Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O nouă medalie de aur la un concurs internaţional de matematică, respectiv la Olimpiada Internaţională de Matematică „Copernicus” desfăşurată la New York, în SUA, a fost obţinută de elevul Eduard Florin Ştefan, în vârstă de 11 ani, de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal, au anunţat reprezentaţii unităţii de învăţământ, transmite Agerpres.
Eduard Ştefan Florin, care a absolvit în luna iunie clasa a IV-a, se află în prezent în SUA, unde a participat în această săptămână la Olimpiada Internaţională de Matematică „Copernicus”, clasându-se pe locul I la Runda Globală, la categoria de vârstă 1.
Mama lui Eduard Ştefan, Anca Maria Ştefan, a declarat joi, pentru Agerpres, că acesta a obţinut cel mai bun punctaj la categoria lui de vârstă, la care au participat în total 70 de concurenţi şi s-a clasat pe prima poziţie.
„Eduard se întoarce mâine în ţară, cu o nouă medalie de aur. A concurat la categoria 1 de vârstă, unde au fost 70 de competitori din toată lumea şi a obţinut cel mai mare punctaj. A urcat, cu drapelul României pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de la New York”, a spus Anca Maria Ştefan.
Într-un mesaj postat pe Facebook, reprezentanţii Şcolii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” Caracal arată că „Ştefan Eduard Florin, elev în clasa a IV-a B ( înv. Ruţă Mihaela), se află pe locul I, la Runda Globală a Olimpiadei Internaţionale de Matematică ‘Copernicus’, desfăşurată la New York, în SUA. Felicitări, copil minunat! Prin victoria splendidă, ai demonstrat că munca, dedicarea şi pasiunea sunt esenţiale pentru succes. Te-ai impus într-un mod impresionant în faţa concurenţilor din întreaga lume! Să te bucuri de acest moment de glorie şi să continui să îţi urmezi visurile cu aceeaşi ambiţie! Bravo, Edi Florin Stefan!”.
Articolul continuă mai jos
Eduard Florin Ştefan a mai obţinut anul acesta două medalii de aur la competiţii internaţionale de Matematică, respectiv la Olimpiada Internaţională STEM – Matematică şi la concursul internaţional de matematică, „Math Internaţional Challenge”, desfăşurat în Thailanda în luna februarie.
Bravo! Viitor președinte.
Clar preferabil unui huligan!
Bravo Eduard! Felicitări!!!!🫡
Cui ii pasa?! Lumea se inghesuie ca la urs sa-l vada pe mesia Georgescu mergand pe apa, pardon! pe noroiul de la Brosteni … trist
Siria scrie pe noi