„Construim acum un heliport, un heliport magnific, cu sigiliul Casei Albe încrustat în granit, sculptat în granit. Este cu adevărat ceva foarte frumos”, le-a detaliat preşedintele american jurnaliştilor în timpul unui eveniment din Biroul Oval.
Viitorul heliport va fi amenajat pe peluza de sud (South Lawn), unde preşedinţii americani şi familiile lor sunt fotografiaţi de zeci de ani atunci când urcă sau coboară din elicopterul prezidenţial „Marine One”.
Jurnaliştii observaseră începerea lucrărilor la scurt timp după demontarea scenei imense instalate luna trecută pe peluză pentru a găzdui un eveniment de arte marţiale mixte (MMA).
Potrivit miliardarului republican, această amenajare are scopul de a rezolva problemele cauzate de noua flotă de elicoptere prezidenţiale fabricate de Sikorsky.
În timp ce se raportează pe scară largă că gazele de eşapament ale acestor aparate ard gazonul, Donald Trump a afirmat luni că forţa suflului rotoarelor a smuls iarba.
„Elicopterul a aterizat şi jumătate din peluză a ajuns în faţa uşii Biroului Oval”, a povestit el.
Potrivit lui Donald Trump, Sikorsky a fost de acord să finanţeze proiectul, compania simţindu-se „puţin vinovată” pentru daunele cauzate gazonului.
„Costă între 5 şi 6 milioane de dolari. Ei plătesc integral factura. Când am aflat că finanţează proiectul, mi-am spus: să facem ceva frumos, nu doar o placă de beton vopsită în alb”, a declarat el.
Totuşi, Washington Post înaintează un cost de cel puţin două ori mai mare, de aproximativ 13 milioane de dolari, care include şi renovarea porticului de sud şi a aleii adiacente.
Potrivit cotidianului, compania responsabilă de lucrări a fost îndemnată să accelereze şantierul pentru ca acesta să fie finalizat înaintea unei viitoare vizite de stat, cel mai probabil cea a preşedintelui chinez Xi Jinping în septembrie.
În paralel, continuă lucrările de construcţie a unei vaste săli de bal dorite de Donald Trump.
Acest proiect controversat, care a dus la demolarea completă a aripii de est a Casei Albe, a generat o bătălie juridică legată de capacitatea preşedintelui de a iniţia lucrări de o asemenea anvergură fără aprobarea Congresului.
Vorbind în faţa unui grup de vizitatori în istorica grădină de trandafiri (Rose Garden) a Casei Albe – pe care Donald Trump a reamenajat-o ca terasă într-un stil ce aminteşte de reşedinţa sa din Mar-a-Lago – preşedintele s-a plâns de acţiunile în instanţă. „În lumea în care trăim, mai ales când te numeşti Trump, ajungi în faţa tribunalelor”, a lansat el.
Republicanul a dat asigurări că acţiunea în justiţie a avut ca efect neaşteptat dezvăluirea existenţei, sub viitoarea sală de recepţie, a unui „formidabil centru militar” ţinut secret.
Donald Trump a lăsat, de asemenea, să se înţeleagă că are în vedere modificarea coloanelor bicentenare ale porticului de nord, în prezent în stil ionic, în favoarea stilului corintic, mai ornamentat şi mai pe gustul său.
În timpul weekendului, el a publicat pe reţeaua sa Truth Social schiţe arhitecturale care arată coloane decorate cu capete de leu pe faţada Casei Albe, mai scrie AFP.