G4Media.ro

Programele de cooperare tehnico – militară cu SUA au fost temă de…

Sursa Foto: Facebook/MapN

Programele de cooperare tehnico – militară cu SUA au fost temă de discuţie în cadrul întrevederii de la Washington, dintre ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, și directorul Defense Security Cooperation Agency, Heidi Grant

Programele dezvoltate în parteneriat cu SUA au fost temă de discuţie în cadrul întrevederii pe care ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut-o vineri, la Washington, cu directorul Defense Security Cooperation Agency a SUA, Heidi Grant, precum şi cu reprezentanţi ai unor companii din industria de apărare.

Conform unui comunicat remis, sâmbătă, de MApN, oficialul român a evidenţiat includerea României în Risk Assessed Payment Schedule, respectiv în mecanismul financiar „dependable undertaking single case” , care va facilita lansarea contractelor multianuale multiple.

„A fost subliniat angajamentul României în programele de dezvoltare şi inovare, respectiv interesul pentru implicarea industriei naţionale de apărare în dezvoltarea cooperării cu parteneri externi. În context, ministrul Ciucă a reafirmat angajamentul ţării noastre pentru alocarea a 2 la sută din PIB pentru apărare şi pentru realizarea unor capabilităţi militare robuste, care să răspundă cerinţelor de securitate naţională, în linie cu standardele NATO”, se arată în comunicatul citat.

Programul vizitei a cuprins, de asemenea, întrevederi cu reprezentanţi ai companiilor Lockeed Martin, Raytheon, Bell şi Boeing, specializate in producţia de echipamente şi tehnică militară.

„Ministrul apărării naţionale a subliniat importanţa cooperării între companiile americane şi operatorii din industria naţională de apărare din România, în vederea asigurării securităţii aprovizionării şi a transferului de tehnologie pentru mentenanţa şi producerea echipamentelor militare în ţara noastră. De asemenea, a evidenţiat potenţialul pe care România îl are în domenii-cheie pentru dezvoltarea noilor echipamente militare precum cyber şi tehnologia informaţiei şi a punctat disponibilitatea MApN de a sprijini programe comune de cercetare, dezvoltare şi inovare în domeniul tehnologiilor militare de înaltă performanţă, interoperabile la nivel aliat”, a precizat sursa citată.

La întâlniri au participat generalul-locotenent Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, şi Simona Cojocaru, secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare şi Relaţii Internaţionale – relatează Agerpres.

 

Sursa Foto: Facebook/MApN

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...