Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul Buzăului, social-democratul Constantin Toma, îi prevede „un viitor luminos” premierului demis Ilie Bolojan şi susţine că viitorul prim-ministru ar trebui să fie Sorin Grindeanu, transmite Agerpres.
Toma a declarat, marţi, după moţiunea de cenzură, că PSD ar urma să guverneze „cel mai probabil”, alături de AUR.
„PSD să treacă la guvernare cu prim-ministru domnul Sorin Grindeanu şi Bolojan cu PNL să intre în opoziţie. Este o soluţie, pentru că nu văd, din punct de vedere tehnic, o altă soluţie. Atât PNL, cât şi USR nu pot da girul să legitimizeze o relaţie între PSD şi AUR, sau între AUR şi PSD. PSD numai cu AUR, aşa cum a declarat George Simion, a spus că îşi asumă răspunderea să vină la guvernare. Având în vedere acest joc periculos pentru ţară, Banca Naţională a trebuit să contribuie că vreo două miliarde de euro să ţină cursul cât de cât stabil. E un curs istoric, peste 5,2 lei pentru un euro, cresc dobânzile de finanţare la creditele pe care le ia Guvernul României pentru refinanţarea datorii lor, deci suntem într-o situaţie foarte dificilă. Creşterile valorii euro şi dolarului în raport cu leu înseamnă, evident, scumpiri la raft, scumpiri la pompa de benzina şi motorină”, a declarat Toma, pentru AGERPRES.
Potrivit acestuia, PSD trebuie acum să facă reforme, deşi nu a făcut acest lucru „în toată istoria lui”.
„PSD ar trebui să facă reforme, deocamdată PSD nu a făcut în toată istoria lui, cu regret o spun, nu a avut în ADN reforma, de niciun fel. Nu a făcut nicio reformă şi nu cred că va face o reformă vreodată pentru că oamenii care sunt la conducere, cel puţin în acest moment, nu sunt oameni care să fie responsabili să se angajeze să scoate România din criză şi să treacă la reformă”, a adăugat primarul Buzăului.
Întrebat cum vede viitorul politic a lui Ilie Bolojan după votul moţiunii de cenzură, edilul a spus că va fi unul luminos.
„Un viitor luminos chiar. Omul ăsta a arătat că se poate şi în România şi există oameni, sunt mulţi oameni care gândesc, oameni care cred într-o idee, într-o idee că şi ţara asta poate avea o şansă”, a mai precizat Constantin Toma.
Moţiunea de cenzură iniţiată de parlamentarii PSD, AUR şi PACE – Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată marţi de Parlament. S-au înregistrat 281 de voturi ‘pentru’, patru voturi împotrivă, iar trei voturi au fost anulate.
Aduna omule mana aia de socialisti care or fi ei 2-3 oameni si parasiti cadavrul PSD. Daca nu, mai bine taci din gura, ca de gargra ieftina suntem toti bolnavi.