„Princess Treatment”: un basm modern sau o regresie mascată?

Un nou fenomen a luat amploare pe rețelele sociale, la intersecția dintre trend de etichetă, fantezie romantică și nostalgie aristocratică: „princess treatment”. Sub acest concept se ascund gesturi de curtoazie care imită romantismul de epocă, de la cafele aduse în pat și flori săptămânale, la pedichiuri plătite de partener și uși deschise cu galanterie. Dar în era feminismului și a autonomiei personale, ne întrebăm: este acest tratament o formă de empatie amplificată sau o nouă față a patriarhatului ambalat estetic, relatează BBC.

Inspirat din seriale precum Bridgerton, The Gilded Age sau The Buccaneers, „princess treatment” transformă curtenia nobilă într-o aspirație virală a Generației Z. Cu peste 130.000 de postări pe Instagram sub acest hashtag, trendul a fost popularizat de influencerița din Utah, Courtney Palmer, autoproclamată „prințesă casnică”. Într-un videoclip TikTok devenit viral (7,6 milioane de vizualizări), Palmer declară:

„La restaurant cu soțul meu, nu vorbesc cu ospătara, nu deschid uși și nu-mi comand singură mâncarea.”

Criticii au catalogat rapid acest comportament ca fiind mai apropiat de supunerea unui prizonier decât de rafinamentul unei prințese. În The Guardian, jurnalista Emma Beddington a descris fenomenul drept „deranjant și grețos”. Și totuși, reacțiile pozitive, mai ales în SUA, sugerează că această fantezie romantică răspunde unei nevoi emoționale reale: claritate, siguranță, tandrețe.

Pentru influencerul de etichetă Myka Meier, cu peste 650.000 de urmăritori pe Instagram, trendul nu este despre materialism, ci despre atenția emoțională:

„Fantezia de a fi cucerită cu eleganță atinge o dorință universală de respect și intenționalitate”, afirmă ea pentru BBC.

Pe fundalul serialelor istorice care glorifică romantismul de epocă și în contextul unui mediu de dating tot mai mecanic, tratamentul de prințesă oferă o promisiune de rafinament, gesturi clare și iubire demonstrativă.

Deși SUA a renunțat la regalitate acum 250 de ani, interesul pentru familiile regale a rămas constant. De la febra pentru Regina Victoria în 1837, la fascinația contemporană pentru Prințesa Diana sau Meghan Markle, americanii au proiectat pe figura prințesei un amestec de vis, putere și intangibil.

Potrivit istoricului Arianne Chernock de la Universitatea Boston, prințesele oferă o combinație rară între vizibilitate publică și putere politică subtilă, greu de întâlnit în contextul american. Și în timp ce rețelele sociale romanticizează acest rol, realitatea este mai complexă: a fi prințesă înseamnă muncă simbolică și diplomație culturală.

Etiquetistul Daniel Post Senning subliniază că „princess treatment” este, de fapt, un derivat al cavalerismului modern, un set de gesturi ce întăresc, într-o formă estetică, roluri tradiționale de gen. Astfel, trendul poate fi interpretat și ca un exemplu de patriarhat binevoitor, unde femeia este idealizată, dar și pasivizată.

Însă Meier oferă o altă perspectivă: formalitatea, spune ea, nu este în sine o formă de oprimare, ci un spațiu care încetinește ritmul și permite aprecierea reciprocă:

„Tratează-mă ca pe o prințesă” nu înseamnă „controlează-mă”, ci „respectă-mă cu gesturi semnificative”.

Fenomenul nu apare în vid: el urmează după o altă tendință virală, tradwife (soții tradiționale), femei care adoptă și promovează roluri domestice hiperfeminine, deseori idealizate pe fundal pastelat, cu rochii lungi și gospodării idilice. Întrebarea care revine este dacă „princess treatment” este doar o poartă de intrare spre acest model retrograd de feminitate.

Așa cum observa Rolling Stone într-un titlu recent:

„Este ‘princess treatment’ drogul-pasarelă spre soțiile tradiționale?”

Totuși, spre deosebire de imaginea reginei, percepută ca o figură politică autoritară, prințesa păstrează o aură de vis: tinerețe, romantism, fantezie Disney. În această lumină, popularitatea tratamentului de prințesă poate avea la bază și un contrast: dorința de a fi protejată, fără a pierde complet controlul.

Și totuși, după cum punctează Chernock, în jocul de-a prințesa nu e doar pasivitate:

„Când fetițele se joacă de-a prințesa, ele caută de fapt permisiunea de a comanda.”

Iar poate, în spațiul digital, femeile care promovează „princess treatment” sunt tocmai cele care stabilesc regulile jocului.