Home » Anchete » SURSE | Cine sunt directorii din industria de armament reținuți și acuzați de DNA că au luat șpagă

SURSE | Cine sunt directorii din industria de armament reținuți și acuzați de DNA că au luat șpagă

SURSE | Cine sunt directorii din industria de armament reținuți și acuzați de DNA că au luat șpagă
Foto: Inquam Photos/ Liviu Florin Albei
Ascultă articolul

Directorul Uzine Mecanice București, directorul și directorul comercial al Uzinei Mecanice Plopeni au fost reținuți de DNA, conform unor surse G4Media, sub acuzația de luare de mită. În plus, au făcut obiectul anchetei și alte două unități, din Cugir, conform acelorași surse. 

Directorul Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, susține, într-o reacție pentru G4Media, că nu a fost informat de acțiunea DNA: „Noi susținem orice demers al instituțiilor statului. Îmi doresc ca industria de apărare să devină un pol economic puternic. Nu am primit nicio poziție oficială pe acest subiect din partea nimănui”, spune el.

- articolul continuă mai jos -

Cei trei acuzați de luare de mită sunt:

Rafiu Mihai – director Uzina de Armament București
Pîrvu Tiberiu Alexandru – director Uzina de Armament Plopeni
Sorescu Liliana – director comercial Uzina de Armament Plopeni

Mihai Rafiu este director la Uzina Mecanică București din 2017. Este absolvent al Institutului Politehnic din București și are un master în Managementul Informației de Securitate Națională la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”.

Toată cariera sa se leagă de Uzina Mecanică București, unde a parcurs toate etapele ierarhice. Cariera sa a început în septembrie 1983 ca mecanic, devenind inginer în 1990 și ocupând ulterior funcții de execuție și conducere precum șef de secție (1991-1993), inspector I.S.C.I.R. (1993-1997) și director comercial (2001-2013; februarie-octombrie 2017).

Tiberiu-Alexandru Pîrvu conduce UM Plopeni din 2023, anterior a fost timp de 10 ani la o altă societate din subordinea Romarm – UM Dragomirești. Cariera sa profesională a început la Uzina Mecanică Plopeni ca muncitor-frezor, apoi tehnician. Din 2007 a fost numit în funcții de conducere, mai întâi ca director comercial și apoi director general.

Citește aici detalii. 

știre în curs de actualizare

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole