Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, anunță că se va întâlni luni cu iderii principalelor confederații sindicale din Romania – Blocul Național Sindical, CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăția, CSDR, CSN Meridian. Întâlnirea are loc în plin proces de negociere a legii salarizării de care depinde o tranșă din PNRR. Grindeanu se va întâlni cu sindicaliștii după discuțiile de la Cotroceni, de la ora 9.00, convocate de Nicușor Dan.
În martie, după o întâlnire cu sindicaliștii în aceeași formula ca cea de mâine, Grindeanu promitea că aceste întâlniri vor deveni periodice. În acel moment, PSD mai era încă la guvernare.
„’Problema de fond de început a fost cea legată de lipsa unui dialog pe care ei l-au semnalat cu Guvernul și pe care mi-am angajat că vom încerca să îl reparăm. S-au ridicat diverse teme, cele legate de actualitate, pornind de la lucruri care țin de partea de carburanți, de energie, de SAFE, de legea salarizării, toate lucrurile pe care le vom relua. ”
Președintele PSD a avut întâlnire cu sindicatele și pe 22 aprilie. În aceeași zi, Confederația Sindicală Meridian anunța miting pe 28 aprilie. Nemulțumirile sindicaliștilor erau legate de reformele guvernului Bolojan, de creșterea inflației.
Dar și câteva care seamănă cu cele din moțiunea de cenzură depusă de AUR și PSD împotriva guvernului Bolojan.
Mitingul sindical a avut loc exact în ziua în care AUR și PSD au depus la Parlament moțiunea comună de cenzură împotriva guvernului din care PSD făcea parte, pe 28 aprilie.
Sindicaliștii din Educație și-au scos oamenii în stradă pe 17 iunie. Au fost mii de sindicaliști din învățământ care au mărșăluit prin București la chemarea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Principalul motiv de protest – legea salarizării unitare.
„𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐛𝐚𝐭𝐣𝐨𝐜𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆!
„Măsurile de austeritate impuse recent și nepăsarea guvernanților față de angajamentele asumate în anii trecuți ne obligă să ieșim din nou în stradă. Fără o reacție fermă și unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate”, anunța FSLI cu câteva zile înainte de protest.
Au urmat alte zile de pichetare a parlamentului.
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că proiectul Legii salarizării va ajunge la grupurile parlamentare și a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea proiectului.
„Din punctul meu de vedere, aceasta va fi o decizie care va trebui adoptată în Parlament şi cred că pentru România, la modul cinstit, cea mai bună formulă este să adoptăm această lege de salarizare unitară, cu toate neajunsurile, cu toate nemulţumirile, aşa cum va ieşi din dialogul, din analiza Comisiei Europene, pentru că dialogul cu partenerii sociali s-a purtat”, a declarat el.
Teoretic, există un consens între partidele din fosta Coaliție, pentru ca această lege să fie aprobată în termenul agreat cu Comisia Europeană, pentru a nu pierde o importantă tranșă de finanțare prin PNRR, după cum a anunțat Administrația Prezidențială, mediatorul acestui acord.
Practic, însă, PSD nu a confirmat că va vota legea.
„Am fost informat și eu că domnul Pîslaru a ajuns la o anvelopă de peste 12 miliarde. O să vedem. Deocamdată nu am văzut forma pe care a negociat-o, să spunem, în ultimele zile. N-am primit-o. (…) Haideți să vedem! Prima oară să trimită și să vedem această formă cu anvelopa de peste 12 miliarde. Dar e absolut necesar să ascultăm pe toți cei care sunt, nu știu dacă beneficiari, cei asupra cărora se aplică această lege, toate categoriile, profesori, medici, din sistemul de ordine publică, toți trebuie a fi ascultați pentru că pare în acest moment că
nici o categorie socială asupra căreia se aplică această lege nu e mulțumită’, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului, pe 1 iulie.
Sindicatele au anunțat deja proteste- Sanitas, grevă generală începând cu 28 iulie.
Patru dintre cele cinci confederaţii sindicale, respectiv Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN au cerut, la finalul săptămânii trecut, conducerilor PSD şi PNL, întâlniri separate pe tema proiectului Legii salarizării unitare din sectorul public.
Luni se vor întâlni cu Sorin Grindeanu, președintele PSD.
Termenul limită pentru adoptarea noii Legi a salarizării unitare este 31 august 2026. Este jalon asumat de România în cadrul PNRR și de îndeplinirea lui depinde deblocarea unei tranșe de aproximativ 700-770 milioane de euro din fondurile europene.
Doar bugetarii contează pentru bandele de speciali și infractori, și de ce? Pentru că nepoții, amantele si toti incompetenții ce toacă banii privatilor cu salarii de sute de mii de lei pe lună sunt plătiți in funcție de bugetari.
De cate ori au fost specialii si infractorii pisidelei sau pnl-ului de până la Bolojan interesați de mediul privat?