Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Analiză AFP, via Rador: Un forum, parte a programului oficial al summitului Alianței Atlantice, va reuni marți la Ankara câteva dintre cele 3.500 de companii de apărare ale Turciei, oferindu-i oportunitatea de a-și prezenta capacitățile.
Președintele Recep Tayyip Erdogan, care solicită „integrarea” țării sale în arhitectura europeană de apărare, își propune, de asemenea, să ridice restricțiile care împiedică Turcia să acceseze programul SAFE, un fond de sprijin condiționat de 150 de miliarde de euro pentru capacitățile industriale și tehnologice de apărare ale statelor membre.
Pentru el, este „de neconceput să ne imaginăm securitatea europeană fără Turcia”, cu armata sa de 355.000 de oameni și 378.000 de rezerviști, a doua ca mărime din NATO.
„Turcia a fost exclusă din programele și proiectele europene majore și vrea să schimbe acest lucru. Va folosi summitul pentru a-și prezenta capacitățile”, a declarat pentru AFP Ozgur Unluhisarcikli, directorul Fondului German Marshall din Ankara.
Industria de apărare a Turciei, clasată pe locul 11 în lume, se aștepta la o creștere a exporturilor de 48% până în 2025 și de 29% de la 1 ianuarie. Reprezentând 1,8% din exporturile globale de echipamente de apărare, acestea s-au dublat în cinci ani, potrivit institutului suedez SIPRI.
„Ceea ce făceam înainte într-un an, acum facem într-o săptămână”, s-a lăudat Erdogan, enumerând performanța comercială a dronelor, tancurilor, vehiculelor blindate și navelor de război, cum ar fi cea livrată în iunie României – „prima către un stat membru NATO și al Uniunii Europene”, a subliniat el.
Ankara a creat un Fond de Sprijin pentru Industria de Apărare, finanțat din contribuții publice și private, care a ajuns la aproape 7 miliarde de euro în 2025, potrivit unui raport al firmei de consultanță Advantis Turkiye.
„Nu mai vrem să fim simpli furnizori, ci să fim recunoscuți ca un partener strategic capabil să asigure (…) producție comună și cooperare tehnologică”, a declarat șeful Secretariatului de Stat pentru Industriile de Apărare, Haluk Görgün, pentru site-ul Defence24.
Cu toate acestea, aliații săi europeni „pun la îndoială credibilitatea pe termen lung a Turciei din cauza relațiilor sale anterioare cu Rusia. Acesta este punctul cu privire la care ea trebuie să convingă” a adăugat Unluhisarcikli, care consideră totuși că „relațiile au intrat într-o fază de detoxifiere”.
Începând din 2015, intervențiile turcești în Siria, apoi în Libia, tensiunile din Mediterana de Est cu Grecia, împreună cu problema Ciprului, au făcut ca apărarea Turciei să fie inacceptabilă. Aliații erau, de asemenea, precauți față de un membru NATO capabil să achiziționeze sistemul antirachetă rusesc S-400.
De atunci, Ankara și-a demonstrat sprijinul activ pentru Kiev încă de la începutul invaziei rusești din 2022, dar S-400, deși nu a fost niciodată activat, continuă să otrăvească atmosfera. Turcia, însă, s-a dovedit incapabilă să scape de el, așa cum au cerut Statele Unite.
„Lucrurile merg destul de bine cu Marea Britanie. Dar europenii, sunt mai pesimişti”, spune Mustafa Aydin, președintele Consiliului pentru Relații Externe al Turciei și profesor la Universitatea Kadir Has din Istanbul. „Unii membri blochează”, a declarat el pentru AFP, citând „Franța și Germania: și acestea sunt cele două țări care contează”.
„Dezacordul Turciei cu Grecia și Cipru continuă să blocheze accesul Ankarei la programul SAFE, la fel ca și reticența Franței”, se plânge Sinan Ulgen. Directorul think tank-ului Edam din Istanbul, Ulgen consideră „irațional să nu se deschidă ușile către Turcia într-un context geopolitic atât de dificil pentru Europa, între războiul din Ucraina și un dezacord tumultos cu Statele Unite”, a declarat el pentru AFP.
În cadrul UE, Italia, alături de Spania, România și, mai recent, Polonia, este cea mai avansată în cooperarea cu Turcia: Baykar, un producător de drone de succes, a achiziționat producătorul de aeronave Piaggio Aerospace și a încheiat un parteneriat cu specialistul în industria aerospațială Leonardo.
În afara UE, Marea Britanie cooperează cu Ankara la programul de avioane de vânătoare Kaan, pentru care Ankara speră să obțină motoare americane, în timp ce achizițiile sale de F-35 rămân blocate de Congresul american. Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat că vine la Ankara „pentru” Erdogan – „un tip dur”, l-a lăudat el – i-a promis „surprize care îl vor face fericit”.
Traducerea Rador: Rodezia Costea