Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mai multe clipuri postate pe TikTok vineri arată furia localnicilor din Broșteni în momentul în care simpatizanții și politicienii partidului extremist AUR, dar și susținătorii fostului candidat pro-rus cu discurs legionar Călin Georgescu au defilat prin localitatea suceveană distrusă de inundații.
George Simion, partidul AUR pe care îl conduce, membrii și simpatizanții extremiștilor și ”președintele ales” Călin Georgescu, însoțit de două televiziuni, fotografi și bodyguarzi, au fost acuzați de localnici că își fac în continuare campanie electorală, că au urcat și au coborât curați, că nu au venit decât pentru poze, că au venit când autoritățile deja trimiseseră ajutoare, iar pompierii terminaseră deja ce era mai greu de făcut și că nu i-au ajutat, de fapt, cu nimic.
”Au urcat cu cizme curate, au coborât cu ele și mai curate”, ”A venit cu toți dacii lui și n-au făcut nimic, doar s-au plimbat”, ”Ați venit cu telefoanele în mână”, ”Au venit borfașii la poze”, sunt câteva dintre replicile care se aud în clipurile filmate de localnici la fața locului și urcate pe TikTok sau Facebook.
O altă secvență controversată este postată chiar de un simpatizant al extremiștilor, care se filmează în timp ce se arată nemulțumit că nu a primit de la voluntari o porție din mâncarea alocată pentru sinistrați și pentru cei care contribuie la curățarea orașului după inundații: ”Au spus că nu se vede că ați muncit”, spune ”suveranistul” pe înregistrare:
@justasimplemen8 Tradatorul CG a venit să facă poze cu sinistrații. #suceava #brosteni #suceava🇹🇩❤️ #romania #guru #tradator #aur ♬ sunet original – ☆🅻︎🆄︎🅲︎🅸︎🅰︎🅽︎☆
Într-un alt clip, un localnic își exprimă revolta față de ”voluntarii” veniți la Broșteni fără lopeți, care îl însoțeau pe Georgescu:
@sounds.of.buchare #brosteni #inundatii #fyp #romania #propaganda #munca #aur ♬ sunet original – OTP (OffTopicPress)
Același bărbat a fost filmat de un alt localnic în timp ce merge la ”voluntarii” din alaiul lui Georgescu și Simion și îi întreabă dacă ”îi ajută cu o lopată”. Persoanele abordate de localnic sunt mirate de întrebarea acestuia și par că nu înțeleg de ce ar avea nevoie de o lopată. Vezi video aici.
Un alt localnic filmat la fața locului spune: ”Au venit mai mult de reclamă, a venit cu toți dacii lui, ați văzut ce frumos erau echipați, noi suntem plini de mizerie, de nămol și muncim (…)”.
Un alt bărbat spune că: ”Au lopeți, au tot ce le trebuie, dar nu fac absolut nimic, ați văzut? Doar s-au plimbat (…) Dar, uitați, sunt lopeți nou-nouțe”.
@spyomu♬ sunet original – Spyomu
O localnică îi critică pe adepții lui Georgescu care defilează prin localitate strigând ”Călin Georgescu președinte”:
@sunt.roman.ma.informez♬ original sound – S.R.I
Sosirea lui Călin Georgescu în Broșteni a fost regizată până la ultimul detaliu de susținătorii săi: Georgescu a venit cu soția Cristela, înconjurat de bodyguarzi, fotografi și televiziunile de propagandă Realitatea Plus și România TV, cărora fostul candidat extremist le-a mulțumit. Georgescu a fost așteptat cu coloana sonoră a marșului prezidențial, pe care a defilat în comună.
Georgescu a fost primit cu pâine și sarmale din care a mâncat și a dat la lopată sub camerele de luat vederi și protejat de bodyguarzi. Antena 3 a semnalat și prezența interlopilor din clanul Corduneanu. Vezi detalii aici despre cum s-au desfășurat lucrurile vineri, la Broșteni.
Pe de altă parte, George Simion a cerut în două rânduri donații în contul AUR despre care spune că vor ajunge la sinistrați, la fel cum a spus că parlamentarii partidului extremist își vor dona indemnizațiile pentru ajutorarea sinistraților din Suceava. Vezi detalii aici.
Cam asta o fost cu hauristii si georgistii, s-au dat in stamba si pe-acolo.
Tot stau sa ma gandesc cat de naiv sa fii sa crezi toate aberatiile suveranistilor.
@Eroare 404 – Lipsa educatiei, „decat” atat!
Este bine ca incepe lumea sa se dumireasca de ce sunt in stare petardele astea de Georgescu si Simion
@Un ardelean – 😂 Cre’ ca e cel mai fain epitet de pana acum – „petarde”
vedem la urmatoarele alegeri cate procente vor lua
@ AndreiB – Din pacate, cine nu a vazut de la bun inceput mercantilismul lui simionica si delirul lui georgescu, nu o sa vada nici acum circul si mizeria din spatele acestei propagande desantate. Asa ca, probabil, procentul va fi cam acelasi.
Nu prea conteaza ce au zis localnicii. AUR, in frunte cu Simion si Georgescu au mers pentru publicul de pe Tik Tok si Facebook.
@ 9Orcs – Exact!
La distanța asta, cre că s-a întrerupt firu divin, ori i-a ieșit din priză, că astfel nu se explică…
Furiosi pe naiba – ei i’au votat!!
sunt curios cine e aia care i-a pupat mana lui guru?! stie cineva?
Așa, votați pentru ei ca să nu facă nimic. Asta iși dorește și tătuca Puțin.