Max Verstappen a cerut „câteva zile pentru a-și reveni” de pe urma abandonului său de la Silverstone. Tensiunea din garajul RedBull Racing este tot mai mare, iar multiplul campion mondial are nevoie de timp liber pentru a-și pune ordine în gânduri, transmite motorsportweek.com.
Șeful Mercedes F1, surprins de ritmul fantastic de dezvoltare de la Ferrari
- articolul continuă mai jos -
În Marea Britanie, Max a avut parte de o etapă care s-a încheiat rău: nu a adunat vreun punct, fiind nevoie să abandoneze într-un moment în care era aproape de o prezență pe podium.
Sezonul 2026 nu este unul pe placul fanilor RedBull: echipa are multe probleme și este departe de rivalele Mercedes și Ferrari. De asemenea, chiar și McLaren este în fața echipei de la Milton Keynes.
Sunt rezultate modeste pentru Verstappen, iar zvonurile în jurul unei plecări de la RedBull sunt tot mai pronunțate în ultima perioadă.
Aripa sa spate s-a defectat de două ori în două weekenduri de curse consecutive: în calificările din Austria, ceea ce i-a pus capăt speranțelor de a obține o poziție decentă pe grila de start, și apoi din nou în cursa de la Marele Premiu al Marii Britanii, o etapă mai târziu.
„Ar trebui să fii o persoană foarte zen ca să fii optimist în acest moment, având în vedere ce s-a întâmplat din nou în acest weekend”, a declarat Verstappen pentru Motorsport Week.
„Îmi pare rău, dar așa stau lucrurile. Cred că am nevoie de câteva zile ca să mă reîncarc și să încerc din nou”, a transmis multiplul campion mondial.
Șeful RedBull avertizează că problemele din F1 ar putea continua la echipă
Verstappen poate activa clauza de plecare de la RedBull în 2027
Cu două etape înainte de pauza de vară, Verstappen se află pe locul șapte în clasamentul general, la 78 de puncte în urma lui George Russell, al doilea clasat.
Practic, nu mai există nicio șansă ca Max să se afle matermatic pe locul doi după următoarele două Mari Premii.
În aceste condiții, pilotul olandez poate activa clauza de eliberare: poate pleca de la RedBull Racing în 2027.
Clasamentul piloților din Formula 1
- Kimi Antonelli (Mercedes) 179 puncte
- George Russell (Mercedes) 154
- Lewis Hamilton (Ferrari) 147
- Charles Leclerc (Ferrari) 108
- Lando Norris (McLaren) 97
- Oscar Piastri (McLaren) 82
- Max Verstappen (RedBull) 76
- Isack Hadjar (RedBull) 52
- Pierre Gasly (Alpine) 42
- Liam Lawson (Racing Bulls) 39
- Arvid Lindblad (Racing Bulls) 20
- Oliver Bearman (Haas) 18
- Franco Colapinto (Alpine) 18
- Gabriel Bortoleto (Audi) 6
- Carlos Sainz (Williams) 6
- Alexander Albon (Williams) 5
- Esteban Ocon (Haas) 3
- Fernando Alonso (Aston Martin) 1
- Nico Hulkenberg (Audi) 0
- Valtteri Bottas (Cadillac) 0
- Sergio Perez (Cadillac) 0
- Lance Stroll (Aston Martin) 0
Clasamentul constructorilor din Formula 1
- Mercedes 333 puncte
- Ferrari 255
- McLaren 179
- RedBull Racing 128
- Alpine 60
- Racing Bulls 59
- Haas 21
- Williams 11
- Audi 6
- Aston Martin 1
- Cadillac 0
Formula 1 2026, program complet
- 8 martie: Marele Premiu al Australiei (Melbourne) / Câștigător – George Russell
- 15 martie: Marele Premiu al Chinei (Shanghai) / Câștigător – Kimi Antonelli
- 29 martie: Marele Premiu al Japoniei (Suzuka) / Câștigător – Kimi Antonelli
- 12 aprilie: Marele Premiu din Bahrain (Sakhir) – Anulat
- 19 aprilie: Marele Premiu al Arabiei Saudite (Jeddah) – Anulat
- 3 mai: Marele Premiu de la Miami + cursă de sprint – Câștigător: Kimi Antonelli
- 24 mai: Marele Premiu al al Canadei (Montreal) – Câștigător: Kimi Antonelli
- 7 iunie: Marele Premiu al Principatului Monaco – Câștigător Kimi Antonelli
- 14 iunie: Marele Premiu al Cataloniei (Barcelona) – Câștigător Lewis Hamilton
- 28 iunie: Marele Premiu al Austriei (Spielberg) – Câștigător George Russell
- 5 iulie: Marele Premiu al Marii Britanii (Silverstone) – Câștigător Charles Leclerc
- 19 iulie: Marele Premiu al Belgiei (Spa-Francorchamps)
- 26 iulie: Marele Premiu al Ungariei (Budapesta)
- 23 august: Marele Premiu al Olandei (Zandvoort) + cursă de sprint
- 6 septembrie: Marele Premiu al Italiei (Monza)
- 13 septembrie: Marele Premiu al Spaniei (Madrid)
- 26 septembrie: Marele Premiu al Azerbaidjanului (Baku)
- 11 octombrie: Marele Premiu de la Singapore + cursă de sprint
- 25 octombrie: Marele Premiu al Statelor Unite (Austin)
- 1 noiembrie: Marele Premiu al Mexicului (Ciudad de Mexico)
- 8 noiembrie: Marele Premiu al Braziliei (Sao Paulo)
- 21 noiembrie: Marele Premiu de la Las Vegas
- 29 noiembrie: Marele Premiu al Qatarului (Lusail)
- 6 decembrie: Marele Premiu de la Abu Dhabi.