Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat vineri că discuţiile între partidele politice privind legea salarizării vor fi reluate săptămâna viitoare şi este posibil să fie organizată o altă sesiune extraordinară a Parlamentului, potrivit Agerpres. El a făcut apel la sindicate să participe la dialogul de la Ministerul Muncii, după ce puternicii baroni sindicali care conduc de decenii marile carteluri sindicale au început să boicoteze negocierile.
„La ultima discuţie, de ieri, cu partidele politice (…), concluzia unanimă a fost că mai sunt necesare discuţii tehnice şi între partide şi la nivelul Ministerului Muncii cu anumite familii ocupaţionale şi că este un proiect mult prea important ca partidele să se grăbească. Astfel că decizia a fost că pentru încă una sau două săptămâni vor continua discuţiile la nivel tehnic între partide. Vom relua săptămâna viitoare şi, în măsura în care există un compromis între cele patru partide, posibil să fie organizată o altă sesiune extraordinară, în care să fie depus acest proiect al legii salarizării”, a precizat Burnete, după participarea la evenimentul „Romania India Business Forum”.
Întrebat dacă sunt garanţii că legea va fi adoptată în termenul prevăzut în PNRR, Burnete a răspuns: „N-aş putea spune că avem garanţii (…), e o negociere dificilă, pentru că e o lege care se aplică tuturor salariaţilor în sectorul public, vorbim de peste un milion de oameni, e normal să fie dificile aceste discuţii”.
„Nu am luat-o de la zero. Procesul a fost în felul următor: în 21 mai, dacă îmi mai aduc bine aminte, cele patru partide s-au întâlnit la Cotroceni şi au agreat un acord politic, care spunea că trebuie să ne încadrăm în 8 miliarde şi ei îşi asumă să nu depună individual proiecte, ci doar unul comun, cu rugămintea către Ministerul Muncii să acţioneze ca un fel de secretariat tehnic şi să poarte aceste discuţii cu familiile ocupaţionale, pentru că partidelor le este foarte greu să discute ele cu profesorii, cu medicii şi aşa mai departe, urmând ca, la finalul acestor discuţii, să ne reîntâlnim în acest grup, ca partidele să se reîntâlnească în acest grup şi să vedem unde s-a ajuns. Ministerul a purtat aceste discuţii, a venit cu nişte concluzii ale sale, dar până la urmă este decizia partidelor ce proiect îşi asumă, pentru că ele vor trebui să depună un proiect în Parlament. Şi concluzia după o lună şi jumătate este că mai este necesară încă o rundă de discuţii”, a explicat consilierul prezidenţial.
Întrebat cine nu şi-a respectat angajamentul, Radu Burnete a spus: „Având în vedere că sunt la discuţii la Palatul Cotroceni, toate cele patru partide sunt în cadrul acestui angajament, din punctul meu de vedere”.
„Nu cred că este vorba de un blocaj, e o lege foarte complicată”, a adăugat el.
Burnete a amintit că sindicatele au fost chemate la Ministerul Muncii, menţionând că face un apel ca acestea să nu refuze dialogul.
„Ceea ce se întâmplă la Cotroceni este că oferim un spaţiu celor patru partide în care să negocieze această lege şi eu le-am transmis şi sindicatelor că ăştia sunt paşii normali. Dacă cele patru partide agreează între ele o lege care în continuare este inacceptabilă, vedem atunci ce facem în discuţia cu sindicatele, dar deocamdată nu pot spune că s-a ajuns la un compromis între partide”, a arătat el.
Potrivit consilierului prezidenţial, în aceste zile se caută soluţii la toate problemele pe care le ridică diversele familii ocupaţionale.
„La finalul acestui proces avem două posibilităţi, fie cele patru partide anunţă că au reuşit să ajungă la un compromis pe care şi-l asumă şi atunci vor vedea dacă mai sunt necesare sau nu discuţii cu sindicatele sau nu reuşesc să ajungă la un compromis şi, din păcate, asta va fi, nu vom avea o nouă lege a salarizării”, a mai spus Burnete.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi seara că proiectul de lege privind salarizarea în sistemul public nu este încă finalizat şi ar urma să facă obiectul unor dezbateri într-o altă sesiune extraordinară, la începutul lunii august, separat de celelalte proiecte de lege aferente unor jaloane din PNRR care urmează să fie discutate săptămâna viitoare în Parlament. El a precizat că proiectul elaborat de Ministerul Muncii nu va duce la diminuarea veniturilor niciunui angajat din sistemul public şi a avertizat că neadoptarea acestuia ar însemna pierderea a 770 de milioane de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi nu va conduce nici la economii la cheltuielile cu salariile.