Home » Articole » Protest al părinților într-o comună din Harghita: de o săptămâna nu a mai ajuns microbuzul școlar aici, din cauza drumului impracticabil

Protest al părinților într-o comună din Harghita: de o săptămâna nu a mai ajuns microbuzul școlar aici, din cauza drumului impracticabil

Protest al părinților într-o comună din Harghita: de o săptămâna nu a mai ajuns microbuzul școlar aici, din cauza drumului impracticabil
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Mai multe familii din localitatea Livezi din județul Harghita au protestat luni, nemulţumite că microbuzul Primăriei din comuna Mihăileni nu a mai ajuns de o săptămână în sat, anunță Agenția de presă Rador.

Prefectura a precizat pentru Radio Târgu Mureș că a luat legătura imediat cu primarul comunei Mihăileni, pentru a efectua lucrările necesare pentru reabilitarea drumului.

- articolul continuă mai jos -

„S-a semnalat de către cetățeni problema că microbuzul școlar ajunge destul de greu în punctul din localitate în care copiii se urcau în acel mijloc de transport pentru deplasarea la instituția de învățământ. Noi am luat legătura imediat cu administrația publică locală pentru a rezolva situația la nivel local pentru că acele sectoare de drumuri comunale de acces până la drumul județean care leagă satul Livezi de celelalte sate ale comunei Mihăileni sunt în administrarea acestei primării. Acesta este un caz izolat care se întâmplă din când în când, mai ales în urma precipitațiilor destul de abundente, urmate de perioade de îngheț-dezgheț. Situația s-a remediat imediat după cele semnalate de către instituția noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Instituției, Adrian Pănescu

Prefectura Harghita a mai transmis primăriei să mențină în stare de funcționare drumurile din comuna Mihăileni.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole