Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul candidat pro-rus și pro-legionar la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu a mers vineri în satul sucevean Broşteni, afectat de inundaţii. Georgescu a fost înconjurat în permanență de bodyguarzi, în jurul său s-au aflat și membri ai unor familii interlope, iar echipa sa a pus la boxe marșul prezidențial când acesta a coborât din mașină. De remarcat că el a mulțumit în repetate rânduri canalelor de televiziune Realitatea TV și România TV, controlate de Maricel Păcuraru și Sebastian Ghiță, ambii vizați de dosare de corupție în trecut.
Ora 16.10: O localnică din Broșteni l-a admonestat pe Georgescu și pe susținătorii lui pentru ipocrizie. I-a acuzat că au plecat perfect curați din satul inundat și că venirea lor a fost doar o operațiune de imagine
Ora 15.50: G4Media a scris încă din februarie că o parte dintre susținătorii din nord-esul țării ai candidatului independent la președinție, Călin Georgescu, voci care sprijină poziții extremiste și se pronunță împotriva UE și NATO, sunt membri ai Clanului Cordunenilor. Alții au dosare penale, sunt infractori de drept comun, simpatizanți legionari, foști pușcăriași sau intelectuali anti-vacciniști și conspiraționiști. Aceștia au participat la manifestații pro-Călin Georgescu în orașele unde locuiesc sau la București, sprijină adunarea de semnături pentru candidatura acestuia la scrutinul din mai 2025 și susțin partidele extremiste.
Ora 15:04 Mai mulți localnici l-au criticat pe fostul candidat pro-rus Călin Georgescu și alaiul de oameni care l-a însoțit că au venit ”îmbrăcați impecabil” ca să ”își facă campanie” și le-au cerut ”să lase telefoanele și să ia lopețile”. Georgescu a fost filmat mâncând sarmale când a intrat, iar susținători ai săi au fost criticați că au venit să mănânce fără să muncească.
Ora 14.35: De remarcat că mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu l-au așteptat în satul înecat în noroi îmbrăcați cu ii de un alb impecabil și cu lopeți noi-nouțe, fără urmă de noroi pe el. Nu e clar dacă ei au participat vreun moment la eforturile voluntarilor. Vezi mai jos o fotografie realizată de Monitorul de Suceava:
Ora 14.33: Călin Georgescu a intrat alături de susținătorii săi să scoată noroiul dintr-o vilă nouă din Broșteni. Vezi mai jos imagini video filmate de Monitorul de Botoșani
UPDATE Ora 14.20: Alături de Călin Georgescu au venit la Broșteni membri din două clanuri interlope, transmite Antena 3. E vorba despre Petronel Corduneanu, unul dintre liderii clanului cu acelși nume din Iași, dar și doi membri ai Grupării Cofenilor din Borșa, implicați în mafia pădurilor din Maramureș.
UPDATE Ora 13.00: Atât Călin Georgescu, cât și George Simion vizitează vineri, 1 august, localitatea Broșteni, grav afectată de inundații, dar nu vor apărea împreună.
Știrea inițială
El s-a întâlnit, în faţa bisericii de lemn din Broşteni, cu câteva sute de simpatizanţi, cărora le-a cerut să ajute sinistraţii din localitate.
Georgescu a venit împreună cu soția sa, Cristela.
Candidatul pro-rus a mulțumit canalelor de televiziune Realitatea TV și România TV, unii simpatizanți au strigat ”Turul 2 înapoi”.
El i-a invitat pe bărbaţii care îl însoţesc să participe alături de el la decolmatarea caselor, iar pe femei să ia parte, alături de soţia sa, la acţiuni de distribuire a ajutoarelor.
Trimis în judecată pentru promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
Procurorii l-au trimis în 2 iulie în judecată pe fostul candidat cu discurs pro-rus și pro-legionar Călin Georgescu pentru propagandă legionară şi cultul unor persoane vinovate de crime de război, potrivit unui comunicat al Parchetului General.
Procurorii au deschis un nou dosar împotriva lui Georgescu pentru iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, potrivit rechizitoriului consultat de G4Media. Procurorii îl acuză pe Georgescu că „a aderat și a sprijinit organizaţia cu caracter fascist, rasist ori xenofob formată din Marian Motocu și alte persoane”.
E vorba de „Mișcarea 41 pentru România”, o organizație de extremă dreapta înființată de Marian Motocu, un bărbat din Dolj, trimis de asemenea în judecată pentru propagandă legionară şi antisemită pe reţelele de socializare.
În dosarul în care a fost trimis în judecată, Călin Georgescu e acuzat că a promovat personaje precum Ion Antonescu, autorul Holocaustului împotriva evreilor, și Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare, care a comandat asasinate politice.
Acest dosar a fost deschis de Parchetul General abia la începutul acestui an, deși G4Media și alte publicații independente au scris încă din 2020 și 2021 despre propaganda legionară a lui Călin Georgescu. De remarcat că Diana Șoșoacă, vizată și ea de un dosar pentru propagandă legionară, nu a fost trimisă în judecată.
Mai mult: Călin Georgescu a citat din Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul mișcării criminale legionare din anii ‘30, într-o emisiune de la Realitatea Plus în luna mai 2025, după ce procurorii deschiseseră deja dosarul penal.
Mai mult, George Simion, prezent și el în emisiune, zâmbea aprobator și l-a completat pe Georgescu în timp ce rostea citatul, după cum a scris la acel moment G4Media. Mișcarea Legionară a fost un fenomen criminal din perioada interbelică, care folosea asasinatul ca armă politică și care a fost responsabilă de uciderea a patru premieri și de pogromul sângeros al evreilor din București.
Parchetul General: A afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară
Din rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului General a rezultat următoarea situație de fapt:
În perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la momentele temporale 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 02 octombrie 2021, 01 septembrie 2024 și 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:
În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța ș.a.
Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1 București, instanță competentă să judece cauza în fond.
Apologetul lui Codreanu și al legionarilor, propunere de premier
Călin Georgescu este un admirator înrăit al lui Corneliu Zelea Codreanu. AUR a renunțat la Georgescu tot ca propunere de premier în februarie 2022, după ce procurorii au deschis dosar penal.
Georgescu a spus atunci că șeful Mișcării Legionare și dictatorul militar Ion Antonescu, autorul Holocaustului din România, au fost ”eroi” și ”martiri”, iar asasinatul istoricului și fostului premier Nicolae Iorga de către legionari este ”o mistificare a istoriei”.
Procurorii Parchetului General au închis ulterior dosarul fără nicio explicație. Parchetul General refuză și în prezent să clarifice motivele pentru care dosarul a fost închis.
Ulterior, în februarie 2025, procurorii au deschis un alt dosar penal pe numele lui Georgescu, pentru că ar fi aderat la o organizație neolegionară care urmărea să comită violențe asupra evreilor, politicienilor, partidelor și străinilor. Georgescu este acuzat din nou că a promovat Mișcarea Legionară și criminalii Ion Antonescu, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moța.
Georgescu a spus că Mișcarea Legionară ”a fost cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român (…) a fost unică” și că ”istoria adevărată se va rescrie”.
Când era candidat la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, cu o zi înainte de alegeri, Georgescu a avut un delir mistico-religios public, asemenea discursurilor lui Corneliu Zelea Codreanu, în fața legionarilor sau în scrierile sale.
Mai mult, Călin Georgescu îi numește pe cei care susțin OUG 31/2002, legea împotriva extremismului și a legionarilor, ”vânzători de țară” care ”trebuie tratați ca atare” (”trădătorii” erau uciși de legionari, n.red.), într-un interviu online acordat în 2020 Asociației legionare ”Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”.
Gogu Puiu este un fost legionar din județul Constanța (1918-1948), iar asociația promovează discursul legionar, personaje legionare și organizează tabere ”de haiducie” coordonate de Eugen Sechila.
Gata s-a rezolvat problema cu inundatiile trecem la urmatorul nivel,asa se fac lucrurile (din gura) nu utilaje si alte cele,trase clopotele si urmatoarea statie,prostime este destula de fraierit mai multa decat cheresteaua de pe Bistrita.
Încă nu l-ați internat pe Mesia la psihiatrie?
Din ce bani traieste Sarlatanul ?
Cine ii plateste pe bodyguarzi ?
Cine ii plateste pe cei care vin sa il aclame (in afara de rettarddatii care vin pentru ca au fost indobytociti de campania la la TV si de pe retele) ?
Cine plateste televiziunile care ii fac propaganda ?
Cine plateste campania de pe retelele de socializare ?
Autoritatile nu au aflat inca ?
el deja si-a inceput campania , autoritatile complice s au ii pregatesc o camera la poarta alba inainte de urmatoarele alegeri prezidentiale .
PS: am venit in vacanta in ro zona sud est , toti sunt cu kremlin si rusnacii , treaba e nasoala .
Pacat
kreemlin giorgyev
Sau daca nu l-au internat, de ce nu e la inchisoare pana acum? Nu are cateva dosare in care e judecat, nu s-au incheiat?
Oare pentru ca justitia in Romania nu e unde ar trebui sa fie? Eu asa cred. Bine totusi ca se infoaie CSM ca se simt nedreptatiti. Vaaai, dar n-o sa mai iesim la pensie in floarea varstei? si vaaai, n-o sa mai iesim cu 3-4000 euro la pensie? (asta spre min).
Asa ca nu trebuie sa ne miram. Daca te uiti in statistici cam cine l-a votat pe individul asta, nu inteleg de ce ne miram ca e inconjurat si aparat de interlopi?
Da chiar asa: cine l-a votat? 😀 😀 😀 (intreb degeaba aici ptr ca genul ala nu citeste g4media sau europa libera, iar eu pe realitateatv nu intru, never)
Totusi, cine l-a votat? Cumva cei care pana acum au votat pesedeu si acum s-au trezit ca s-au saturat si vor sa schimbe sistemul cu simion si anchetatul asta? ce ironie, ce inseamna educatie de 8-12 clase pe fast forward si analfabetismul functional. Am votat ani cu psd, am facut rau, iar acum imi dau seama si ma hotarasc sa votez impotriva, cu georgescu, simion, aur. Ahahahahah, pentru ca educatie.
Pana n-o sa avem vreo 20 de generatii de copii cu adevarat educati, care sa ajunga sa discearna si care sa gandeasca si sa stie ce cauta si unde cauta info (nu tik-tok), cam pe-aici o sa fim, intre georgescu, simion si psd 😀 Si la 15 ani vine un Bolojan si repara si peticeste cat poate, ne aduce pe linia de plutire, apoi vin toti care-si pierd din privilegiile oferite de un stat corupt si impovarat, si il blameaza pe unu ca Bolojan si voteaza iar schimbarea :D:D:D:D:D nu psd, aur sau anchetatul, sau simion
Pentru ca Educatie (-0)
Ce bune ar fi fost acum casele de 35 de mii de Euro ale lui Simion. La fix ! Păcat că au fost doar material de marketing ….
„Dumnezeila” împreună cu cloaca „patru clase fără profesor și fără neuroni” parazitează necazurile pricinuite de natura schimonosită tot de oameni.
Ce fac autoritățile statului de nu închid cele două televiziuni tembele care se joacă cu mințile acestor nătărăi? Cum de individul ăsta șarlatan mai este încă liber ? E lăsat să zburde rusnacul și autoritățile statului dorm in bocanci! Dacă asta nu e complicitate nimic nu e!
Pentru Cozmin 2. Toți cei care îl însoțesc sau promovează pe șarlatan visează funcții, sinecuri sau ștergerea dosarelor și faptelor de corupție sau hoție.
ceartă între îndrăgostiți? nu ne-am prins încă cine e fata și cine e baiatul? se pare că și Simion și Georgescu sunt niște fătălăi
Sper sa nu mai zburde mult… Depinde de momentul in care guvernantii nostri isi inving “retinerea” de a-l aresta pe acest martafoi toxic! Dar cu actuala conducere a MAI/MJ si IGPR cred ca imbatranim incet…
Mihai, AUR SOS POT sunt crețiile PSD.
Guvernanții pesedeu peneleu i-au sprijinit pe extremiști. Pesedeu le-a dat voturi, iar peneleu le-a finanțat campania online.
Justiția din România a ajuns cârpa de care-și șterg picioarele tâlharii pesedeu peneleu. Cine și cum vrei să-l oprească pe șarlatanul marțafoi?
Pesedeu peneleu au interesul ca ăștia să fie în libertate și să fie folosiți pe post de sperietori, pentru ca pesedeu peneleu să pară democratice, proeuropene și să fie votate. AUR SOS POT sunt doar partea mai radicală a pesedeu peneleu.
Foarte bine!
Luptandu-se între ei electoral s-au deblocat ajutoarele.
Oamenii au nevoie de ajutor nu de circari !! Păi nu mai înțeleg nimic ? Nu trebuia să vină pe …cal ? Sau nu-l mai suportă nici calul ? Pare că tulburarea liniștii publice nu mai este o infracțiune în România !
Mie scarba de acesti indivizi care se duc doar de imagine, sa dea bine pe sticla inducand lumea in eroare ca prin prezenta lor Dumnezeu ii va ocrotii pe acei bieti oameni afectati de inundatii. Implicare in comunitate ZERO, ce mai conteaza daca pe Tk ii sare contoarul la follow.! Dezgustator acest personaj (inclusiv Simi)
Grav, inseamna ca stie sau banuie ca acolo aparitia lui va starni valuri de simpatie si entuziasm. Deci pericolul c g este la fel de mare ca inainte de ultimul tur de alegeri. Si statul, justitia inchid ochii si dosare. Incredibil. Va jucati cu Romania! Moldovenii din Romania sunt cel mai usor de manipulat in directia estica si spre “sentimente marete nationale”.
Acum câteva luni zicea că misiunea lui s-a încheiat și se retrage din viața publică. Se pare că a mințit, rușii l-au convins să reintre în zona de propagandă, ce surpriză
Ce păcat că nu pot lăsa toți comentarii, doar cine trebuie 🙂
pai uite ca ai comentat ! nu trebuia sa te duci sa iti iubesti calinul ( dupa ce te lasau bodigarzii , sigur)
Da, acest comentariu benign e lăsat, altele mai lungi și în care argumentez ceva, nu sunt permise. Și ca să-ți răspund la ironia neamuzantă, nu pot să mă duc să-mi iubesc Călinul fiindcă nu l-am votat și nu l-aș vota niciodată!
Doar că mă îngrețoșează dubla-măsură și diversionismul practicat de presa „lumii bune”! Dacă la Cotroceni și Victoriei erau politicieni din alte partide decât cei de acum, sunt sigur că „lumea bună” ar fi fost oripilată de lipsa de empatie și de faptul că nu merg în zonele inundate. Dar tu poți să spui „Lisan al Gaiiiiiib, Lisaaan al Gaiiiiiib” când îl vezi pe ND sau pe Bolo, în continuare
@sardaukar – 😂 Da, cre’ ca @parerea.lui e doar hauristo-simionist, nu si georgist, pana la urma. Na, ca i-a publicat si comentariul mai lung… Cre’ ca ar trebui sa-l ingretoseze pe @parerea.lui dubla masura a lui simionica!
@ Parerea.Mea – Daca verifici textul pe care il scrii sa nu aiba combinatii, chiar si in intoriul cuvintelor, de litere care nu trec de filtru (stii tu, alea indecente), e ok. Nu e cineva care nu „iti permite”, e filtru de cuvinte. Pentru cele care sunt verificate de moderatori esti anuntat. Si, apropo, zic sa mai lasi SF-urile ca nici simionica al tau nu e Lisan al-Gaib.
@Kafka: ce să vezi nici pe Simion nu-l susțin, mi se pare un golan lipsit de cultură, valori și bun-simț. Știu, e greu: la voi, „dacă ăsta nu e cu noi, e cu dușmanii”, și întotdeauna sunt doar două tabere… Întâmplarea face că sunt de părere că și extremiștii, și nomenclaturiștii din tabăra Bolo-ND-Psd ar trebui să dispară din viața publică. Știu că asta pentru voi e ca girafa din banc… nu există!
@Parerea.Mea – Mda, sigur, n-ai votat nici pe unul, nici pe altul, doar ca iti sare mustarul de cate ori se ia lumea de pretiosii tai. In ce priveste echipa de acum, io zic sa nu te precipiti, sa ai rabdare ca poate se fac lucruri bune. Nu s-or face imediat, cam greu intr-o democratie (suntem o democratie, nu?) autentica sa se schimbe lucrurile cat ai bate din palme.
Parcă ”apa” era unul din punctele programului lui Georgescu. Uite că le-a dat…. chiar prea multă.
Să faci glume pe subiectul ăsta e semn de probleme care necesită ajutor specializat. Sper să te faci bine cândva…
@ Mitrut – Mda, o gluma deplasata si de pr0st gust.
Nu va ofuscati asa sensibililor. Sau voi sunteți aia care faceți liniște la înmormântare:)))
@Willy Koylung – N-am treaba cu apa delirantului, am treaba cu necazul oamenilor de acolo…
„Spectacol” de un grotesc gretos! Si gloata aia care-l urmeaza, formata din interlopi si spalati pe creier….de-a dreptul inspaimantator.
Marketing. De ce nu este săltat și băgat la zdup? A încălcat controlul judiciar!
Ce poate sa fie mai traditional, pasunist, patriotic, romanesc si crestineste decat un lider de carton inconjurat de interlopi…exact ca fostul salvator la Romaniei…carciumarul Dragnea…
Așa e, spre deosebire de aceste specimene extremiste, Bolojan și Nicușor fac o figură de mare finețe: nu se duc la sinistrați, că doar nu ar intra în noroaie și se zbat sărăcuții cu „pachetul 2”, că e greu cu pensiile speciale și cu privilegiile proprii. Cu sărăkimea a fost ușor, cu „casta” politică din care fac parte e mai greu, necesită analize ample, discuții, amânări… peste vreun an o să constatăm că nu mai nevoie să tăiem și de la speciali 🙂
O curiozitate totuși: există interlopi buni și interlopi răi? Că domnul fost vicepremier Anastasiu, consilier important al lui Bolo și Nicushor, era mare prieten tot cu un mare interlop și a fost foarte bun, bun de pus în fruntea reformei statului
@ Parerea.Mea – Comparatia este lipsita de absolut orice sens. Sa inteleg ca te-ai lasat cucerit de un personaj dus cu pluta precum guru-georgescu si incerci sa diminuezi alaturarea de acum, azi, de niste interlopi cunoscuti, comparand cu alaturarea de acum 20 de ani a unui interlop cu unul din guvern care intre timp a demisionat (deci, na, cum s-ar zice ai ramas fara obiect)?
Corect. Toti sunt la fel. Deci e minunat ca Calin Georgescu e inconjurat de interlopi si de oamenii lui Potra zi de zi si ceas de ceas. E un semn bun pentru tara, e exact ce ne trebuie. Omul asta ne va salva.
Serios vorbine, Georgescu, Simion si compania ai lui au un comportament de hiene. Sunt prezenti (la final, da?) in toate situatiile nasoale, ca sa mai muste si ei ceva imagine de pe cadavre. Deja unii ca Drangea sau Nastase par deja persoane decente pe langa astia.
@Kafka: De ce trebuie să-l iau în brațe pe Georgescu, dacă amintesc faptul că un personaj plimbat pe la Cotroceni și Guvern de echipele Bolo-ND a fost și este prieten cu unul din cei mai mari interlopi ai României, iar tabăra Bolo-ND și presa aservită au considerat că asta nu e o vulnerabilitate de care să facă mare caz? Nu sunt fan Georgescu, nu l-aș vota niciodată, nu cred că trebuie să facem „canal prin Marea Caspică” sau să luptăm cu „extratereștrii” de la ONU. Pentru mine, existența lui Georgescu nu e un temei să nu critic și să nu fiu revoltat de cei care într-adevăr au responsabilități oficiale pentru o anumită conduită și care se comportă ca georgiștii fără să fie taxați de „presa bună” (premierul, președintele, miniștrii – apropo și ministrul de interne care trebuia să fie din prima zi în zonele inundate e cunoscut pentru șprițuri cu escroci celebri, se pare că e ok)
Să ne pupați în cur pe toți suveranisti.
Afumatilor..
@Parerea.Mea – Pai, bre, vezi ca te dai singur de gol. Fii critic la stirile despre ce face guvernul, nu la comentariile care scot in evidenta mizeria si circul „suveranistilor”. E greu cu logica, nu. Sa fiu al naibii (ca sa ma exprim asa, mai colocvial) daca am vazut vreun comentariu „critic” de-al tau la stirile cu activitatea guvernului 😂
Instituții ale statului român care sunt datoare să intervină sunt complice la un atac făcut cu sprijin din partea Rusiei împotriva statului român însuși.
Dar vâd că nimeni nu-i deranjează pe șarlatani. Justiția vrea lefuri mari și pensii speciale. Serviciile dorm în bocanci, etc.
N-am vazut ceva mai grotesc… Ti se face scarba…
Ăștia chiar își forțează destinul , așa cred unii ca pot da lovitura în viață apelează la cei loviți de probleme , de ce oare a ales momentul Broșteni acolo se află cumva zona cea mai defavorizată a țării și doar așa poate câștiga electorat
Ăștia chiar își forțează destinul , așa cred unii ca pot da lovitura în viață apelează la cei loviți de probleme , de ce oare a ales momentul Broșteni acolo se află cumva zona cea mai defavorizată a țării și doar așa poate câștiga electorat
La Praid nu a venit nici tuciuriu nici medicamente ăsta, chiar și pentru imagine.
În rest nu am văzut decât poze și consider delirant sa iti faci imagine politica din sărăcia și durerea oamenilor.
+1
+1
@parere… Nu te mai agita hAu.rulakule! O sa iti primesti banutii pt comentarii de la sefii tăi scârboși și vă veți putea scălda incontinuare în noroiul patriotard și veți putea să vă spalați creierele albite pe pikpok. Sper ca statul să ia masurile necesare împotriva acestor trădatori.
@Cetatean oarecare – 😂 Ma amuza cum se zbate „parerea.lui”, saracutu’, sa critice guvernul, criticand comentariile care ii ponegresc „pretiosii”. Daca il cauti la stirile cu activitatea guvernului, nu-l gasesti.
Donati pentru „sinistrati” in contul haur,cum v-a cerut Simion. Nu de alta dar rublele sunt tot mai putine,banii si aurul lui Potra sunt sub sechestru…si e sezonul vacantelor. Oare de ce nu a cerut Simion ca votantii lui da doneze la Crucea Rosie de exemplu? Hai dati like pe pik-pok sa bagati ceva bani in contul haur.
Și totuși Cacalin a venit în blugi… Sper că nu l-ați jignit cu o banană 🍌