Home » Anchete » Procurorii DIICOT au reținut trei bărbați într-un dosar de pornografie infantilă, șantaj și racolare de minori în scopuri sexuale

Procurorii DIICOT au reținut trei bărbați într-un dosar de pornografie infantilă, șantaj și racolare de minori în scopuri sexuale

Procurorii DIICOT au reținut trei bărbați într-un dosar de pornografie infantilă, șantaj și racolare de minori în scopuri sexuale
sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Procurorii DIICOT au reţinut pentru de 24 de ore trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, şantaj, racolarea minorilor în scopuri sexuale şi corupere sexuală a minorilor.

„În cauză s-a reţinut faptul că, în luna decembrie 2021, persoana vătămată, în vârstă de 12 ani, a fost determinată să producă materiale cu caracter pornografic, pe care le-a transmis unuia dintre inculpaţi, materiale care au fost apoi deţinute şi distribuite de cei trei inculpaţi” se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) transmis, miercuri, AGERPRES.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, minora a fost şantajată pentru a fi determinată să întreţină relaţii cu doi dintre inculpaţi cercetaţi în cauză, fiind ameninţată cu divulgarea materialelor cu caracter pornografic transmise anterior.

În cursul zilei de miercuri, inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, faţă de un al patrulea inculpat s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale şi corupere sexuală a minorilor.

„Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – SCCO Ilfov, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, precum şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea”, arată sursa citată.

În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală.

sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.