul protestelor publice

PSD anunță că nu susţine proiectul inițiat de Nicolae Ciucă și Lucian Bode prin care se înăspresc sancţiunile penale în cazul protestelor publice
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

PSD a anunţat, marţi, că nu susţine propunerea legislativă iniţiată de către premierul Nicolae Ciucă și ministrul Lucian Bode prin care se înăspresc sancţiunile penale în cazul protestelor publice.

„În forma actuală proiectul de lege intrat marţi în dezbatere la Senat este de natură să intimideze organizarea şi participarea la demonstraţii sau mitinguri de protest, ceea ce afectează însuşi fundamentul democraţiei. Libertatea de exprimare şi libertatea întrunirilor sunt garantate de Constituţia României şi nu pot fi îngrădite în niciun fel”, se arată într-un comunicat de presă al PSD, remis Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit social-democraţilor, „poporul român este suveran”, iar cetăţenii trebuie să aibă libertatea de a-şi exprima public nemulţumirile faţă de cei aleşi, fără a fi intimidaţi sub sancţiunea pedepsei cu închisoarea.

„Prin urmare, PSD nu va vota proiectul de lege în forma actuală. În cadrul dezbaterilor, parlamentarii PSD vor solicita eliminarea amendamentului propus de PNL prin care cei care participă la proteste riscă să fie sancţionaţi direct cu închisoarea pentru că îndrăznesc să critice autorităţile publice sau decidenţii politici. Proiectul de lege iniţiat de parlamentarii PNL propune modificarea articolului 371 din Codul penal, astfel încât tulburarea ordinii publice, inclusiv prin atingerea demnităţii persoanei, să fie pedepsită cu închisoare între 1 şi 5 ani sau pentru formele agravante cu închisoare de la 2 la 7 ani. În forma actuală, aceleaşi fapte se pedepsesc cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”, se precizează în comunicat.

Context. 50 de organizații neguvernamentale și grupuri de cetățeni au transmis luni o scrisoare deschisă adresată senatorilor prin care le cer să respingă creșterea pedepselor pentru unele fapte care duc la tulburarea ordinii și liniștii publice, în special în contextul unor adunări publice, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentanții societății civile arată că inițiatorii Nicolae Ciucă și Lucian Bode ”doresc o limitare gravă a spațiului civic, inacceptabilă într-un stat democratic, instituind circumstanțe agravante pentru atingeri grave aduse demnității persoanelor dacă fapta este săvârșită de către două sau mai multe persoane împreună, eliminând posibilitatea sancționării cu amendă și crescând pedepsele”.

Citește continuarea aici.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole