Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Nicuşor Dan a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea pentru completarea Ordonanţei Guvernului 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică şi pentru modificarea şi completarea Legii 183/2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare, a anunţat, luni, Administraţia Prezidenţială, transmite Agerpres.
În cererea trimisă preşedintelui Senatului, Mircea Abrudean, şeful statului menţionează că în cadrul procedurii parlamentare a fost solicitat avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a propus înlocuirea sintagmei „în cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale”, din cuprinsul art. 7 indice 1 al propunerii legislative cu sintagma „în cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale”, precum şi modificarea în mod corespunzător a art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea 183/2024.
„Propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost motivată de faptul că Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, în enumerarea de la art. 6, nu menţionează şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale printre organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, iar conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, cu modificările şi completările ulterioare, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale ‘face parte din sistemul naţional de apărare'”, arată Nicuşor Dan.
Preşedintele spune că propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost însuşită sub forma unor amendamente, însă, probabil „dintr-o eroare”, în forma finală a legii trimise spre promulgare, în prevederea privind modificarea art. 4 alin. (2) din Legea 183/2024 s-a menţinut trimiterea la Legea 51/1991: „(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), din personalul CDI fac parte şi persoanele care desfăşoară activitate de cercetare, dezvoltare şi inovare în cadrul unor nuclee de cercetare constituite în cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale stabilite de Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Prin urmare, şeful statului apreciază că introducerea sintagmei „apărării şi ordinii publice” ar putea deveni lipsită de sens şi finalitate, câtă vreme s-ar menţine trimiterea la Legea nr. 51/1991, aceasta din urmă stabilind doar instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, nu şi al apărării naţionale şi al ordinii publice.
De asemenea, acest fapt ar putea determina ca prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 183/2024 (în forma modificată prin legea trimisă spre promulgare) să nu fie aplicabile şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, deşi acesta desfăşoară activitate de cercetare în cadrul unor structuri de tip nucleu de cercetare, acesta fiind argumentul propunerii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, se menţionează în cerere.
„Pe cale de consecinţă, în considerarea argumentelor expuse mai sus, apreciem că ar fi necesară clarificarea prevederii privind modificarea art. 4 alin. (2) din Legea 183/2024, în sensul eliminării sintagmei ‘stabilite de Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare’, astfel încât formularea din prevederea privind modificarea art. 4 alin. (2) al Legii 183/2024 să rămână ‘(…) în cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale’, asigurându-se astfel armonizarea cu formularea din prevederea privind modificarea art. 4 alin. (3) al Legii nr. 183/2024, precum şi cu formularea din art. 7 indice 1 nou-introdus în Ordonanţa Guvernului 57/2002”, precizează Nicuşor Dan.
În al doilea rând, în susţinerea cererii de reexaminare, preşedintele României menţionează că în procedura parlamentară din Camera Deputaţilor, Cameră decizională, au fost adoptate mai multe amendamente, prin care au fost introduse în Legea 183/2024 şase noi articole (articolele 17 indice 1 – 17 indice 6), care reglementează în detaliu procedura de concurs public pentru ocuparea funcţiei de director general la institutele naţionale de cercetare-dezvoltare (INCD).
„Astfel, după articolul 17 din Legea 183/2024, se introduc şase noi articole, articolele 17 indice 1 – 17 indice 6, care stabilesc instituţia publică responsabilă cu organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director general al INCD, respectiv organul de specialitate al administraţiei publice centrale coordonator al INCD (ministerul de resort), precum şi forma de publicitate a concursului. Totodată, sunt reglementate condiţiile cumulative de participare, criteriile de evaluare, etapele de desfăşurare a concursului şi participarea observatorilor pe durata desfăşurării interviului”, indică şeful statului.
Pe lângă elementele esenţiale ale organizării unui concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere, adaugă acesta, se reglementează şi obligativitatea încheierii contractului de management, în maximum 15 zile lucrătoare de la emiterea ordinului de numire, precum şi faptul că indicatorii de performanţă managerială stabiliţi prin contractul de management, în baza cărora se evaluează performanţa managerială a directorului general, cuprind în mod obligatoriu şi date privind valoarea fondurilor europene atrase, impactul socio-economic al valorificării rezultatelor activităţii CDI, precum şi parteneriatele cu industria.
De asemenea, preşedintele arată că se introduc prevederi privind obligaţia directorului general de a publica anual venitul net pe site-ul INCD, precum şi aceea de a obţine avizul emis de ORNISS în termen de 30 de zile de la numire. În cazul în care persoana numită nu obţine avizul, ordinul de numire în funcţie se revocă.
Totodată, Nicuşor Dan menţionează că în procedura parlamentară din Camera Deputaţilor a fost introdus un nou articol (articolul III), cu următorul conţinut: „Art. III. – În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se actualizează în mod corespunzător metodologia de concurs pentru ocuparea funcţiei de director general la institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, aprobată prin Hotărârea Guvernului 576/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 26 august 2016”.
„Din analiza parcursului legislativ al legii criticate şi din compararea formelor pe care aceasta le-a avut de la momentul iniţierii şi până la momentul adoptării, reiese faptul că legea transmisă la promulgare contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, motiv pentru care apreciem că se impune reanalizarea acesteia de către Parlament”, punctează şeful statului.
Se poate observa faptul că introducerea articolelor 17 indice 1 – 17 indice 6 în Legea 183/2024 şi introducerea noului articol III reprezintă modificări aduse direct în camera decizională (Camera Deputaţilor), iar Senatul nu a avut posibilitatea de a le analiza, se mai arată în document.
„Conform dispoziţiilor constituţionale, Parlamentul României este caracterizat de un bicameralism diferenţiat instituţional ceea ce înseamnă că acesta este format din două camere, Camera Deputaţilor şi Senatul, care în funcţie de materiile susceptibile de legiferare pot avea fie calitatea de Cameră de reflecţie, fie de Cameră decizională. Scopul vădit a unei astfel de organizări a forului legiuitor este acela de a evita concentrarea puterii. În cadrul unui sistem bicameral, cum este şi cazul României, una dintre Camere este susceptibilă să împiedice cealaltă cameră să devină suport al unui regim autoritar. În acest sens, se asigură atât dezbaterea, cât şi un cadru de analiză succesivă a legilor, ceea ce oferă şi o mai mare garanţie a calităţii actului legislativ (Decizia Curţii Constituţionale 799/2011)”, susţine Nicuşor Dan.
Din analiza comparată a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, se poate constata că există deosebiri de conţinut juridic şi o configuraţie diferită între forma primei Camere sesizate, pe de o parte, şi forma adoptată de cea de-a doua Cameră, pe de altă parte, iar faţă de dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Constituţie, precum şi faţă de bogata jurisprudenţă constituţională pronunţată în materia principiului bicameralismului, preşedintele consideră că se impune reanalizarea legii de către Parlament.
Da, chestii foarte importante. Să-i spună cineva că așteptăm să aleagă: PSD sau PNL+USR+UDMR (nu că nu ar fi ales deja dar să o facă oficial)