Home » Sportz » VIDEO: Secretul lui David Popovici: „Este ca un șarpe în apă, a schimbat modelul mondial al sprinterului”

VIDEO: Secretul lui David Popovici: „Este ca un șarpe în apă, a schimbat modelul mondial al sprinterului”

538
David Popovici / Sursa foto: Oli SCARFF / AFP / Profimedia
Ascultă articolul

Dragoș Luscan lucrează de ani buni cu David Popovici, înainte ca înotătorul român să impresioneze la nivel mondial. În calitate de preparator fizic, Luscan explică pentru G4Media cum a reușit David să schimbe modelul mondial al sprinterului: „este ca un șarpe în apă”.

David Popovici, primele reacții despre cantonamentul din România cu rivalul Pan Zhanle: „Și cei mai mari rivali se pot antrena împreună”

- articolul continuă mai jos -

Capacitatea de a „aluneca” prin apă, extrem de importantă pentru David Popovici

De la copilul „năzdrăvan” pe care l-a cunoscut în urmă cu mai bine de cinci ani până la sportivul care a redefinit sprintul mondial în natație, Luscan vorbește despre maturitate, presiune și alegerile care au stat la baza performanțelor excepționale ale lui David Popovici.

În timp, pregătirea fizică a devenit o completare firească a talentului pe care David îl arăta deja în apă.

Filosofia lui Dragoș Luscan a rămas aceeași de la începutul colaborării și până astăzi: orice exercițiu efectuat „pe uscat” trebuie să contribuie direct la îmbunătățirea performanței din apă.

De-a lungul colaborării, accentul nu a fost pus pe dezvoltarea unei musculaturi impresionante, precum modele bine cunoscute din istoria recentă a natației.

Luscan a mers în direcția optimizării calităților care îl fac unic pe David Popovici. „Este ca un șarpe în apă, a schimbat modelul mondial al sprinterului.”

Preparatorul fizic explică faptul că viteza de reacție, mobilitatea, eficiența întoarcerilor și prevenirea accidentărilor sunt elemente mult mai importante decât simpla creștere a masei musculare.

Succesul lui David Popovici a schimbat percepția specialiștilor asupra profilului ideal al unui sprinter de 100 de metri.

Dacă în trecut domina imaginea înotătorului masiv și extrem de puternic, performanțele românului au demonstrat că mobilitatea, eficiența și capacitatea de a „aluneca” prin apă pot reprezenta avantaje decisive la cel mai înalt nivel.

VIDEO: De la Halep și Neagu, la secretul colaborării fantastice cu David Popovici – Interviu de colecție cu Dragoș Luscan: campionul din spatele campionilor

Campionatul European, următoarea competiție importantă pentru Popovici

David Popovici (21 de ani) a cucerit, recent, la Trofeul Sette Colli trei medalii: două de aur și una de argint.

Reamintim că David Popovici a bifat o medalie de argint în proba de 50m liber, cu un nou record național.

Mai apoi, a cucerit aurul la 100m liber și încă o medalie de aur în proba de 200m liber, stabilind un nou record al competiției italiene.

Competiția a reprezentat un test important pentru David Popovici înainte de participarea la Campionatele Europene de la Paris (10-16 august).

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole