G4Media.ro

Pro Sport: A murit Fathi Taher, fostul patron al Rapidului/ A fost…

Pro Sport: A murit Fathi Taher, fostul patron al Rapidului/ A fost unul dintre primii oameni de afaceri din străinătate care a investit în fotbalul românesc

Fathi Taher (73 de ani), fostul patron al Rapidului, a decedat azi la Istanbul. Din câte se pare, conform surselor ProSport, omul de afaceri suferea de cancer la colon. Înmormântarea va avea loc la Amman, capitala Iordaniei, informează ProSport.ro

Acesta era cetățean iordanian, de origine palestiniană, venit în România, în 1970, pe când avea în jur de 23-24 de ani. În toamna lui 1988, Taher pleacă acasă, și se întoarce în România, la începutul lui 1991. Afacerile intermediate de Taher, ca reprezentant al Kuwaitului în România, se derulau prin intermediul Departamentului de Comerț Exterior.

Taher este cel care a reușit să deschidă pentru prima dată un stand al Kuweitului la Romexpo, în 1976. La inaugurarea expoziției, a dat mâna cu Nicolae Ceaușescu. Episodul s-a repetat și în timpul vizitei făcute de Ceaușescu în Kuweit, atunci când familia lui Taher a făcut parte din oficialitățile gazdelor.

Potrivit GSP, Multimilionarul iordanian a fost unul dintre primii afaceriști din străinătate care au investit în fotbalul românesc. Acesta a preluat în 2008 60% din acțiunile clubului Rapid, după îndelungi serii de tratative cu George Copos.

Aventura sa din Giulești a fost una de scurtă durată: a irosit sume importante de bani în transferuri care nu au confirmat, dar și într-un antrenor modest, Jose Peseiro. „Farmecul vieții” nu i-a priit iordanianului, care a plecat după doar câteva luni, la conducerea clubului revenind George Copos.

Taher a investit 8 milioane de euro la Rapid, bani pe care nu i-a mai recuperat niciodată. Peste ani, George Copos avea să declare că acel episod a adus numai necazuri echipei şi nu a ratat niciodată ocazia să spună că managementul prost din 2008 aproape că a scufundat Rapidul.

Sursa Foto: GSP

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.