Home » Anchete » EXCLUSIV | Trei directori din industria de armament de stat au fost reținuți de DNA, acuzați de luare de mită / Jumătate de milion de euro găsiți acasă la directorul Uzinei de Armament Plopeni

Live EXCLUSIV | Trei directori din industria de armament de stat au fost reținuți de DNA, acuzați de luare de mită / Jumătate de milion de euro găsiți acasă la directorul Uzinei de Armament Plopeni

sursa : DNA
Ascultă articolul

Directorul Uzinei Mecanice București,  directorul și directorul comercial al Uzinei Mecanice Plopeni au fost reținuți de DNA, conform unor surse G4Media. Ulterior, un comunicat DNA a confirmat informațiile publicate în premieră de G4Media. Cei trei sunt acuzați de luare de mită. Este vorba despre:

  • Mihai Rafiu – director Uzina de Armament București
  • Alexandru Tiberiu Pîrvu – director Uzina de Armament Plopeni
  • Liliana Sorescu – director comercial Uzina de Armament Plopeni
- articolul continuă mai jos -

Cei trei vor fi prezentați vineri la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.

Joi ar fi fost percheziții și la alte două filiale Romarm – Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir.

UPDATE Ora 12:30

Direcția Națională Anticorupție a emis, în urmă cu puțin timp, un comunicat oficial. In comunicat arată că, la percheziții, procurorii au găsit circa 500.000 de euro acasă la Alexandru Tiberiu Pîrvu – director Uzina de Armament Plopeni.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23, respectiv 24 iulie 2026, față de inculpații:

RAFIU MIHAI, director general al Societății Comerciale „Uzina Mecanică București” – S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (12 acte materiale);

PÎRVU TIBERIU ALEXANDRU, director general al Societății Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale);

SORESCU LILIANA, director comercial al Societății Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A., pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată și

V.M., administrator în fapt al mai multor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și dare de mită în formă continuată (2 infracțiuni).

La data de 24 iulie 2026, cei patru inculpați vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 18 decembrie 2025 – 16 iulie 2026, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Rafiu Mihai, în calitate de director general al Societății Comerciale „Uzina Mecanică București” – S.A., ar fi primit de la inculpatul V.M., atât direct, cât și prin intermediul altei persoane, suma totală de 48.000 lei, remisă în 12 tranșe a câte 4.000 lei. Sumele de bani ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privind inițierea unor proceduri de achiziție, derularea raporturilor contractuale dintre uzină și societățile comerciale administrate în fapt de inculpatul V.M., precum și aprobarea plății facturilor emise de acestea.

În perioada mai – iulie 2026, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Pîrvu Tiberiu Alexandru, în calitate de director general al Societății Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A., ar fi primit direct de la inculpatul V.M. suma totală de 25.900 lei, remisă în trei tranșe, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privind aprobarea comenzilor și efectuarea plăților aferente contractelor încheiate cu societățile comerciale administrate în fapt de inculpatul V.M.

În cursul anului 2026, inculpata Sorescu Liliana, în calitate de director comercial al Societății Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A., ar fi pretins și primit de la inculpatul V.M., în mai multe tranșe, suma totală de 24.250 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privind lansarea comenzilor către societățile comerciale administrate de acesta și efectuarea formalităților necesare recepției bunurilor livrate.

Într-o împrejurare distinctă, în luna februarie 2026, aceeași inculpată ar fi primit de la reprezentantul altor societăți comerciale aflate în relații contractuale cu Societatea Comercială „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A. suma de 3.800 USD, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privind lansarea comenzilor și efectuarea formalităților necesare recepției bunurilor livrate de societățile respective.
Ulterior, în perioada 15 mai – 29 iunie 2026, invocând faptul că suma de 3.800 USD primită anterior ar fi fost formată din bancnote false, inculpata Sorescu Liliana ar fi primit de la aceeași persoană, prin intermediul inculpatului V.M., echivalentul în lei al acestei sume, respectiv 17.200 lei.

Contractele încheiate de cele două uzine cu societățile comerciale menționate aveau ca obiect, în principal, servicii de mentenanță, achiziția de materiale și prestări de servicii.

În urma perchezițiilor efectuate la data de 23 iulie 2026, la domiciliul inculpatului Pîrvu Tiberiu Alexandru au fost identificate sume de bani în numerar, în lei și valută, în cuantum de aproximativ 500.000 de euro. Sumele de bani au fost ridicate în vederea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului.

Inculpaților le-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

UPDATE Ora 10:10

Directorul Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, susține, într-o reacție pentru G4Media, că nu a fost informat de acțiunea DNA.

„Noi susținem orice demers al instituțiilor statului. Îmi doresc ca industria de apărare să devină un pol economic puternic.

Nu am primit nicio poziție oficială pe acest subiect din partea nimănui”, spune el.

UPDATE Ora 09:41

Compania Națională Romarm a avut o primă reacție după reținerea celor trei manageri din comapaniile aflate în surbordinea sa.

„Problemele actuale din filiale sunt o consecință a unor deficiențe semnalate de Romarm în mod repetat acționarului său, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Posibile soluții au fost creionate de conducerea Romarm, discutate și agreate cu partenerii instituționali (Guvern și Administrația Prezidențială), aprobate de consiliul de administrație al companiei și avansate pentru aprobarea finală către MEDAT, încă din luna aprilie 2026. Până în prezent, Ministerul Economiei nu a luat nicio decizie și nici nu știm dacă va lua.
Este nevoie de realizarea unei structuri de conducere mai suple, mai eficiente și mai transparente, iar ultimele evenimente confirmă urgența și legitimitatea demersurilor noastre.
Nivelul de degradare al activelor, decalajul tehnologic și devalizarea secțiilor de producție sunt realități pe care ministerul trebuie să le recunoască și pentru care trebuie să ofere toate instrumentele și sprijinul conducerii companiei pentru a le rezolva, astfel încât Romarm să aibă atribuții și responsabilități la nivelul întregului proces de producție și să nu fie ținut ca un simplu „dispecer”.
Preocuparea tuturor instituțiilor statului pentru acest domeniu este binevenită și firească, mai ales în contextul actual, iar conducerea Romarm va sprijini orice acțiune legală care urmărește consolidarea și relansarea industriei de apărare, printr-o reformă profundă a sectorului de stat.
După cum am anunțat și în ultimul comunicat de presă, conducerea Romarm se teme că procesul de devalizare va continua în filiale dacă ministerul de resort nu inițiază demersurile necesare relansării industriei de apărare.
Asigurăm toți partenerii că activitatea operațională legitimă și contractele în derulare nu sunt afectate”.


De ce sunt importante aceste companii

Uzina Mecanică Bucureşti, filială a Companiei Naționale ROMARM, este una dintre principalele fabrici ale industriei românești de apărare, specializată în producția, asamblarea, modernizarea și mentenanța vehiculelor blindate și a tancurilor.

La UMB se produce cel mai nou tanc al Armatei Române, TR-85M1. Uzina este implicată și în procesul de revitalizare a tancului TR-85M1R.

În parteneriat cu General Dynamics Land Systems, Uzina Mecanică București produce transportoarele Piranha V, unele dintre cele mai performante mașini de luptă. Transportoarele sunt destinate Armatei Române.

În 2025, compania a avut o cifră de afaceri de 344 de milioane de lei, cu un profit de 12.5 milioane și aproape 200 de angajați. UM București are datorii la bugetul de stat de 115,5 milioane de lei.

La Uzina Mecanică Plopeni (UMP), tot o filială a ROMARM, se produce muniție de artilerie și muniție de calibru mediu, precum și de componente pirotehnice și contramăsuri pentru forțele armate.

În 2025, societatea a avut o cifră de afaceri de 108,5 milioane de lei, cu profit de 10.6 milioane și 410 angajați. Și Uzina Mecanică Plopeni are datorii la stat de 72,6 milioane de lei.

În 2022, conducerea UM Plopeni un director comercial la Uzina Mecanică Plopeni SA şi un consilier juridic, au fost acuzați de trafic de influenţă. Aceştia ar fi pretins şi primit de la un om de afaceri (martor) sume de bani şi alte produse, în schimbul exercitării influenţei asupra directorului general al uzinei, în vederea aprobării unei plăţi, a emiterii unor bilete la ordin şi a continuării raporturilor comerciale pe care uzina le avea cu firma omului de afaceri.

Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir sunt două dintre cele mai importante capacități ale industriei românești de apărare, care funcționeazî ca filiale separate ale Romarm după divizarea fostei Uzine Mecanice Cugir în 2004.

Uzina Mecanică Cugir este specializată în producția de muniție de diferite calibre, pistoale, mitraliere, încărcătoare și componente pentru armament, precum și în activități de mentenanță, modernizare și demilitarizare. Este una dintre puținele fabrici din România capabile să producă muniție conform standardelor NATO.

Anul trecut, UM Cugir a avut o cifră de afaceri de 243 de milioane de lei cu aproape 33 de milioane de lei profit. Compania are 950 de salariați.

Fabrica de Arme Cugir este principalul producător român de arme individuale de infanterie. Aici se fabrică puști de asalt, pistoale mitralieră, mitraliere, puști semiautomate și alte arme destinate atât forțelor armate și structurilor de ordine publică.

În 2025, Fabrica de Arme a avut o cifră de afaceri de 48,5 milione de lei și o pierdere de aproape 13 milioane de lei. Socitatea are datorii la bugetul de stat de 52,3 milioane de lei. Are 770 de angajați.

Citește și https://www.g4media.ro/exclusiv-o-firma-de-armament-detinuta-de-o-bistriteanca-de-75-de-ani-si-un-colonel-din-politie-a-avut-in-2024-un-profit-de-sase-ori-mai-mare-decat-compania-de-stat-romarm-ce-firme-private-fac-afac.html


Cine sunt cei trei reținuți

Mihai Rafiu este director la Uzina Mecanică București din 2017. Este absolvent al Institutului Politehnic din București și are un master în Managementul Informației de Securitate Națională la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”.

Toată cariera sa se leagă de Uzina Mecanică București, unde a parcurs toate etapele ierarhice. Cariera sa a început în septembrie 1983 ca mecanic, devenind inginer în 1990 și ocupând ulterior funcții de execuție și conducere precum șef de secție (1991-1993), inspector I.S.C.I.R. (1993-1997) și director comercial (2001-2013; februarie-octombrie 2017). 

Tiberiu-Alexandru Pîrvu conduce UM Plopeni din 2023, anterior a fost timp de 10 ani la o altă societate din subordinea Romarm – UM Dragomirești. Cariera sa profesională a început la Uzina Mecanică Plopeni ca muncitor-frezor, apoi tehnician. Din 2007 a fost numit în funcții de conducere, mai întâi ca director comercial și apoi director general. 
Liliana Sorescu este director comercial la UM Plopeni din 2024. Anterior a fost șef de serviciu Achiziții.

Știre în curs de actualizare

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole