Marc Pierini, fostul ambasador al UE în Turcia: Să-i acorzi lui Erdogan un rol central în arhitectura europeană de securitate ar însemna să legi apărarea continentului de un șef de stat care respinge statul de drept

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Articol publicat în Le Monde de Marc Pierini,fost ambasador al Uniunii Europene în Turcia (2006–2011) și senior fellow al Fundației Carnegie Europe. Via Rador

În ajunul summitului Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Ankara marți, 7 iulie, și miercuri, 8 iulie, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, și-a înmulțit declarațiile privind necesitatea participării Turciei dacă Europa dorește să construiască o veritabilă politică de securitate. Turcia dispune, fără îndoială, de atuuri industriale importante, însă o întrebare îi preocupă pe liderii europeni: este oportun un parteneriat formal cu omologul lor turc în actualul context geopolitic?

Poziția Ankarei se sprijină pe doi piloni: un președinte puternic și o industrie de apărare performantă. Este adevărat că Turcia și-a dezvoltat o industrie de apărare inovatoare și competitivă în numeroase domenii. În paralel, președintele Erdoğan, confruntat cu dificultăți pe plan intern, pune în valoare acordurile încheiate între companii turce și europene pentru a-și asigura un loc în viitoarea arhitectură de securitate a Europei. La nivel național, obiectivul său este de a masca dificultățile electorale, economice și sociale, de a flata înclinațiile naționaliste ale unei părți importante a electoratului și de a se impune drept figura tutelară a Turciei într-o lume aflată în plină transformare. La nivel internațional, urmărește să reducă la tăcere criticile partenerilor externi privind modul său de guvernare.

Reacția liderilor europeni este însă confuză. Mulți dintre ei, preocupați să răspundă urgențelor fără a evalua consecințele pe termen lung, par dispuși să îmbrățișeze discursul președintelui turc pentru a-și consolida rapid armatele. Regatul Unit, la rândul său, construiește un parteneriat strategic cu Turcia.

Poziții ambivalente

Există motive solide pentru cooperarea cu Turcia în domeniul apărării. Țara este membră NATO din 1952 și participă constant la exercițiile Alianței. Industria sa de apărare prezintă astăzi, în cadrul saloanelor de profil, o gamă extinsă de echipamente: muniții, artilerie, vehicule blindate, drone aeriene și navale, sisteme de rachete cu rază scurtă și medie de acțiune, avioane de antrenament, aeronave fără pilot și nave militare. Eficiența dronelor turcești pe anumite teatre de operațiuni – în războiul dintre Azerbaidjan și Armenia sau în conflictul din Ucraina – precum și acordurile industriale și comerciale în domeniul apărării încheiate cu Germania, Spania, Franța, Italia, Polonia, România și Regatul Unit ilustrează cel mai bine avantajele Turciei.

Totuși, pozițiile ambigue adoptate de Ankara în ultimii ani – sprijinul discret acordat Iranului, integrarea sistemelor rusești antirachetă S-400 în 2019, refuzul de a impune sancțiuni Rusiei după 2022 și parteneriatele cu Moscova în domeniul energiei nucleare, gazelor și petrolului, condamnarea Israelului, dar nu și a Hamas, precum și apropierea de președintele american Donald Trump – constituie suficiente motive pentru a pune sub semnul întrebării angajamentul ireversibil al președintelui turc alături de Europa Occidentală împotriva intențiilor ostile manifestate față de aceasta de Kremlin și de Casa Albă.

Mai există și alți factori importanți. Oferta Turciei în materie de apărare a Europei are un revers: respingerea asumată a statului de drept din rațiuni de politică internă. La 1 iunie, pe platforma X, Erdoğan a respins orice critică externă privind modul său de guvernare, ceea ce slăbește considerabil ideea unui parteneriat strategic. De asemenea, riscurile asociate politicii economice a Ankarei pot afecta credibilitatea unui astfel de parteneriat în domeniul apărării. În plus, Rusia ar putea recurge la represalii împotriva Turciei în cazul agravării războiului din Ucraina și al unei implicări mai puternice a Ankarei în răspunsul NATO. În sfârșit, pozițiile Turciei privind Mediterana de Est, refuzul de a recunoaște Republica Cipru și contestarea frontierelor maritime cu Grecia reprezintă obstacole reale în relația cu Uniunea Europeană.

Summitul NATO – o oportunitate pentru președintele turc – ridică numeroase semne de întrebare. Ce va face Donald Trump? Va reduce rapid ajutorul acordat Ucrainei și statelor din Europa Centrală? Își va diminua drastic sprijinul pentru Alianță? Ca reacție, va crește contribuția Turciei pe flancul estic al NATO? Ce viitor are cooperarea bilaterală americano-turcă în domeniul avioanelor F-16 și F-35, al energiei nucleare, al pământurilor rare și al energiei? Un lucru este sigur: Donald Trump va critica vehement lipsa de cooperare a europenilor în războiul său împotriva Iranului și îl va flata pe Erdoğan.

Recompensă politică

Cooperarea în domeniul securității dintre Europa și Turcia este deja o realitate. Statele europene au motive întemeiate să permită industriilor lor de apărare să colaboreze cu cele turcești, cu toate precauțiile necesare. Însă președintele Erdoğan urmărește mult mai mult: să transforme sprijinul său în materie de securitate într-o monedă de schimb și să impună un parteneriat oficial. Pentru el, obținerea unei recompense politice personale din partea summitului NATO și a europenilor ar contribui la consolidarea și perpetuarea puterii sale. În schimb, acordarea unui rol central în arhitectura europeană de securitate ar însemna să legi apărarea Europei de un șef de stat care, în deplin acord cu partenerii săi de la Kremlin și de la Casa Albă, neagă principiile statului de drept.

Pentru președintele rus, Vladimir Putin, și pentru Donald Trump, acest lucru ar constitui dovada decăderii Europei, pe care o invocă frecvent. Pentru democrații din Turcia, ar demonstra cinismul Europei: sprijin declarativ, dar privirea întoarsă atunci când sunt în joc interese vitale. Pentru Franța, ar transmite alegătorilor de la alegerile prezidențiale din 2027 că valorile Republicii pot fi sacrificate în numele realismului politic promovat de partidele extremiste. Pentru întreaga Europă, problema nu ține doar de valori, ci de însăși supraviețuirea sistemului său democratic.

În cele din urmă, securitatea Europei are de câștigat din parteneriate cu industria turcă de apărare, însă acest lucru nu presupune acordarea unui rol personal lui Recep Tayyip Erdoğan, organizarea de vizite de stat sau invitarea sa la summituri. A încheia pacte cu autocrația nu este o fatalitate. Căderea bruscă a lui Viktor Orbán, fostul prim-ministru al Ungariei, învins la alegerile legislative din 12 aprilie, tocmai a demonstrat acest lucru. În schimb, democrația reprezintă însăși esența securității Europei.Articol

Traducerea Rador: Ruxandra Lambru