Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Proiectele legislative de revizuire a Constituției depuse de putere și de opoziție vor fi dezbătute de judecătorii Curții Constituționale pe 18 iulie, au declarat pentru G4Media.ro oficiali ai CCR.
Dacă inițiativele vor primi undă verde, vor intra în dezbaterea parlamentară, urmând ca după adoptare să mai treacă o dată pe la CCR, ultimul pas fiind supunerea spre aprobare prin referendum.
Proiectul comun PNL-USR de revizuire a Constituției vizează implementarea în legea fundamentală a rezultatelor referendumului din 26 mai și prevede concret introducerea interdicției pentru persoanele condamnate definitiv să mai ocupe funcții publice, interzicerea amnistiei sau grațierii faptelor de corupție, interdicția adoptării de OUG-uri în domeniul Justiției și spargerea monopolului deținut de Avocatul Poporului de a ataca la CCR ordonanțele de urgență prin conferirea acestui drept și președintelui României, parlamentarilor și Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La rândul lor, parlamentarii PSD şi ALDE au depus și ei la Parlament propriul proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei, care conține, printre altele, prevederea inițiativei cetățenești sprijinită de USR, ”Fără penali în funcții publice”. O altă prevedere vizează interzicerea grațieriii persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni de corupție.
Citește cele două proiecte de revizuire a Constituției:
Ce nu vad in cele cateva proiecte de modificare a constitutiei, sunt tocmai cerintele primului referendum, cel cu 300/1.
Eu propun ca printre modificari sa se se regăsească si : CCR sa devina secție a ICCJ si hotărîrile pronunțate sa poate fi atacate cu recurs la Secțiile Unite ale ICCJ
Se revine la puterea judiciară? Că cu-a judecătorească ne-am lămurit…
De ce se numesc membrii CCR „judecători”, dacă nu aparțin puterii judecătorești?