Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Șeful PSD Sorin Grindeanu a declarat luni despre alegerile anticipate că reprezintă ”un scenariu” care nu poate fi exclus, dar care „nu se poate întâmpla de pe o săptămână pe alta”. Pe de altă parte, el a avertizat că PSD nu va vota legile necesare pentru PNRR în forma trimisă de guverul Bolojan în Parlament.
„E un scenariu (alegerile anticipate – n.red.) pe care nu poţi să-l excluzi niciodată. E pe masă. E un scenariu care nu se poate întâmpla de pe o săptămână pe alta. Deci, dacă s-ar intra în acest scenariu, ar fi alegeri undeva în toamna acestui an, târzie. E un scenariu care ar arunca într-un soi de instabilitate continuă, să zicem, scena politică şi economică, în primul rând. Şi ăsta e de fapt principalul criteriu după care trebuie să ne uităm. Dar e şi acesta un scenariu. N-avem niciun fel de problemă să intrăm şi în acest scenariu. Nu-l văd unul fericit, nu văd să se schimbe peste noapte şi vă spun ceva, ce am spus la Cotroceni legat de acest scenariu. Evident că vom intra în alegeri pe bază de reciprocitate. Dacă USR şi PNL au decizii prin care spun că nu mai fac majorităţi cu PSD, evident, vom avea şi noi acelaşi lucru. Adică să nu credeţi că PSD-ul rămâne doar pe post de încasator de sac de box, dar când ai nevoie de voturi în Parlament, cum ar fi acum la legile acestea, PSD-ul să le voteze. De aceea am spus la începutul intervenţiei mele că ar trebui să realizeze şi de la Cotroceni, şi de acum că cei care sunt în acest moment în arcul guvernamental ar trebui să realizeze foarte bine unde e PSD-ul – în opoziţie astăzi”, a declarat Grindeanu, citat de Agerpres.
”Le-am transmis celor de la PNL şi USR un fapt simplu – PSD este în opoziţie. Poate au uitat sau poate n-au înţeles exact cum stau lucrurile. PSD nu ocupă în acest moment nicio funcţie în guvern”, a declarat Grindeanu la Parlament.
El a adăugat că strategia premierului demis Ilie Bolojan, „să guverneze prin intermediul Parlamentului şi punând presiune pe voturile PSD, este una complet greşită” şi a precizat că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR pentru „interesele obscure ale unor lideri de dreapta”.
„De aceea, strategia domnului prim-ministru Bolojan demis de a continua să guverneze prin intermediul Parlamentului şi punând presiune pe voturile PSD este una complet greşită. În acest sens, le-am spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta. De exemplu, suntem total împotrivă ca domnul Fritz să-şi rezolve problemele de integritate prin modificarea legii. Concret, nu vom accepta ca în grupul de lucru pe subiectul privind jalonul care face referire la integritatea în funcţia publică USR să introducă tot felul de texte care să rezolve problemele personale ale lui Fritz, Clotilde Armand şi ale altor USR-işti condamnaţi definitiv de Înalta Curte”, a adăugat liderul PSD.
Grindeanu a mai spus că PSD nu va vota nici legea salarizării.
„De asemenea, i-am anunţat că nu vom vota pur şi simplu o lege a salarizării, care nici astăzi nu este pusă în transparenţă şi unde consultarea cu sindicatele şi patronatele a fost un simulacru. Tocmai de aceea noi astăzi ne vom întâlni cu toate confederaţiile sindicale şi miercuri cu patronatele, pentru că este un subiect mult prea important pentru România ca noi să aşteptăm să ne trimită domnul Pîslaru sau domnul Bolojan o lege proastă sau inaplicabilă. Şi pentru cei din PNL şi USR care tot vociferează că această lege trebuia făcută deja le reamintesc că pe vremea lui Nicolae Ciucă acest jalon a fost mutat din cererea 3 de plată în cererea 6, pentru că foştii miniştri de finanţe ai PNL-ului au spus că nu au bani pentru a o implementa. Asta este adevărul pe care îl puteţi verifica foarte simplu. Închei prin a-i avertiza din nou pe cei de la PNL şi USR să nu folosească PNRR pentru a privatiza în mod netransparent şi la super discount companiile româneşti profitabile sau să facă o aşa-zisă digitalizare cu dedicaţie pentru un anumit concern străin. Acestea sunt lucruri inacceptabile pentru PSD”, a transmis Grindeanu.
Strâmbilă parcă zicea acum câteva zile că Bolojan blochează tot. Pentru a ieși din dezastrul în care ei au băgat țara PSD-ul spune că acceptă orice, dar să fie ce spun ei. Oare vom ajunge în situația Ungariei unde lucrurile evoluează spre tragerea la răspundere și recuperarea pagubelor în urma dezastrului catastrofal lăsat în urmă de FIDESZ în cei 16 ani de guvernare ?
PSD-ului nu i-a pasat absolut niciodata de tara asta, de economie, finante sau justitie. PSD-ul nu a facut nimic altceva decat sa ne jefuiasca si sa profite de mlastina coruptiei pe care au creat-o. PSD este cancerul Romaniei…
vrea sa para curajos grindeaunu cu anticipatele, doar ca nu prea ies calculele, de asta si disperarea partidului FRANA
vrea sa para curajos grindeaunu cu anticipatele, doar ca nu prea ies calculele, de asta si disperarea partidului FRANA