Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorul CSM Claudiu Sandu atrage atenția asupra unui fapt deosebit de grav care se petrece în sistemul de justiție: Inspecția Judiciară i-a făcut dosar de cercetare disciplinară unui judecător pentru modul în care a stabilit o pedeapsă într-un dosar în care este implicat un potentat al zilei.
Claudiu Sandu nu dă nume, dar cazul este de mare notorietate. Este vorba despre judecătorul Costin Stancu, de la Curtea de Apel Pitești, care a îndrăznit să-l contracandideze la șefia acestei instanțe pe un favorit al „sistemului”, fostul membru CSM Bogdan Mateescu.
Inspecția Judiciară a găsit motivul acțiunii disciplinare într-o sentință pe care Costin Stancu și un coleg de-al său, Ioan Fundătureanu, au dat-o în dosarul penal al fostului ministru ALDE Daniel Chițoiu, acuzat că a ucis doi oameni într-un accident rutier. Cei doi judecători au majorat, în apel, de la trei ani cu suspendare la patru ani cu executare pedeapsa primită de Daniel Chițoiu.
Iar Inspecția Judiciară exact asta le reproșează celor doi judecători, maniera de individualizare a pedepsei, deși acest atribut este apanajul exclusiv al judecătorului din dosar, iar majorarea pedepsei dispusă în acest caz se încadrează în limitele impuse de lege.
Iată mesajajul procurorului Claudiu Sandu:
„DICTATURA – PEDEPSIREA RATIONAMENTULUI JURIDIC
Ceva foarte grav se întâmplă in justitia din România.
Si nu ma gandesc la vechile metode de numire pe funcții de conducere sau de transfer, delegare, detașare sau orice forma prin care se poate interveni intr-un dosar.
Se intervine direct in raționamentul juridic al unui magistrat; iar aceasta intervenție denota o problemă mult mai profunda decât pare la prima vedere.
Pe scurt, mesajul transmis de Inspectia Judiciara este ca un magistrat nu mai are dreptul sa aprecieze mărimea pedepsei si forma de executare, chiar dacă acestea se circumscriu dispozițiilor legale.
Nu atunci cand inculpatul este un potentat politic.
Situația este mult mai complexa. Si nimic nu este întâmplător.
După cum ii spuneam unui coleg mai tânăr coincidentele nu exista in justitie.
Adica nu poate fi o coincidenta ca, dupa ce s-a înscris in competiția pentru conducerea unei Curti de Apel împotriva candidatului favorit, (care nu a lucrat nici măcar o zi in acea Curte de Apel), magistratului cu pricina i se găsesc in scurt timp multiple abateri disciplinare; culmea, prin sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare.
In lipsa de fapte reale, Inspectia Judiciara identifica o fapta închipuita si anume modul in care completul de judecată a reindividualizat pedeapsa precum si modul de executare.
Adica pentru stimabilul politician care a comis un accident cu victima, o pedeapsa de 4 ani cu executare (din care va executa probabil 1) este prea mult.
Culmea, hotărârea este confirmata chiar de ICCJ.
Prin urmare ce s-a schimbat de la momentul verificării hotărârii de ICCJ pana la momentul sesizării Inspecției Judiciare?
Sfidarea regimului prin înscrierea la concursul de conducere.
Așadar un act onorabil trebuie pedepsit prin formularea unei acțiuni disciplinare.
Problema care se pune in aceasta situație depășește limitele magistraturii si afectează intreaga societate.
Aplecarea pe care unii oameni o au de a executa asemenea ordine si de a pedepsi atitudini onorabile doar pentru ca deranjează cuibul de vipere este un simptom foarte grav al decesului raționamentului sănătos, de bun simț, care tinde sa fie înlocuit cu un raționament interesat, pus in slujba celui care are puterea.
Independenta este ucisa de empatia mafiotizata.
Pentru colegii mai tineri care cauta scuze unui asemenea comportament, îi invit sa iasă din paradigma justitiei aflate sub asediu si sa discearna ca o asemenea evoluție este mult mai grava decât pierderea pensiei speciale sau reducerea salariului.
Reprezinta pierderea dreptului de a judeca.
Pedepsirea rationamentului juridic este forma finala de dictatura si conduce la transformarea justitiei dintr-o autoritate in stat intr-un executant al unor dispoziții provenind de la centre de reflecție”.